Accident extrem de grav pe Autostrada Deva – Sebeș. Un jandarm hunedorean, printre eroii victimelor

Un accident rutier grav, în care au fost implicate o camionetă și un microbuz, a avut loc miercuri, pe Autostrada A1 Deva – Sibiu, la kilometrul 320 (zona localității Pianu). O persoană a murit, iar alte 14 au fost rănite.

„Pompierii hunedoreni ai Detaşamentelor Deva, Hunedoara şi Orăştie specializaţi în prim ajutor şi descarcerare cu 6 maşini de intervenţie şi SMURD Simeria precum şi 4 echipaje medicale ale SAJ au acţionat alături de colegii de la ISU Alba pentru salvarea şi îngrijirea răniţilor. „Operaţiunile de asistare a victimelor au fost realizate în baza planului comun de acţiune care a implicat activarea Planului Roşu de intervenţie la nivelul subunitaţilor de pompieri din Hunedoara şi Alba şi a celui alb la nivelul spitalelor din Deva, Orăștie, Sebeş şi Alba Iulia”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara.

Un jandarm din Hunedoara s-a numărat printre primele persoane care au intervenit în ajutorul victimelor, la scurt timp după ce a observat microbuzul care a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat, în interiorul acestuia fiind prinse, între numeroasele bagaje şi caroseria contorsionată, peste 10 persoane, printre care şi copii.

Căpitanul Daniel Tănase, aflat în timpul liber se deplasa pe ruta Orăştie-Sebeş şi a observat microbuzul ce tocmai se răstunase. A oprit imediat şi a anunţat evenimentul la numărul de urgenţă 112. „Având în vedere experienţa profesională acumulată în nenumărate situaţii întâlnite în carieră şi gestionate alături de colegii din I.S.U. Hunedoara, ofiţerul a oferit cu acurateţe toate datele necesare operatorilor 112 din judeţul Alba, pentru ca aceştia să cunoască în cel mai scurt timp situaţia concretă de la locul producerii accidentului, iar factorii de decizie ai agenţiilor implicate în gestionarea unor astfel de situaţii să adopte cât mai repede hotărâri adecvate. Astfel, autorităţile din judeţul Alba au activat planul roșu de intervenție şi au deplasat la faţa locului mijloace de intervenţie adecvate”, a informat Inspectoratul de Jandarmi Județean Hunedoara.

Jandarmul, alături de colegul său de drum şi conducătorul unui autotren au ajutat persoanele aflate în microbuz, au oprit alţi șoferi care să acorde sprijin şi au acţionat pentru prevenirea producerii unui incendiu, cu mijloacele avute în maşinile personale, deoarece din zona motorului ieşea fum, au informat reprezentanții IJJ Hunedoaea.

Prevenirea producerii unui incendiu era extrem de importantă deoarece o persoană era încarcerată şi nu a putut fi scoasă până la sosirea pompierilor. „După ce ne-am convins că nu va izbucni un incediu am încercat sa ținem conștiente persoanele grav rănite până la sosirea echipajelor medicale. Era un tablou şocant cu mult sânge. Cei care au fost scoşi din microbuz țipau si plângeau. O atenţie deosebită am acordat-o copiilor să nu pătrundă pe carosabil şi să fie accidentaţi”, a declarat Daniel Tănase.

Comentarii FB

comentarii




Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul Hunedoreanului