Magistrații Judecătoriei Hunedoara au respins cererea depusă în 1 martie 2016 de Asociația Civică Solidaritatea Hunedoreană, împotriva clubului de fotbal FC Hunedoara. Asociația înaintase o cerere prin care solicita magistraților să constate dizolvarea de drept a Clubului, să numească un lichidator care să efectueze operațiunile de lichidare, să suspende activitatea Clubului FC Hunedoara până la soluționarea cauzei și să constate nulitatea tuturor deciziilor adoptate de Consiliul Director. „Instanța respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a petentei, invocată de intimat. Respinge cererea formulată de petenta Asociaţia Civica Solidaritatea Hunedoreana (ACSH) în contradictoriu cu intimatul Clubul Sportiv „Fotbal Club Hunedoara” având ca obiect dizolvare. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Hunedoara”, a informat Judecătoria Hunedoara. „Ei au reclamat faptul că nu funcționăm conform prevederilor legale, privind numărul membrilor fondatori ai clubului. Noi am pus la dispoziție instanței toate documentele care atestă legalitatea în care ne desfășurăm activitatea”, a declarat Alin Barna, președintele clubului de fotbal Hunedoara.

SPORT
ONG-ul care a cerut dizolvarea FC Hunedoara a pierdut în instanță
De Daniel Guţămart. 29, 2016, 17:27 pm 1
93
TAGfc hunedoara
Articolul anteriorIdilele Crăișorului Munților: cine au fost iubitele lui Avram Iancu Articolul următorConstantin Brândușe a rămas internat la ATI, în urma supradozei de calmante
Articole similare
One thought on “ONG-ul care a cerut dizolvarea FC Hunedoara a pierdut în instanță”
Lasă un răspuns Anulează răspunsul
Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Asociatia Solidaritatea si asociatia Dreptate din Hunedoara nu mai sunt de mult ONG-uri ci forme moderne si contemporane de terrorism. In numele transparentei cei doi corifei Mititelu si Golombos terorizeaza institutii si oameni dupa bunul plac. Santajul, delatiunea, minciuna, compromisul si ticalosia imbraca haine false ale democratiei si a liberului acces la informatii terorizand tot ce nu le convine lor. Nu avem nevoie de teroristi ISIS in tara, ii avem pe cei doi. Mult mai nocivi.