17.1 C
Deva
marți, aprilie 30, 2024

Georgeta Barabaș, despre pădurile tăiate ale județului: „Principalul vinovat este Ministerul Mediului”

Tăieri de pădure considerate ilegale. Agenți economici care se simt vânați, în vreme ce pădurile Hunedoarei dispar de sub ochii noștri zi de zi. Și veșnica întrebare: cine sunt vinovații?

Georgeta Barabaș, directorul executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Hunedoara, a declarat, în cadrul emisiunii Vocea Străzii, de marți, că unul dintre vinovații pentru situația de azi este chiar Ministerul Mediului.

„Din punctul meu de vedere, ca un bun cunoscător al legislației, pot spune că principalul vinovat este Ministerul Mediului. Pentru că organizează licitațiile de exploatare masă lemnoasă pe picior și o face pe teritoriul unor amenajamente silvice, pentru care nu s-a parcurs procedura de evaluare de mediu. În toată lumea amenajamentele silvice sunt, dacă vreți, ca și planurile urbanistice ale orașelor. Prin amenajamentele silvice se hotărăște ce se taie, ce se plantează, aici, când, peste cât. Dacă aceste amenajamente silvice ar fi supuse procedurilor de mediu, adică transparență, că la noi totul se face cu consultare publică și dezbatere publică, atunci ar fi transparent și nu ar exista suspiciune.  Dar atâta timp cât ministerul Mediului scoate la licitație exploatare de masă lemnoasă pe picior, fără ca aceste amenajamente silvice să fie supuse procedurilor de mediu, vor exista întotdeauna suspiciuni, fondate sau nefondate, dar suspiciuni. Este exact ca și cum primăriile sau Consiliul Județean ar da autorizație de construcție fără planuri urbanistice generale sau planuri de amenajare a teritoriului. Este același lucru”, a declarat Georgeta Barabaș.

Totodată, directorul executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Hunedoara mai povestește și despre implicațiile în cazul ariilor protejate.

„În cazul pădurilor situate în afara zonelor protejate vorbim doar despre evaluarea de mediu la amenajamentele silvice, iar în cazul pădurilor situate în interiorul parcurilor naturale sau parcurilor naționale, vorbim deja și despre zonările interne ale parcului. Și atunci ar trebui ca masa lemnoasă pe picior să fie licitată după ce amenajamentele silvice au fost supuse procedurilor de mediu și corelate cu procedurile de mediu pentru parc, pentru statutul de arie proteajată.  Acest lucru nu se întâmplă. Nu administrația parcului este responsabilă pentru aceste aspecte, pentru că atât amenajamentele silvice cât și planurile de management pentru ariile protejate se aprobă prin ordin de ministru. Deci cum vă explicați că acestea sunt aprobate prin ordin de ministru, fără să fie parcurse procedurile de mediu? Adică dumneavoastră, dacă vă săpați o conductă de canalizare în curte și ați făcut-o fără să cereți aviz de mediu, luați amendă. Dar Ministerul Mediului, că dă ordine de ministru de aprobare a amenajamentelor silvice sau a exploatării de masă lemnoasă pe picior în interiorul parcurilor care n-au fost supuse procedurilor de mediu, cum vă explicați?”, mai spune Georgeta Barabaș.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/