VOCEA STRĂZII. Ziarist de provincie

“Prostul”, “curva proastă”, “retardatul”, “penibilul” şi multe alte epitete  “frumoase” pe care le adresaţi voi, în comentarii, sub fusta anonimatului, la materialele lui. Ale ziaristului de provincie, care scrie despre ce nu vă convine vouă.

Ziaristul de provincie e prostul ăla care scrie cu mânie proletară despre cum nu vă sunt vouă date drepturile salariale, în vreme ce el munceşte fără carte de muncă, pe 600 de lei. E idioata aia care vine la grevele voastre pentru “a relata de la faţa locului”, când sunteţi voi nemulţumiţi că aţi fost călcaţi pe cap de patroni, în timp ce ea nu şi-a mai luat salariul de vreo două luni şi trăieşte din pensia mamei.

Ziaristul de provincie e fraierul ăla care încă îşi mai iubeşte meseria şi, chiar dacă are în meniu doar covrigi şi iaurt, se umple de ruşine când colegii lui, la conferinţele de presă, îşi îndeasă fursecurile şi sticlele cu suc de pe masă în geantă. Ştie că, oricât de bine şi-ar face meseria, mai apoi, voi tot în categoria “fomiştilor” o să-l includeţi. Şi, dacă după nişte ani de muncă, n-ai făcut gastrită sau ulcer de la nervi, nu te poţi numi ziarist.

Tot viaţă de ziarist este când munceşti săptămâni în şir la un material, de care eşti mândru şi constaţi că n-o să-ţi apară niciodată, fiindcă şefii – ăia de se plimbă în X5 cumpărat din şpăgi şi şantaj – au găsit încă o vacă de muls prin subiectul tău. Iar tu rămâi cu umilinţa, frustrarea şi neputinţa de a fi, încă o dată, călcat în picioare. Un om deştept a spus, odată, “că cel mai bogat ziarist e cel care nu scrie nimic”. Asta nu ţi se aplică ţie, pentru că tu vrei să scrii, încă mai ai drag de meserie şi crezi că poţi schimba lumea. Dar lumea nu te lasă.

Ziaristă e şi aia care are ghinionul de a fi frumuşică şi e trimisă de şefi “la interviuri”, trezindu-se mai apoi cu mâna vreunui ghiolban pe picioarele ei, în timp ce-i spune: “Sărăcio, nu mai face pe mironosiţa! Nu toate vreţi bani? Ce dracu? Mori de foame şi faci figuri!”. Tot ziaristă e şi ailaltă care îndrăzneşte “să se ia în gură” cu unul plătit din banii noştri care-i spune că e “un nimeni” şi, când vine vorba de apărare, îşi aude şeful cum îl sună pe ăla şi-şi cere scuze: “iertaţi-o, domnule, e tânără şi mai tâmpită de fel. N-o să se mai întâmple”.

Încă mai am colegi de ispravă în presa noastră. Sunt puţini, îi numeri pe degete. Muncesc, de dimineaţa până seara, fiind înjuraţi sau apreciaţi, în funcţie de subiectele voastre de interes. Cei mai mulţi sunt singuri: nimeni nu poate sta lângă un om care şi-a dedicat întreaga viaţă unei meserii care te îmbolnăveşte. Iar cei care mai au încă partener de viaţă au parte de certuri interminabile, tot din cauza meseriei. Am avut colegi talentaţi care, după ce şi-au făcut o familie, şi-au dat seama că nu mai pot continua într-un astfel de ritm şi au ales să plece, rămânând doar cu acea scânteie în priviri când îşi dau seama că au dat peste un subiect bun. Însă îşi văd mai departe de drum, spre locul lor de muncă mai bine plătit, care aduce linişte familiei. Pentru că pasiunea nu ţine niciodată de foame şi nu-ţi plăteşte facturi.

Am avut o prietenă, Mihaela Ghiuca se numea. “Femeia-bărbat” îi spuneam noi. Mică, înfiptă şi-a dracului. Mureau de frică ăia de aveau nenorocirea de a se încadra în categoria “subiecte”. Ani întregi, a fost folosită de fiecare redacţie în parte, “să latre” la unul şi la altul, iar când lătratul era “cu folos” pentru patronat, era concediată, fiindcă ea voia să scrie în continuare. Acum nu mai era bună, deranja interesele şefilor.

