ORIENTARE ÎN ALERGARE/Elevi din toată țara se vor orienta în alergare la Hunedoara

AfisCampionatul Național al elevilor la Orientare în alergare se va desfășura, în premieră, în perioada 24-26 iulie în municipiul Hunedoara, după următorul program: astăzi, vineri, 24 iulie, la ora 17:30 va avea loc deschiderea centrului de concurs la Colegiul Economic “Emanuil Gojdu”; mâine, sâmbătă, 25 iulie, ora 10:00 se va da startul în etapa de Medie Distanță care se va disputa pe “Dealul Cărpiniș” cunoscut și sub denumirea de Valea Seacă.

Competiția va continua și duminică, 26 iulie, ora 10:00 cu etapa de Parc-Oraș cu plecare din curtea Colegiului Economic “Emanuil Gojdu”.

Premierea câștigătorilor va avea loc pe un podium amplasat în Parcul Tineretului din Hunedoara.

În competiție vor participa elevi din toate județele țării la categoria de vârstă: 12 ani, 14 ani și 16 ani – fete și băieți.

Campionatul Național al elevilor la Orientare în alergare este organizat de Ministerul Educației și Cercetării Științifice, Federația Română de Orientare, Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara, Palatul Național al Copiilor, Palatul Copiilor Deva,Asociația Județeană “Sportul pentru toți” și Clubul Sportiv Orienteering Masters Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nouă − trei =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Al 22-lea pacient cu coronavirus, decedat în județul Hunedoara: un bărbat de 83 de ani         Acțiuni ample de dezinfecție în Deva și Hunedoara         Scandal uriaș în Vulcan. Doi oameni au amenințat că se aruncă de pe bloc, „de foame”         Testări Covid 19 la spitalul municipal din Hunedoara. Spitalul s-a dotat cu un aparat Real Time – PCR         Îndrumări privind slujbele de Florii, din Săptămâna mare (a Sfintelor Pătimiri) şi de Sfintele Paşti         Coronavirus, situația la zi: 212 cazuri în județul Hunedoara         Al 21-lea deces al unui pacient cu boli grave și coronavirus, în județul Hunedoara         PETIŢIE ALDE. “Soluții sunt, trebuie doar ca Guvernul să și vrea!”         Dezinfecţia scărilor de bloc, la Deva         Situaţia actualizată pentru judeţul Hunedoara – 8 aprilie 2020         Incendii violente în pădurile în județul Hunedoara         Conducere militară coordonată de medicul Constantin Vlase, la Spitalul Județean de Urgență din Deva.         174 de cazuri de coronavirus în județul Hunedoara         Covid 19. Numărul deceselor în județul Hunedoara a ajuns la 19         Conducere militară la Spitalul Județean de Urgență Deva         17 hunedoreni decedați în spitale, diagnosticați și cu coronavirus. Cel mai recent caz – un bărbat de 67 de ani         Medici și asistente de la Spitalul Județean Deva terorizați de o pacientă cu coronavirus: „Ne-a scuipat”         15 RECOMANDĂRI privind conduita socială responsabilă în prevenirea răspândirii coronavirus         Ministerul Sănătății confirmă primul deces în urma infectării cu noul coronavirus în rândul personalului medical         Coronavirus. Peste 4.400 de cazuri înregistrate în România