ÎN BARAJUL DE PROMOVARE PENTRU LIGA 3 Retezatul Hațeg va întâlni un adversar, Progresul Pecica, în mare formă

Doar o singură echipă din Liga 4 de fotbal Hunedoara mai are de jucat meciuri în acest campionat.

Este vorba despre campioana județului Hunedoara, Retezatul Hațeg, care va evolua în barajul de promovare pentru Liga 3.

Arădenii au reușit eventul

Cei de la Hațeg au avut pauză în acest week-end, ei nefiind calificați în finala fazei județene a Cupei României la fotbal. Finala acestei competiții s-a desfășurat duminică, la Petroșani, între alte două echipe din Liga 4 Hunedoara, și a fost câștigată de cei de la Inter Petrila, a doua clasată, cu scorul de 2-0 (1-0), în fața celor de la Aurul Brad, poziția a patra. Clubul Sportiv Orăşenesc Retezatul Haţeg, cum este denumirea completă a formației, este o echipă înfiinţată în anul 1956, care va disputa acum cel de-al treilea baraj de promovare în Liga 3. Retezatul a câştigat ediţia 2018 – 2019 din Campionatul Judeţean Liga 4 Hunedoara la două puncte înaintea celor de la Inter Petrila, însă avansul putea fi și mai mare, dacă în ultimul joc de campionat, pierdut, de altfel, cu 2-1, la mai modesta LPS Cetate 2 Deva, echipa din Hațeg ar fi aliniat prima garnitură, şi va întâlni Progresul Pecica din Arad pe 15 iunie (în deplasare) şi 22 iunie (acasă). Adeversarii celor de la Hațeg au câștigat campionatul județului vecin detașat, la 14 puncte înaintea următoarei clasate, Unirea Sântana. Mai mult, cei de la Pecica au cucerit, în week-end, și faza județeană a Cupei României la fotbal, trecând, în finală, cu 3-1 (1-0) de Păulișana Păuliș, locul al șaptelea în Liga 4 din Arad, realizând, astfel, eventul.

Un campionat cu plusuri și minusuri
Retezatul a disputat în campionat 22 meciuri în care a acumulat 51 de puncte din 16 victorii, 3 egaluri şi 3 înfrângeri. Pe locul 2 s-a clasat Inter Petrila 49 de puncte, urmată de CSM Mihai Viteazu Vulcan şi Aurul Brad câte 47, un indiciu cât de disputată a fost această ediţie. Echipa din Haţeg are al doilea atac din Liga 4 Hunedoara cu cele 81de goluri marcate (primul Inter Petrila 85) şi abia a şasea apărare, cu 33 de goluri primite (cea mai penetrabilă dintre primele şase clasate, cea mai bună fiind Vulcan cu 18). Demn de notat este că a câştigat toate jocurile disputate pe teren propriu. Retezatul a jucat în actualul sezon competiţional sub comanda antrenorului Flaviu Itul , afalat la al treilea mandat, primele două fiind în 2006 – 2009 și 2012 – 2014,actualul începând în returul sezonului 2016 – 2017. Formaţia din Haţeg a avut un debut foarte slab de campionat. În primele şapte etape a suferit două înfrângeri şi a făcut un egal, ocupând abia locul 5 şi nimeni nu le mai dădea prea multe şanse la câştigarea titlului judeţean. Totuși, a urmat o revenire, bilanţul în tur cuprinzânr două înfrângeri, ambele în deplasare, 0-4 la Petrila și 1-5 la CSM Vulcan (care a cucerit medaliile de bronz la sfârșitul campionatului) şi un egal, 1-1 pe terenul celor de la Gloria Geoagiu, campionii primei părți, dar doar pe cinci la finalul competiției, ceea ce a dus la un total de 25 de puncte, locul 3 (la un singur punct de locurile 1 şi 2, Gloria Geoagiu, respectiv Aurul Brad). În retur, unde, după prima etapă, echipa din Hațeg a trecut pe prima poziție, au fost două egaluri, 2-2 la Șoimul Băița (locul șase) și același scor la Brad, și înfrângerea mai sus amintită, 1-2 la Deva (poziția a noua), când Retezatul avea deja asigurat titlul de campioană în Liga 4 de fotbal Hunedoara.
Semnale pozitive

