Accident mortal pe DN 66A. Un tânăr a decedat, altul e în stare gravă

Un accident rutier mortal a avut loc, marți, în jurul orei 11:30, pe Drumul Național 66A, la Vulcan. Un șofer în vârstă de 29 de ani, din Petrila, a pierdut controlul asupra camionetei pe care o conducea și a ieșit cu ea în afara părții carosabile, izbind violent un stâlp de iluminat.

În urma impactului, un tânăr de 24 de ani, din Petrila, pasager în autoutilitară, a murit. Șoferul, rănit grav, a fost preluat de echipajele medicale de urgență și transportat la spital.

„Pompierii Gărzii de Intervenţie Lupeni specializaţi în descarcerare şi prim-ajutor au acţionat pe DN 66 A la un accident rutier în care a fost implicată o autoutilitară ce s-a izbit violent de un stâlp de pe marginea drumului.
Echipele au găsit în autoutilitară un tânăr de 24 de ani inconştient şi încarcerat. Şoferul autovehiculului, un bărbat în vârstă de 30 de ani, a primit îngrijiri medicale şi a fost transportat cu multiple traumatisme la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Lupeni. Concomitent cu operaţiunile de descarcerare, personalul medical al SAJ şi paramedicii SMURD au încercat stabilizarea tânărului prins în autovehicul. Victima a intrat în stop cardio-respirator şi în ciuda eforturilor pentru resuscitarea acesteia nu a răspuns la manevre”, a informat ISU Hunedoara.

Foto: ISU Hunedoara

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul Hunedoreanului