REMEMBER. Drumul spre EURO 1984 a început la Hunedoara

Pe 1 mai 1982, într-o zi de duminică, România își începea preliminariile pentru Campionatul european de Fotbal din Franța, din 1984.

Amarildo SZEKELY

 

Meciul de debut era acasă, cu Cipru, la Hunedoara. Alegerea gazdei era oarecum logică, selecționer era Mircea Lucescu, la vremea respectivă antrenor – jucător la Corvinul.

O grupă infernală

În plus, în lot erau mai mulți corviniști, nici adversarii nu prezentau o foarte mare priză la public, cel puțin în București, unde, cu puține excepții, echipa națională își desfășura meciurile de pe teren propriu, iar programarea jocului cu Cipru la Hunedoara părea a fi un lucru normal. Debutul preliminariilor era privit cu un relativ optimism, dar despre calificare nu se prea punea problema, mai ales că în Franța mergea doar prima clasată. Eram în grupă, în primul rând, cu Italia, care avea sa devină, peste două luni și jumătate, campioană mondială, și, la ora respectivă, locul patru la EURO 1980 și tot lângă podium la competiția supremă din Argentina 1978. Alt adversar de temut era Cehoslovacia, care, deși nu participase la Argentina 1978, era bronz la “europeanul” precedent și campioană continentală în 1976, și era calificată pentru “mondialul” din acel an din Spania. Mai era în grupă și Suedia, care jucase în Argentina, dar ratase calificarea pentru Spania, însă la doar câteva zile după meciul de la Hunedoara, IFK Goteborg, care dădea grosul jucătorilor în națională scandinavă, avea să câștige Cupa UEFA. În fine, mai near și Cipru, singurul adversar abordabil, desi în ultimele preliminarii europene România, chiar dacă cu echipa olimpică, făcuse un egal chinuit în Insula Afroditei. În plus, România ratase calificarea la Campionatul Mondial, după ce o avusese, practic, în mână, iar Mircea Lucescu avea destui contestatari, ca și jucătorii Corvinului, de altfel.

Ce a fost până atunci

Lucescu preluase naționala înainte ultimului meci din preliminariile Mondialului din 1982, cel cu Elveția. Atunci România ar fi avut nevoie de două victorii din trei meciuri, cele cu Ungaria și Elveția fiind acasă. “Tricolorii” au făcut egal, 0-0, cu Ungaria, și au pierdut, 1-2, cu Elveția, iar șansele de calificare deveniseră doar teoretice. Practic, România trebuia să obțină un rezultat pozitiv cu Elveția, iar Ungaria, calificată deja, trebuia să câștige în Anglia. La Berna a fost 0-0, Lucescu trimițând pe teren o echipă mult schimbată față de meciurile anterioare. Astfel, în poartă reapăruse Moraru, la patru ani după acel 4-6 cu Iugoslavia, de pe Ghencea. În linia de fund, în care rămăsese doar căpitanul Ștefănescu, ceilalți trei erau debutanți, pe lângă iorgulescu și Stănescu mai fiind Rednic, de la Corvinul. La mijloc rămăseseră Balaci și Țicleanu, cel născut la Teliuc, Augustin, cel lansat de Jiul a fost promovat titular, iar Klein, alt corvinist, era la cea de-a doua selecție și la primul meci oficial. În față a fost fost retitularizat Mircea Sandu, care a făcut pereche în atac cu Gabor, alt jucător al Corvinului, aflat la meciul de debut. Pe final de joc au mai intrat corvinistul Andone, și el debutant, al cincilea în acest joc, precum și Boloni, “reinventat” de Lucescu. Anglia a învins, apoi, Ungaria, la Londra, nefiind nicio surpriză, iar pentru România începeau gândurile pentru EURO 1984. La începutul lui 1982, o selecționată divizionară a făcut un turneu în Amercia Centrală, unde a jucat meciuri neoficiale cu Honduras și El Salvador, ambele calificate la mondialul spaniel, însă prima partidă a anului trecută în palmares a fost cea din februarie, de la Bruxelles, cu Belgia, vicecampioana Europei. Cu o singură excepție, Turcu în locul lui M. Sandu, Lucescu a început jocul aceeași echipă ca la Berna, pe parcurs mai intrând Boloni, din nou, dar și Iordache, cel pe care o accidentare îl scosese afară din poartă, Geolgău, aflat la a doua selecție, și debutantul M. Mihail. Belgienii au învins cu 4-1 (2-0), Țicleanu reducând din handicap pentru România imediat după pauză, iar lucrurile păreau să scârțâie. Apoi, cu două săptămâni și jumătate înainte de meciul de la Hunedoara, România câștiga, cu 2-1, la Ruse, cu Bulgaria, în alt joc amical, însă victoriile cu vecinii de la sud de Dunăre nu erau o noutate. Bulgarii au condus, dar Cămătaru, revenit la lot și titularizat în locul lui Turcu, cel care avea să intre pe parcurs, a egalat înainte de pauză. Golul victoriei l-a marcat Boloni, în partea secunda, titularizat în locul lui Țicleanu, care avea să intre pe final. Cea de-a treia modificare față de meciul de la Bruxelles a fost titularizarea, ca fundaș stânga, a lui Bogdan, de la Corvinul, aflat la meciul său de debut, în aceeași partidă evoluând, pentru prima data în echipa națională, și Balint.

