Coadă uriașă la repartiția locurilor de parcare în Hunedoara

O mulțime de oameni au stat, luni, la coadă în fața Galeriei de Artă din Hunedoara, iar imaginile cu aglomerația din centrul Hunedoarei i-a contrariat pe mulți dintre cei care au văzut imaginile pe rețelele de socializare. Unii au crezut că a fost un miting spontan împotriva restricțiilor impuse de autorități în contextul pandemiei de Covid 19, așa cum s-a întâmplat în noaptea de duminică spre luni în fața Casei de Cultură.

De fapt, localnicii au fost chemați la repartiția locurilor, în noile parcări construite și date în folosință în municipiu. „La sfârşitul anului trecut, Primăria municipiului Hunedoara a finalizat realizarea a 532 de locuri de parcare în oraş, în zona aferentă străzilor Zambilelor şi Privighetorilor. Dat fiind numărul mare de solicitări, în ultima vreme, Primăria a mobilizat angajaţi şi din alte compartimente pentru a sprijini întreaga activitate destinată repartizării locurilor de parcate nou-create. Astăzi (29 martie) a început procedura de înmânare a repartiţiilor pentru locurile de parcare, operaţiune care, pentru fiecare caz în parte, durează maximum 2 – 3 minute. Din nefericire, deşi în parcările din zonele amintite mai sunt încă aproximativ 80 de locuri care nu au fost până acum solicitate spre a fi închiriate, în faţa spaţiului amenajat la „Galeria de Arte”, s-au adunat câteva zeci de hunedoreni. La faţa locului s-au aflat şi poliţişti locali care i-au rugat pe cetăţeni să păstreze distanţa unul de celălalt şi să poarte corect masca de protecţie”, a informat Primăria Hunedoara.

Luni au fost înmânate solicitanţilor 263 de procese verbale de repartizare. Marți vor fi înmânate alte aproximativ 190 de astfel de documente. Potrivit reprezentanților instituției, Primăria municipiului Hunedoara a decis ca aceste operaţiuni să fie derulate la „Galeria de Arte” din două motive: primul – pentru a evita aglomerări şi mai mari la „Sediul nou” din Centrul Vechi al oraşului, unde se prezintă acum, în număr destul de mare, şi cetăţeni care doresc să îşi achite taxele şi impozitele locale ori să îşi rezolve alte chestiuni de ordin administrativ, al doilea – distanţa mai mică pe care locuitorii celor două străzi amintite o au de parcurs până la locul de ridicare a procesului de repartizare.

În total, în municipiul Hunedoara, există acum aproximativ 6.000 de locuri de parcare în regim rezidenţial.

Foto: Nicolae Păcurar. Facebook

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul Hunedoreanului