13.2 C
Deva
marți, aprilie 30, 2024

Răzvan Mareş: „Eu nu mă văd vizat ca făcând parte din aceste grupuri mafiote”

Tema „Deva, oraş mafiot” revine pe agenda publică, prin declaraţiile viceprimarului Răzvan Mareş, care spune că nu se simte vizat de aceste acuzaţii şi îi cere lui Mărginean – cel care a declanşat dezbaterea – să sesizeze organele de cercetare penală. Mareş spune că este primul demnitar din Primăria Deva căruia nu îi impută nimic auditorii Camerei de Conturi Hunedoara, deşi a semnat sute de documente. Pe de altă parte, viceprimarul PSRo confirmă faptul că procurorii DNA anchetează presupuse fapte de corupţie din mandatul fostului primar Petru Mărginean.

 

Viceprimarul Răzvan Mareş a organizat o conferinţă de presă, miercuri, 6 septembrie 2017, în care a vorbit – în mod excepţional – şi de politică pentru a lămuri unele detalii legate de acuzaţiile potrivit cărora Primăria Deva ar fi sub papucul unor grupări mafiote. „Eu aş vrea ca numele meu să nu fie amestecat în această dispută politică pentru că eu voi continua fă fac partea de administraţie şi nu de politică. Dar, să vii să spui că grupuri mafiote conduc Primăria Deva, aici trebuie să răspund. Eu nu mă văd vizat ca făcând parte din aceste grupuri mafiote doar pentru că sunt în conducerea Primăriei Deva, iar dacă cei care fac astfel de afirmaţii au cunoştinţă că există grupuri mafiote în cadrul Primăriei Deva, îi rog foarte frumos şi respectuos să o spună şi în faţa organelor abilitate care pot să ia măsuri”, a declarat Răzvan Mareş (PSRo), viceprimarul Devei.

 

IM-PE-CA-BIL, cum ar spune Dorin Gligor

Mareş spune că a citit ultimul raport al Camerei de conturi prin bunăvoinţa colegilor. Lui nu i-a fost pus la dispoziţie actul de control dintr-un motiv simplu: nu este vizat de nicio abatere cauzatoare de prejudiciu. „Pe numele viceprimarului Răzvan Mareş nu apare absolut nimic în raportul Curţii de conturi. Este pentru prima oară în istoria Primăriei Municipiului Deva când un primar sau viceprimar nu apare cu vreo greşeală în raportul de audit. Acum realizez că orele pe care le petreceam la serviciu după program ca să citesc acele hârtii, să nu semnez „ca primarul”, s-au dovedit a fi de folos. Au fost 11 luni în care marea majoritate a documentelor le-am semnat eu. Faptul că n-am făcut nicio abatere îmi dă dreptul să cer să nu fiu amestecat în aceste jocuri politice”, a spus Mareş.

 

Informaţii „sifonate” selectiv de şefii târgului

Raportul Camerei de conturi Hunedoara privind controlul la Primăria Deva e ţinut în continuare la secret, dar în spaţiul public se „scurg” informaţii legate exclusiv de administraţia Mărginean care a depus mandatul în urmă cu mai bine de un an. Pentru cei care nu ştiu, Camera de conturi verifică Primăria Deva cel puţin o dată pe an. Despre faptele comise de fostul primar am tot vorbit din 2012 până în 2016. De asemenea, este ştiut faptul că procurorii DNA fac investigaţii legate de mandatul lui Petru Mărginean, de fapte relatate pe larg în presă la vremea lor. Totuşi, suntem în 2017. Toamna. Cum e posibil ca şi acum să vorbim numai şi numai de abaterile fostului primar? Ce fel de controale au făcut auditorii Curţii în anii precedenţi, dacă abia acum descoperă fărădelegile comise în mandatul trecut? Dacă actuala administraţie e fără de cusur, de ce mai ţine raportul secret şi livrează informaţii, selectiv, doar despre Mărginean? Sunt întrebări pe care ar trebui să şi le pună orice om de bună credinţă.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/