În actualul sezon, în care câștigarea campionatului nu era un obiectiv, s-a făcut, practic, o echip nouă la Hațeg, compusă, în marea sa majoritate, din localnici, clubul fiind sprijinit financiar de către Primărie, precum și de un sponsor generos din oraș. În ce privește jocul propriu – zis al celor de la Retezatul, punctul forte a fost forţa de atac, dovedită prin faptul că au marcat multe goluri în meciurile importante, cu contracandidatele la primul loc, la care, foarte important, este și cea a grupului, Hațegul având o echipă omogenă. Punctul slab a fost defensiva, cu foarte multe goluri primite, mai ales la meciurile pierdute şi la egaluri ( de trei ori 2 – 2). Apoi la Vulcan şi la Petrila Retezatul a pierdut la scor, iar în retur ambele au condus cu 1 – 0 la Hațeg, iar aici nu se pune la socoteală ultimul meci de la Deva, pierdut când deja erau campioni. Din punct de vedere financiar, jucătorii sunt cu salariile la zi și nu există nici un fel de probleme în această privinţă. În plus s-a investit în gazon şi în terenul de antrenament şi s-au montat montat 200 de scaune la stadion, și, totodată, se încearcă dezvoltarea activității la sectorul juvenil, Retezatul Hațeg având acum cinci grupe de copii şi juniori. În plus, există semnale că și alți sponsori ar dori să investească la echipă, Hațegul părând a fi, cel puțin în acest moment, un oraș care și-ar putea permită să țină o echipă în Liga 3.

Ce va fi la baraj

Cei de la Retezatul Hațeg sunt realiști în ceea ce privește barajul de promovare, urmând să-și joace șansa până la capăt. Campionatul judeţean din Hunedoara are un nivel financiar mai scăzut şi un fond de jucători redus comparativ cu cel din Arad, dar consideră că șansele sunt egale la promovare, mizând, mai ales, pe omogenitatea echipei, dar și pe analiza jocului celor de la Pecica, pe care i-asu studiat cu atenție. În plus, cu tot respectul pentru adversari, Progresul Pecica nu pare a fi o echipă de talia celor de la UTA și Voința Sibiu, cu care s-au confruntat cei de la Hațeg în precedentele baraje de promovare, aceste adversare promovând, rapid, în eșalonul secund, iar cea din urmă a ajuns chiar în prima divizie. O eventuală promovare a celor de la Hațeg ar fi o gură de oxigen pentru fotbalul hunedorean care, în acest sezon, a înregistrat două retrogadări, cea a Energeticianului din Petroșani, din Liga 2, și a celor de la Deva, din eșalonul al treilea. În caz de eșec, cei de la Retezatul Hațeg par a-și fi propus o promovare în sezonul viitor.

EXTRA
CSO Retezatul Hațeg
Lotul de jucători
Portari: Paşca, Bobu, Ursu
fundaşi: Ardelean, Mariş, Marcu, Ionaşcu, Dăncescu, Tămăşiloni
mijlocaşi: Piţigoi, Buzducea, Puşcă, Tomoni, Munteanu
atacanţi: Roşca, Popa, Popesc, Tiric, Caval, Enache
Antrenor: Flaviu Itul
Preşedintele clubului: Dacian Grozoni
Golgeteri: Ovidiu Popesc 22 goluri (locul 3 în clasamentul marcatorilor ediţiei 2018 – 2019 din Liga 4 Hunedoara), Cristian Tiric 12, Robert Buzducea şi Darius Puşcă câte 10.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

cinci × 2 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Aniversarea Zilei Pompierilor din România la Deva         Carmen Hărău (PNL) – „Modificarea de către PSD a Programului de guvernare nu are nici legitimitate politică și nici electorală!”         Campanie educativă derulată de polițiști         Canalizarea ajunge în zona turistică de pe malul Lacului Cinciș         Blocul ANL construit în Hunedoara așteaptă o nouă investiție         Răfuială între interlopii din Valea Jiului         SE ÎNTÂMPLĂ ÎN HUNEDOARA. Prima locuinţă protejată pentru victimele violenţei domestice         Ştrandul Municipal din Deva îşi închide porţile         Consiliul Județean cumpără un autocar la un preț uriaș         Angajații de la Castelul Corvinilor acuzați de discriminare         Primăria Deva cumpără teren pentru relocarea romilor din Grigorescu         Primăria Deva cumpără 12 autobuze la mâna a doua         Deva a început încă o campanie de dezinsecţie şi deratizare         SĂNĂTATE. Consiliul Judeţean a alocat Spitalului de Urgenţă peste 300.000 lei         Asistenta tv în ipostaze provocatoare, în curtea mănăstirii Prislop         Cum arată, de fapt, zona în care CNAIR a reclamat fisuri uriașe în Autostrada Lugoj – Deva         Autostrada Lugoj – Deva nu se deschide în septembrie. Probleme grave pe Lotul 3         Un nou episod în dosarul „matriței de la Sarmizegetusa Regia”. Expertiza a stârnit controverse         DUPĂ CINCI ANI, FĂRĂ JUDECATĂ. Procurorii DNA au clasat dosarul preşedintelui Mircea Moloţ pentru abuz în serviciu         Sprijin din partea Episcopiei Devei și Hunedoarei la început de an școlar