PARAPANTA/„Îngerii prieteniei” au zburat deaspra Măgurii Uroiului

191

Un parpantist din Ungaria a fost marele câştigător al celei de-a IV-a ediţii a Festivalului de zbor cu parapanta şi aterizare la punct fix “Îngerii prieteniei” desfăşurat weeked-ul trecut în apropiere de oraşul Simeria.

179764_518161798251196_2037337666_n

Peste 60 de parapantişti din ţară dar şi de peste hotare şi-au dat întâlnire la finalul săptămânii trecute pe Dealul Măgura Uroiului pentru a se întrece în aterizări la punct fix cu parapanta în cea de-a IV-a ediţie a Festivalului de zbor „Îngerii prieteniei competiţie cotat ca etapă în Cupa României şi acreditat de Federaţia Aeronautică Internaţională cu puncte FAI 2.

Acesta a fost şi argumentul care i-a determinat pe parapantişti să străbată mii de kilometri pentru a concura la Măgura Uroiului. Printre ei s-a aflat şi campionul mondial la parapantă Goran Djurkovic din Serbia care s-a clasat pe locul 2 în competiţia “licenţiaţilor” cu un total de 13 puncte.

Marele câştigător al Festivalului “Îngerii prieteniei” 2014 a fost Sándor Kaszás din Ungaria cu 9 puncte. Pe podiumul de premiere şi-a făcut loc şi un parapantist din România, George Coteţ – locul 8 Mondial – din Braşov care a acumulat 47 de puncte. 1009886_518161278251248_1353371815_n

De menţionat că fiecare concurent s-a lansat de câte 5 ori cu parapanta iar primi trei clasaţi au aterizat câte odată exact în centrul locului de aterizare. Concursul de zbor cu aterizare la punct fix a fost jurizaţ de cinci arbitri internaţionali.

Concursul rezervat parapantişti novici – care au concurat asistaţi de instructor şi au efectuat doar câte 3 salturi – a fost câştigat de Nicola Pitariu urmat de Ilie Badea şi Ilie Muraru, toţi din România.

Măgura Uroiului, raiul parapantiştilor din România

Organizatorii evenimentului Valer Artur “Leli” Blumhaghel şi Adrian Mitesc fondatori ai Clubului Ecoextremit din Simeria spun că Dealul Măgura Uroiului este unul dintre cele bune locuri din ţară în ceea ce priveşte zborul cu parapanta. Dealul are o înălţime de 360 de metri, dar condiţiile foarte bune de zbor au permis unor parapantişti să urce chiar şi până la 2.000 de metri altitudine.

„Competiţia a devenit deja una de tradiţie şi de fiecare dată, în ultima zi, devine un adevărat carnaval. Cu cât mai multe aripi în zbor, cu atât mai bine! În ciuda vremii capricioase pot spune că şi întrecerea din acest an a fost o reuşită”, a spus în platoul emisiunii SPORT PLUS de la HUNEDOARA TV, Adrian Mitesc.

Duminică, în ultima zi a evenimentului a avut loc şi un carnaval, în care parapantiştii au  zburat costumaţi în diferite personaje sau obiecte.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.