30.000 de spectatori

Și a venit meciul de la Hunedoara, vreo 30.000 de oameni umplând până peste poate arena ce-i poartă astăzi numele regretatului Michael Klein, mulți, printre care și subsemnatul, neputând intra la meci. (Ca fapt divers, am văzut meciul la televizor, într-un bloc din vecinătatea stadionului, cu geamul deschis, și se auzea vuietul tribune, n. a.) Meciul în sine nu a fost unul spectaculos, dar a adus multă bucurie. Scorul a fost deschis în minutul 16, de Văetuș, hunedoreanul aflat la debut și legitimat, atunci, la Dinamo, care a înscris cu un șut sănătos sub bară, după ce un fuindaș cipriot trecuse pe sub mingea centrată de Țicleanu. Peste 3 minute Cămătaru, cu capul, făcea 2-0, după o centrare a lui Gabor și se părea că va fi un scor mare. Nu a fost, însă, așa, pentru că, în minutul 29, după o neînțelegere a stoperilor noștri, Moraru iese în afara careului să respingă din fața unui atacant advers, dar respinge până la Vrahimis, care, de la vreo 30 de metri, nemarcat, înscrie în poatra goală. 2-1 a rămas scorul la pauză, însă unii se gândeau deja și la un rezultat mai slab. Nu a fost să fie așa pentru că, în minutul 71, după o acțiune de atac prelungită, Boloni, cu o “ștachie” din marginea careului mare, face 3-1, scor cu care se va încheia și partida.

Eveniment unic

Pe teren au fost atunci Moraru – Rednic. Ștefănescu, Iorgulescu, Bogdan – Țicleanu, Balaci, Boloni – Gabor, Cămătaru, Văetuș. La pauză a intrat Petcu, alt corvinist aflat și el la debut, dar care, din păcate pentru valoarea talentul său, a mai prins doar o singură selecție, cinci ani mai târziu, și, pe parcursul reprizei secunde, Augustin. Pe bancă au fost Iordache, Turcu și Dubinciuc, stoperul de fier al Corvinului, care, însă, iarăși din păcate, nu a prins să joace niciun minut în tricoul echipei naționale, la fel cum s-a întâmplat și în cazul altor fundași centrali valoroși ai vremii, precum Cazan, Ispir, Bigan, Naghi sau I. Marin. Victoria cu Cipru nu avea să fie, la vremea respectivă, foarte apreciată, dar în economia viitoare a grupei, despre care vom vorbi cu alte ocazii, s-a dovedit a fi una extrem de important. Și mai trenbuie remarcat ceva: meciul de la Hunedoara a fost singurul din istorie în care echipa națională a jucat în județul nostrum și va mai trece foarte multă vreme, probabil, până când vom mai avea un astfel de eveniment.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul Hunedoreanului