Hunedoreni la Campionatele Mondiale de fotbal (IV)

508

După ce au participat la primele trei turnee finale, „tricolorii” au lipsit, mulți ani, de la competiția supremă din sportul cu mingea rotundă

România a început foarte bine preliminariile Campionatului Mondial (CM) din 1966, care s-a disputat în Anglia şi s-a terminat cu victoria ţării gazdă, învingând, la Bucureşti, mai modesta, pe atunci, Turcia, cu 3-0, şi vicecampioana lumii în exerciţiu, Cehoslovacia, cu 1-0.

Trei înfrângeri și…adio Londra

nelu nunweiller

Dar după începutul excelent, pentru România au urmat trei înfrângeri, rezultate care au echivalat cu o altă ratare a calificării la CM. Pe 13 iunie 1965, România pierdea, în deplasare, cu 2-1, pe terenul Portugaliei lui Eusebio. Viorel Mateianu, fost antrenor al Jiului Petroşani, a evoluat și în acest joc, iar în centrul apărării a jucat Ion Nunweiller (foto sus). Nelu Nunweiller III, așa cum este cunoscut în lumea fotbalului, a fost antrenor la Corvinul, între 1984 și 1986. Considerat unul dintre cei mai buni fundași români din toate timpurile, