LIGA 1 DE FUTSAL. Debut cu dreptul pentru Autobergamo Deva

Un număr mare de spectatori a fost prezent duminică seara, la Sala Sporturilor din Deva pentru a asista la debutul în acest sezon de Liga 1 de futsal a celor de la FC Autobergamo.

Într-un meci contând pentru etapa a doua, în prima rundă devenii stând, din cauza numărului impar de echipe înscrise în competiție, Autobergamo a întâlnit pe Clujana Cluj.

Prezentarea lotului

Înainte de începerea meciului, s-a făcut prezentarea lotului de jucători, căruia, în ultima săptămână, i s-au alăturat doi noi componenți, fiind vorba despre simerianul Bogdan Branea și de internaționalul moldovean Ion Anton, revenit la echipă după vacanța de vară, acesta fiind elev la Liceul cu Program Sportiv “Cetate” din Deva. Cu aceeași ocazie, căpitanul celor de la Autobergamo, Andre Luis Sasse, a fost premiat pentru titlul de golgheter al Ligii 1 de futsal, ediția 2018 – 2019, distincția fiindu-i acordată de către primarul Devei, Florin Oancea.

Oaspeții au sperat doar 10 minute

Meciul propriu – zis a fost un util antrenament cu public pentru deveni, echilibrul pe tabela de marcaj menținându-se până în minutul 10. Cum era de așteptat, Autobergamo a început tare jocul și în minutul 2 a deschis scorul prin Andre. Au urmat ratările lui Ribeiro și Andre și, contrar cursului jocului, clujenii, care au deplasat la Deva doar nouă jucători, unul dintre aceștia, portarul Filimon, fiind și delegatul oficial al echipei, au egalat, în minutul 5, prin Cioban. Speranțele oaspeților au durat doar până în minutul 10, când Ribeiro, cu o bară – gol cu căcâiul a adus pe Autobergamo din nou în avantaj. A urmat, în minutul 14, o bară a lui Andre, pentru ca, imediat Toader să facă 3-1. În minutul 16 Gavrilă majorează scorul și, chiar dacă până la pauză devenii au mai avut multe ocazii, inclusiv o bară a lui Ribeiro, la pauză s-a intrat cu 4-1 pentru Autobergamo.

Victorie la scor

Mitanul secund a fost un galop de sănătate pentru deveni, care au înscris pe bandă rulantă. Întâi, în minutul 23, a înscris Andre, pentru ca, în minutul 29 Branea să ducă scorul la 6-1. Și a venit minutul 30, unul de coșmar pentru clujeni, în care devenii au înscris nu mai puțin de trei goluri. Prima oară a punctat Andre, apoi Branea și tot căpitanul căpitanul de la Autobergamo a marcat pentru 9-1. Apoi devenii s-au jucat ocaziile, având și două bare prin Mallouk, și clujenii reușind acest lucru, la una dintre puținele lor acțiuni ofensive, prin Bercea, pentru ca scorul final, de 10-1 pentru Autobergamo să fie stabilit în minutul 38 de Ribeiro.

Nemulțumit de joc

Cu toate că echipa sa câștigat la scor, președintele celor de la Autobergamo Deva, Dorin Popa, s-a arătat nemulțumit de jocul prestat de echipa sa. “Am câștigat la scor acest meci, dar am întâlnit un adversar modest, iar evoluția unor jucători, de la care am pretenții mai mari, m-a dezamăgit. Vom întâlni adversari tari, primul fiind Informatica Timișoara, în etapa viitoare, iar cu o astfel de atitudine în teren nu cred că avem șanse. Avem o echipă tânără, dar cine dorește să joace la Autobergamo trebuie să demonstreze în teren acest lucru. Obiectivul nostru este clasarea în primele patru la finele sezonului regulat și, implicit, accederea în play-off”, a declarat, după meci, Dorin Popa.