A murit în urmă cu aproape patru ani, după ce un atac cerebral a transformat-o în legumă. Se enervase pe încă unul din corupţii noştri. Ea a murit, ăla e bine mersi în continuare. La spital, pentru a primi îngrijirea care i se cuvenea, a trebuit să apelăm la pile şi relaţii, că nu avea asigurare, iar medicamentele, foarte scumpe, nu existau în farmacia unităţii.

A fost îngropată de fostul primar al  Lupeniului, Cornel Resmeriţă, care era duşmanul ei de moarte. A avut omul cu ce se bate în piept mai apoi, arătând cât e de creştin şi cum întoarce şi celălalt obraz… A trebuit să ne certăm şi cu popii, că unul nu voia s-o îngroape pentru că scrisese despre el, iar altul cerea bani “ca să tragă cloapetele”.

La înmormântare au fost doar “amărâţii, fomiştii, fraierii”, colegii de suferinţă, ăia care se spetesc pe 600 de lei. Şefii mari, care s-au folosit atâţia ani la rând de ea, n-au venit. Era sub demnitatea lor să vină la un om îngropat de primărie…

Şi nu, acum nu mai cred în presa liberă. Cunosc  toată gama: umilinţa, frustrarea, pumnii în gură. Dar mergem mai departe. Din drag de meserie, străduindu-ne să ne păstrăm bine înfipţi cu picioarele-n pământ.

Comentarii FB

comentarii




2 Răspunsuri la “VOCEA STRĂZII. Ziarist de provincie

  1. Pierre Joseph de Hillerin

    Adevarat!
    Lor trebuie sa le multumim pentru ca mai exista, uneori, speranta sperantei.
    Nu stiu cum ii putem ajuta. Probabil preluand de la ei atitudinea, indarjirea, curatenia interioara si credinta ca fiecare dintre noi putem face ca lucrurile sa o ia in alta directie.
    Inca nu s-a intamplat. Dar daca……?
    Articolul trebuie sa fie pentru noi toti si nu numai pentru ziaristi.
    Ei sunt cei mai expusi, pentru ca au ales si aleg in fiecare ora a vietii lor sa se expuna in numele adevarului si al sperantei ca nu vomfi inghititi de jigodii. Dar fiecare dintre noi vedem zilnic bordelul in care traim si, de cele mai multe ori, trecem mai departe ca si cum totul este normal.
    In gradinita,in scoala, in universitati exista “ziaristi de provincie” care spun adevarul si apoi sunt marginalizati. Care educa fara sa pretinda si fara sa accepte sa spuna ca un elev/student car nu face fata chiar “nu face fata” chiar daca tatal, mama, unchiul sau chiar el stiu sa “unga” balamalele usilor pe care ei vor sa iasa cu o diploma in spatele careia nu exista nimic.
    Tot “ziaristi de provincie”!
    Si nu este decat un exemplu. Uitati-va in jur si veti gasi, in toata societatea, “ziaristi de provincie” si profitori de meserie!
    Poate ne descoperim unii pe altii si relizam un cartel/in care sa ne si ajutam!

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × 1 =

ACTUALITATE
Campanie preventivă pe teme de educaţie rutieră         Doi ani de întârziere la Autostrada Lugoj – Deva         Accident mortal pe DN 7, cu motocicleta         Marius Surgent, deputat ALDE Hunedoara: „În coaliția PSD-ALDE nu s-a discutat niciodată despre modificări la Pilonul II de pensii”         Premii la Concursul Euroregional „Eugen Cuteanu”-Timişoara         Ștrandul din Hunedoara se deschide în 1 iunie         Cupa Ioan Corvin         Au început lucrările de reabilitare a Străzii Gheorghe Barițiu         Trofeul Micului Cititor         Poliţiştii au confiscat peste 80 de metri cubi de lemne         Zeci de oameni au căutat un bătrân dispărut în munți         Povestea hunedoreanului Ioan Cosmescu, inventatorul devenit faimos în SUA         Peste 80 de absolvenți ai Colegiului Tehnic ”Transilvania” și-au luat rămas bun de la anii de liceu         ,,Sportul devean în acțiune” a ajuns la final         Accident la intrare în Deva         Șoferul unui camion cu rumeguș a blocat traficul pe DN 66         Concurs controversat în administrația locală         Infrastructură/ “Drumul lui Mihai Viteazul” – investiția spre nicăieri         Tragedie la Mina Livezeni: un miner a murit strivit de o piesă de 150 de kilograme         DOCUMENTAR. Calea ferată Deva – Brad, realizată în 50 de ani şi distrusă după un deceniu