Înșelăciune prin metoda „Caritas”. Ample percheziții în județul Hunedoara

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a pus sub învinuire șapte persoane, din județul Hunedoara, acuzate de înşelăciune şi de desfăşurarea de activități specifice unei instituţii de credit fără a avea autorizaţiile necesare. Marți, 13 aprilie 2021 anchetatorii din Alba și polițiștii hunedoreni au efectuat percheziții domiciliare la cinci locații din municipiul Brad și comuna învecinată Crișcior, la domiciliile acestora.

„Activitatea de urmărire penală vizează cercetarea împrejurărilor organizării unui joc piramidal, contrar dispoziţiilor legale, ce presupune activităţi precum: racolarea unui număr cât mai mare de membrii, convingerea acestora să cotizeze cu o anumită sumă de bani, promisiunea primirii unei sume mult mai mari, după cotizare, sub condiţia racolării altor persoane în schema piramidală. În realitate, sumele de bani erau distribuite discreționar, în principal în favoarea persoanelor fizice ce au conceput jocul de tip piramidal”, a informat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Efectuarea în continuare a urmăririi penale reprezintă o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probațiunii, activitate ce nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție, a mai informat PCA Alba.

Comentarii FB

comentarii




Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul Hunedoreanului