Doi jucători la echipa națională

Jocul dintre Autobergamo Deva și Clujana Cluj a fost singurul disputat în etapa a doua, în care a stat Imperial Miercurea Ciuc, celelalte partide, respectiv FK Odorheiu Secuiesc – Informatica Timișoara și United Galați – Dunărea Călărași, fiind amânate pentru o acțiune a echipei naționale, ce va întâlni Ucraina în două meciuri amicale zilele viitoare. Printre jucătorii convocați de selecționerul Robert Lupu la această acțiune sunt și doi echiperi de la Autobergamp, fiind vorba despre vetereanul Vlad Iancu, portarul în vârstă de 42 de ani, și tânărul Sergiu Gavrilă, nou venit la Deva.

Sunt lideri

Revenind la campionat, în etapa a treia, programată în ultimul week-end al acestei luni, Autobergamo Deva, așa cum spuneam, va juca în deplasare, la Informatica Timișoara. Celelalte meciuri ale etapei viitoare, în care va sta Clujana Cluj, sunt Dunărea Călărași – FK Odorheiu Secuiesc și Imperial Wet Miercurea Ciuc – United Galați. La ora actuală fiecare echipă are câte un meci jucat, mai puțin cei de la FK Odorhei, cei care au amânat și meciul din etapa inaugurală, de la Clujana Cluj, iar lideri, la golaveraj, evident, cu +9, sunt cei de la Autobergamo Deva. Trei puncte, ca și Deva, mai au United Galați, care a câștigat, în prima etapă, cu 4-3, pe terenul celor de la Informatica Timișoara, și Imperial Wet Miercurea Ciuc, învingătoare, în deplasare, în runda de debut, cu scorul de 2-1, la Dunărea Călărași.

EXTRA

CF Autobergamo Deva – CFF Clujana Cluj 10- 1 (4-1)

Au marcat: Sasse (2, 23, 30, 30), Ribeiro (13, 38), Branea (29, 30), Toader (14), Gavrilă (16), respectiv Cioban (5)

Autobergamo: 1, Vlad Iancu – 5. Bogdan Pieptea, 14. Iago Otero, 8. Andre Sasse (cpt.), 10. Antonio Ribeiro. Rezerve: 20: Cătălin Șerban – 11. Sergiu Gavrilă, 21. Mihnea Toader, 7. Andrei Vesa, 99. Andrei Grosu, 22. Zabar Kovacs, 9. Morad Mallouk, 3. Bogdan Branea, 17. Ion Anton. Antrenor: Adrian Moț.

Clujana: 95. Raul Filimon – 13. Andrei Cioban (cpt.), 10. Alexandru Daradics, 18. Janos Incze, 19. Sergiu Bercea. Rezerve: 1. Andrei Mocan – 3. Dragoș Olteanu, 11. Robert Kis, 14. Arpad Takacs.

Arbitri: Romulus Pop (Târgu Mureș) – Daniel Popescu (Țicleni). Rezervă: Florin Anca (Deva)

Observator: Ion Săvulea (Târgu Jiu)

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Autostrada Lugoj – Deva. Au început lucrările de reparații la Podul peste Mureș         Accident pe Calea Zarandului din Deva         Unde se vând brazi pe domeniul public în Deva         Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon” din municipiul Hunedoara și-a sărbătorit hramul         O nouă prelevare de organe a avut loc la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva         Dotări noi la secția de Obstetrică – Ginecologie în spitalul din Hunedoara         Adrian David a fost numit administrator public al Devei         Renoir, poet al culorii         PRIMĂRIA DEVA. Banii pentru bursele elevilor au intrat în conturile școlilor         Cel mai bun an pentru Castelul Corvinilor         Tânăr condamnat după ce a jefuit un elev în Hunedoara         IULIU WINKLER: “Exodul creierelor, un fenomen care va afecta structural întreaga UE”         Carmen Hărău: “Pensiile speciale legiferate de PSD sunt o palmă dată celor care au muncit din greu!”         Tragedie pe DN 7, în apropiere de Deva: doi oameni au murit         Tineri prinși la furat         Razii în piețele Hunedoarei         Petarde confiscate de polițiști         RAR Hunedoara construiește un sediu nou în Parcul Industrial         ÎNVESTIREA NOULUI PREFECT. Vasilică Potecă: “Cei care respectă legea n-au de ce să se teamă”         Cât au cheltuit primăriile din județ pentru cadourile oferite copiilor de sărbători