Hunedoreni la Campionatele Mondiale de fotbal (VI)

După 32 de ani de la ultima participare la un turneu final, echipa naţională a României a evoluat la competiţia supremă a “sportului rege” în 1970, în Mexic

România a terminat pe primul loc o grupă preliminară dificilă, depăşind Grecia, Portugalia, medaliată cu bronz la ediţia anterioară, şi Elveţia, şi a obţinut calificarea la Campionatul Mondial (CM) din Mexic 1970.

În “groapa cu lei”

Tragerea la sorţi pentru grupele mondialului aztec nu a fost deloc favorabilă “tricolorilor”, aceştia fiind repartizaţi într-o grupă infernală, cu campioana lumii în exerciţiu, Anglia, Brazilia, dubla câştigătoare a competiţiei în 1958 şi 1962, precum şi Cehoslovacia, şi ea medaliată cu argint în două rânduri, în perioada interbelică, precum şi la CM din 1962, din Chile. Speranţele ca România să obţină ceva cu astfel de adversar erau aproape nule, existând, la acea vreme, multe voci care susţineau că ai noştri nu doar că nu vor obţine niciun punct, ci nici măcar nu vor înscrie vreun gol. Povestea mexicană este cunoscută de mai toţi, dar merită a fi reamintită. Aşadar, în primul joc din “groapa cu lei”, România întâlnea, pe 2 iunie 1970, pe stadionul Jalisco din Guadalajara, cel care avea să fie gazda meciurilor disputate în grupă de “tricolori”, reprezentativa Angliei, nimeni alta decât deţinătoarea titlului. În ultimele două jocuri cu englezii se consemnaseră două remize, dar acelea erau în meciuri amicale. România avea să piardă la limită, scor 0-1, acel meci, dar “tricolorii” nu au fost cu nimic mai prejos decât mult mai titraţii lor adversari.

CM 1970 anglia-romania-1-0

Îngenuncherea lui Bobby Moore

Memorabila a rămas faza în care Florea Dumitrache, fost jucător al Jiului şi Corvinului, şi antrenor al Minerului Vulcan şi Mecanicii Orăştie, a umilit apărarea engleză, care îl avea ca lider pe celebrul Bobby Moore, cel mai bun fundaş central din lume la acea vreme şi unul dintre cei mai bine cotaţi stoperi din toate timpurile, aceasta fiind descrisă genial de Ioan Chirilă, într-o carte dedicată CM din Mexic 1970. “E atacat de Cooper. O fentă. Cooper a căzut în stânga. Întregul stadion sare în picioare. Apare ca din pământ Bobby Moore. Încă o fentă. Bobby Moore se dezechilibrează. Urale. Ambii fundaşi englezi se ridică furioşi, încearcă să bareze drumul îndrăzneţului, dar Dumitrache găseşte soluţia cea mai puţin aşteptată, dând buzna printre ei. Stadionul jubilează. Dumitrache a scăpat spre careu, dar în ultima clipă Moore îi prinde piciorul. Fault… Stadionul continuă să ovaţioneze marea fentă triplă a lui Dumitrache”.

mircea lucescu si bobby moore

A apărut “Liţă”

În acelaşi joc cu Anglia, căpitanul de echipă al României a fost Mircea Lucescu, celebrul antrenor de astăzi, cel care a fost primul jucător legitimat la Corvinul Hunedoara ce a evoluat în echipamentul tricolor. Tot în meciul cu Anglia a jucat şi Radu Nunweiller VI, şi el fost jucător al Corvinului. În plus, la mijlocul terenului, făcând pereche cu Nunweiller, a evoluat un tânăr de 20 de ani la acea vreme, Ion Dumitru. “Liţă”, aşa cum era alintat de suporteri, a fost unul dintre cei mai buni mijlocaşi pe care i-a avut România în toate timpurile, el evoluând, ca jucător, la Rapid, Steaua, Poli, UM şi CFR Timişoara şi Universitatea Craiova, având şi 57 de apariţii pentru echipa naţională, înscriind şi 12 goluri pentru prima reprezentativă. Ca antrenor, deşi nu a avut aceleaşi performanţe ca şi jucător, Dumitru, în sezonul 1995 – 1996, a antrenat, cu rezultate destul de apreciate, pe Jiul Petroşani, perioadă în care echipa minerilor era “patronată” de Miron Cozma. Pe vremea când era jucător activ, Dumitru a fost dorit de Barcelona, ca şi Dumitrache de Juventus Torino, dar transferul nu s-a concretizat, regimul comunist neagreând, printre altele, plecarea fotbaliştilor români la cluburi de peste hotare.

