Petroşeneanul Remus Zaharescu, cel mai bun jucător din Liga Naţională

La Bucureşti, s-a desfăşurat „Gala rugbyului românesc”, în care au fost premiate performanţele obţinute în acest an de practicanţii sportului cu balonul oval din ţara noastră.

De-ar fi şi bani…
Printre performeri s-a numărat şi echipierul celor de la Ştiinţa Petroşani, Remus Zaharescu, acesta cucerind, în urma unui sondaj realizat de Federaţia Română de Rugby, titlul de cel mai bun jucător al Ligii Naţionale, al doilea eşalon valoric al ţării. Zaharescu, în vârstă de 20 de ani, este petroşenean get – beget, în prezent fiind student la Cluj. Tânărul jucător al Ştiinţei Petroşani a fost component şi al echipei naţionale de sub 19 ani la rugby în şapte şi, ţinând cont de valoarea pe care a arătat-o în acest sezon, aproape sigur va părăsi clubul din Valea Jiului pentru o echipă mmai valoroasă.

Tot cu ocazia „Galei rugbyului românesc”, cei de la Ştiinţa Petroşani au primit medaliile şi diplomele de câştigători ai Ligii Naţionale, performanţă care le dă dreptul ca, în sezonul viitor, să evolueze în Superliga Naţională, primul eşalon valoric al sportului cu balonul oval din România. Rugbyştii de la Ştiinţa au mai fost premiaţi, zilele trecute, şi în oraşul lor, dar autorităţile locale şi judeţene nu au participat la festivitate, deşi au fost invitate. Înscrierea Ştiinţei în Superligă rămâne problematică, din cauza lipsei de finanţare, echipa aparţinând de Ministerul Educaţiei, care nu este foarte generos cu fondurile pentru sport.

Din păcate, nici de prin alte părţi nu se prea întrevăd speranţe de a obţine bani. Astfel, Consiliul Local Petroşani poate aloca fonduri doar dacă Universitate, pe lângă care fiinţează echipa, întocmesc, conform legii, proiecte ce pot beneficia de finanţare din partea municipalităţii. Apoi nici Consiliul Judeţean Hunedoara nu poate acorda sprijin echipei, deoarece, printr-o decizie a Curţii de Conturi, are de recuperat de la Universitatea Petroşani o sumă infimă, de 50.000 de lei, pentru o finanţare acordată în urmă cu vreo cinci ani, în urma întocmirii incorecte a unor acte,iar CJ ar putea aloca bani numai dacă primeşte suma pentru stingerea litigiului de la Ministerul Educaţiei, lucru greu de crezut, însă. Din păcate, nici sponsorii privaţi nu se înghesuie pe lângă rugby, aşa că s-ar putea să asistăm, după 2912 şi 2013, la o a treia neînscriere a Ştiinţei Petroşani în Superliga Naţională de rugby din motive financiare, deşi echipa îşi câştigase dreptul de a evolua în primul eşalon pe teren. Termenul – limită pentru înscrierea în Superligă este 19 februarie, iariubitorii sportului cu balonul oval speră ca, în cele două luni rămase până atunci, să se găsească o rezolvare înspre binele rugbyului din Petroşani.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

cinci × cinci =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Din 10 aprilie, la Spitalul din Deva vor putea fi realizate testări COVID 19         O companie din Haţeg a donat 10.000 de măşti mai multor spitale şi instituţii publice         Un strop de speranță la Spitalul Județean de Urgență Deva         Numărul cazurilor de coronavirus în România se apropie de 2.500         Primarul Marcel Goia face apel la localnici pentru a ține o zi de post și rugăciune         MINISTERUL SĂNĂTĂŢII. Patru spitale suport pentru judeţul Hunedoara         Alți doi pacienți decedați în spitalele hunedorene aveau și Covid 19         NIMIC DESPRE COVID. Traseu pentru biciclişti, cu fonduri europene la Deva         ANUNŢ! În atenția devenilor care solicită beneficii de asistență socială         293 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus în România         Preot din Deva diagnosticat cu coronavirus. Mesajul de speranță transmis pe Facebook         Polițist despre oamenii prinși noaptea pe străzile Călanului: „Ne-au plecat valorile pe stradă după ora 22”         Situație detensionată la Secția ATI a Spitalului din Orăștie, unde cadrele medicale au demisionat         Conflict între prefect și șefii CJ Hunedoara pe tema crizei de la Spitalul Județean Deva         Încă doi pacienți care au murit în spitalele din județ au fost diagnosticați cu Covid 19         Încă un deces al unui pacient din Hunedoara, diagnosticat cu afecțiuni grave, dar și cu coronavirus         Primăria Hunedoara anunță că va primi ajutor din China împotriva coronavirusului         Spitalul din Orăştie a rămas fără personal ATI. Dr. Lorena Ehim: “Suntem trimişi la moarte, carne aruncată în cuşca leilor”         Demisii la Secția ATI din Orăștie         Managerul Spitalului județean Deva a fost suspendat din funcție