O tragedie a avut loc, joi, pe Drumul Naţional 68 Haţeg – Caransebeş, în localitatea hunedoreană Breazova.
Din primele informaţii, un autoturism şi un autotren s-au ciocnit, iar în urma evenimentului două persoane au decedat iar o alta au fost rănită grav. Traficul rutier, pe sensul către Caransebeş este blocat.
„Joi, în jurul orei 16:00, pe DN68, în afara localităţii Sarmisegetuza, a avut loc un grav accident rutier. Poliţiştii care au efectuat cercetarea la faţa locului au stabilit că un bărbat de 54 de ani, din municipiul Lupeni, care conducea un autoturism din direcţia Haţeg -Oţelul Roşu, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune frontală cu un autotren condus de un bărbat în vârstă de 40 de ani, din municipiul Turda, judeţul Cluj. In urma impactului, a rezultat decesul conducătorului auto de 54 de ani şi a unei pasagere de 51 de ani, din Lupeni, care se afla în autoturismul condus de acesta. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara.
„În urma accidentului de la Breazova au rezultat două victime decedate: soț (54 de ani) și soție (51 de ani) din Lupeni. Șoferul autotrenului a suferit un atac de panică, fiind fără leziuni care să îi pună viața în pericol. Leziunile victimelor au fost foarte grave, fiind incompatibile cu viața”, a informat medicul Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara.
FOTO: IPJ Hunedoara
- Spații de servicii construite în parcările de pe Autostrada A1
- VIDEO Pasajul verde pentru animale, peste Autostrada Lugoj – Deva, la doi ani de la construcție
- Accident extrem de grav pe Autostrada Deva – Sebeș. Un jandarm hunedorean, printre eroii victimelor