ion-dumitru_87870300

A doua victorie la CM

A urmat jocul cu Cehoslovacia, desfăşurat pe 6 iunie. Data este una memorabilă pentru fotbalul românesc, atunci înregistrându-se cel de-al doilea succes al “tricolorilor” la un CM. Până la acel joc, România câştigase meciul de debut, în 1930, 3-1 cu Peru, pierzând, apoi, cu Uruguay, viitoarea campioana mondială, cu 0-4, cu Cehoslovacia, medaliată cu argint atunci, în 1934, cu 1-2, urmând ciudata “dublă” cu Cuba, din 1938, 3-3 şi 1-2, în rejucare şi înfrângerea mai sus menţionată cu Anglia. În jocul cu Cehoslovacia din 1970, adversarii românilor au condus la pauză cu 1-0, dar scorul a fost întors în mitanul secund, Alexandru Neagu aducând egalarea, iar golul victoriei a fost marcat, din penalty, în minutul 75, de Florea Dumitrache. Astfel, în urma acestei victorii, echipa României a infirmat pronosticurile pesimiştilor, înscriind nu un gol, ci chiar două, obţinând şi un success, pe care puţini îl sperau. Împotriva Cehoslovaciei au mai jucat, ca şi în meciul anterior, Ion Dumitru, Radu Nunweiller şi Mircea Lucescu, cel din urmă fiind şi căpitanul echipei.

dumitrache si pele

Împotriva lui Pele

Şi a urmat ultimul joc din grupă, cel împotriva Braziliei marelui Pele şi a altor jucători geniali, precum Jairzinho, Tostao sau Carlos Alberto. Pentru a se califica, românii aveau nevoie de o victorie, dar nu a fost să fie, un succes împotriva Braziliei, şi atunci, şi acum, fiind considerat o utopie. Brazilia a învins, greu, cu 3-2, după un meci spectacol, pentru viitorii campioni mondiali înscriind Pele, în două rânduri, şi Jairzinho, pentru români marcând, din nou, Florea Dumitrache, la 2-0 pentru adversary, şi Emerich Dembrovschi, cel care a stabilit scorul final. Ca şi în jocurile anterioare, căpitan de echipă a fost Mircea Lucescu, pe teren mai aflându-se Liţă Dumitru şi Nunweiller VI. Mai trebuie menţionat că în lotul de 22 de jucători deplasat de România în Mexic, a fost şi Augustin Deleanu, “Coco”, aşa cum îl alintau suporterii pe cel care şi-a încheiat cariera de jucător la Jiul, deşi a fost printre cei care au dus greul calificărilor, nefiind folosit, ca şi Dobrin sau Domide, pe postul său de fundaş stânga evoluând Mihai Mocanu, un alt apărător foarte valoros.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

11 + 10 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Bătaie de joc pe seama unui copilaș de patru luni. Tatăl l-a părăsit, iar mama s-a spălat pe mâini de el         Au trecut 52 de ani de când Deva, Hunedoara și Petroșani au devenit municipii         Eleva de 16 ani din Deva a fost găsită… departe         BUGETARE PARTICIPATIVĂ 2020. Primele 3 idei de îmbunătățire a calității vieții în Deva         DUPĂ INTERVENŢIA PREFECTULUI. Ceferiştii, amendaţi cu 60.000 de lei pentru mizeria de la Ilia         Tragedie pe DN 66, în comuna Pui         Povestea emoționantă a lui Darius, elevul premiant îngrijit de bunici         Primăria Deva premiază performanţa la învăţătură şi în sport         GICĂ POPESCU: “Tremurau chiloții pe noi când aveam deplasare la Hunedoara”         Zona Monumentului Lupeni ’29, reabilitată și modernizată         Singurul centru public din județ pentru copii cu autism funcționează la Orăștie         Dramă într-o familie din Deva. Fiica de 16 ani, dispărută fără urmă. Cine a văzut-o?         Suspiciunea de coronavirus la o femeie din Deva a fost infirmată         Copil de patru luni abandonat de propriul tată, la Poliție         Accident spectaculos produs de șoferul unui BMW. Un sat întreg a fost lăsat în beznă         Exponatul lunii februarie 2020: un aparat de fotografiat cu burduf         Dezastru în pădurile din Valea Jiului         Explicaţiile psihologului: Cum învingem singurătatea de Ziua Îndrăgostiților?         Cum poate fi dezvoltată Valea Jiului. Întâlnire cu experți internaționali, la Petrila         IULIU WINKLER: “UE are nevoie de un buget solid, fără tăierea finanțărilor Politicii de coeziune și PAC”