(VIDEO) În Noaptea Învierii, oamenii au revenit la slujbele care au avut loc în bisericile şi catedralele din județul Hunedoara

În Deva și Hunedoara, cele mai aglomerate locuri au fost catedralele, însă credincioșii au venit în număr mare și la micile biserici ”de cartier”.

În fața celei mai noi și, în același timp, uneia dintre cele mai vechi biserici ridicate în Hunedoara, aflată de pe Strada Mureșului, s-au strâns sute de hunedoreni, la slujba din Noaptea Învierii. Bisericuța de lemn are o poveste aparte. A fost strămutată din satul Baștea, rămas fără niciun locuitor, și reclădită în ultimii doi ani în Hunedoara. Biserica de lemn a fost construită la sfârșitul secolului XVIII-lea și avea hramul „Cuvioasa Paraschiva”. A fost clădită din bârne masive de stejar, după sistemul „blockbau”. Turnul ei prezintă, ca și bisericile din zona Făgetului, elemente constructive si decorative ale barocului apusean. O particularitate este prelungirea acoperișului deasupra intrării, pe latura de vest, realizându-se o formă simplă de pridvor care se mai întâlnește doar la bisericile din Coșevița și Românești. În ultimele decenii a fost lăsată să se degradeze, însă a fost salvată de la dispariția odată cu satul, prin mutarea ei în Hunedoara.

În Deva, toate bisericile sunt iluminate arhitectural, iar înfățișarea lor nocturnă a contribuit la atmosfera de sărbătoare din Noaptea Învierii. „De Sfintele Paști să ne amintim adevărul fundamental repetat de Sfânta Biserică: Noi nu murim atunci când murim!, străduindu-ne să cultivăm de-a lungul întregii noastre vieți liniștea interioară, convingerea că și după moarte rămânem vii, chiar dacă ne ridicăm la o altă lume, experimentăm o altă dimensiune a existenței, urcăm spre un alt plan existențial, mult mai frumos decât acesta în care trăim. Prin moarte facem pasul în lumea de dincolo de materie, de timp și de spațiu. De aceea, cimitirul, aducerea aminte de „cei adormiți”, termenul de „comemorare” nu trebuie să ne sperie, ci să ne mângâie; căci știm că „Hristos a înviat!” și afirmăm, în Crez, că așteptăm Învierea morților și viața veacului ce va să fie!”, a fost mesajul episcopului Gurie, al Devei și Hunedoarei, în scrisoarea pastorală adresată credincioșilor.

Comentarii FB

comentarii




One thought on “(VIDEO) În Noaptea Învierii, oamenii au revenit la slujbele care au avut loc în bisericile şi catedralele din județul Hunedoara

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul Hunedoreanului