REMEMBER EURO 1984. Să nu uităm turneul final din Franța (I)

Pe 29 iunie 2020 Bucureștiul ar fi trebuit să găzduiască ultimul său meci din Campionatul European de fotbal din acest an, amânat, însă, din cauza pandemiei de coronavirus.

Nu știm dacă România s-ar fi calificat și ce ar fi făcut. Ideea este că, dacă tricolorii ajungeau la turneul final, ar fi fost în grupă cu Austria, Ucraina și Olanda. Apoi, dacă se calificau în optimi, de pe locul al treilea, ar fi putut juca, în Capitală, cu Portugalia, Franța sau Germania.

Cum arătau calculele
Așa că hai să lăsăm imaginația să zburde și să continuăm prezentarea traseului României spre primul EURO la care a participat, cel din Franța 1984. Rămăsesem cu povestea noastră înainte de meciul cu Cipru, de la Limassol, de pe 12 noiembrie 1983. Echipa antrenată de Mircea Lucescu mergea în Insula Afroditei după niște meciuri amicale neconvigătoare, peste catre se suprapuneau victoriile Suediei, 1-0 acasă cu Cehoslovacia și, mai ales, 3-0, în deplasare, cu Italia, campioana mondială în exercițiu. Aceste rezultate făceau ca trei echipe, în afară de Romînia și Suedia, mai fiind și Cehoslovacia, să spere la un loc în turneul final de 8 echipe de acum 36 de ani. Meciul din Cipru a fost un calvar, câștigat, în cele din urmă, de ai noștri, cu 1-0, printr-un gol al lui Boloni, pe final de meci, după o centrare a corvinistului Klein, cei doi fiind integraliști în respectivul joc, iar ca titulari au mai evoluat Lung, Rednic, Ștefănescu, Al, Nicolae, Ungureanu, Țicleanu, Mulțescu (înlocuit de Hagi la pauză, n. a.), Cămătaru și Coraș (care, în ultimul sfert de oră, i-a lăsat locul lui Gabor, n. a.), în vreme ce pe bancă au rămas Moraru, Negrilă și Iorgulescu. Erau două puncte obligatorii, care au fost câștigate, iar pe 16 noiembrie Cehoslovacia învingea, acasă, cu 2-0, Italia, iar lucrurile din grupă începeau să se clarifice. Suedia ieșea din calcule, din cauza victoriei slavilor la două goluri diferență în fața campionilor mondiali, și după ce și Cipru, și, mai ales, Italia nu mai aveau șanse, doar România și Cehoslovacia, ce aveau să joace, la Bratislava, pe 16 noiembrie 1983, mai emiteau pretenții de calificare. Calculele arătau că România se califica dacă nu pierdea în Cehoslovacia, iar adversarii erau obligați să câștige, indifernet de scor, tricolorii având eterna problemă cu golaverajul.

Ce-ar fi fost dacă marca Gabor?
Jocul, așa cum se știe, s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, ceea ce a însemnat prima calificare a României la un turneu final continental. Scorul l-a deschis Geolgău, în minutul 62, iar gazdele au egalat prin Luhovy, în minutul 85, finalul fiind incandescent, cu portarul cehoslovac Hruska prin careul României. Pentru România au jucat Lung – Negrilă, Ștefănescu, Iorgulescu, Ungureanu – Rednic, Boloni, Klei – Geolgău, Cămătaru, Gabor (79 Augustin; 88 Al. Nicolae), iar pre bancă au fost Iordache, Hagi și Coraș. Dar poate puțini îți amintesc de bara lui Gabor, din primele minute și cine știe ce s-ar fi putut întâmpla dacă marca Romică, “Balon de aur” la tineret cu doar doi ani înainte….

Paranteză sentimentală
Iar aici intervine partea sentimentală a materialului, scris de un hunedorean. Am avut ocazia să îl mai prind jucând pe Dobrin, pe care îl consider cel mai mare fotbaliast al României, pe Dumitru, cel mai complet fotbalist, în opinia mea, pe care l-am avut, dar Gabor era cel mai înzestrat. Lovea mingea perfect cu ambele picioare, avea tehnică și viteză, dar nu a avut noroc, accidentându-se, ulterior, la care se adaugă și dragostea pentru Hunedoara, oraș în care, și acum este un idol. Poate dacă mingea șutată de el în minutul 10 al meciului de la Bratislava avea o traiectorie ceva mai laterală cu câțiva centimetri altul era viitorul fotbalistic al “Cangurului”, dar nu a fost să fie… Gabor a fost unul dintre favoriții lui Lucescu, care, reamintesc, a preluat naționala când era antrenor – jucător la Hunedoara, și a apelat la mulți corviniști, în preliminarii sau la alte selecționate (olimpică, B, divizionară sau tineret), aici fiind vorba despre Rednic, Andone, Klein, Dubinciuc (rezervă în meciul cu Cipru de la Hunedoara și în echuipa ce a jucat în America Latină în 1982), Petcu, Nicșa (component al echipei secunde, cu meciuri jucate împotriva Iugoslaviei, tot în 1982), Bogdan, Mateuț (ce avea să debuteze în 1984 în prima reprezentativă), Alexa și Târnoveanu (aceștia jucând la tineret). Însuși Lucescu a jucat pentru selecționata divizionară la începutul lui 1982, iar Văetuș, hunedorean get – beget, era la Dinamo. Dacă îl mai punem pe Țicleanu, născut pe Cena, la Teliuc, dar și pe oamenii Jiului, din diferite perioade, precum Mulțescu, vedeta incontestabilă a Petroșaniului, Augustin, călit, și el, printre mineri, sau Cavai, portar de mare valoare, folosit, însă, doar la olimpici și la echipa secundă, se poate vedea ce fotbaliști avea județul Hunedoara. Iar aici nu îi mai pomenesc pe alți jucători ce erau în vizorul lui Mircea Lucescu pentru Euro 1984, precum Negrilă, Geolgău, D, Georgescu și Crișan, care au devenit, mai apoi, hunedoreni prin adopție.

Între primii opt din Europa
Și, astfel, România, după ultimul meci al grupei preliminare, Italia – Cipru 3-1, care a contat doar pentru statistică ajungea, în premieră, între primele opt echipe ale Europei, lăsând acasă campioana mondială în exercițiu, Italia, dar și Cehoslovacia, medaliată cu bronz la anteriorul turneu final continental La turneul final România a fost repartizată în grupă cu RFG, deținătoarea titlului, Spania și Portugalia, iar pe cealaltă parte de tablou erau Franța – țara gazdă, vicecampioana Belgia, dar și Iugoslavia și Danemarca, însă despre aceste lucruri vom vorbi data viitoare.

Amarildo Szekely

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!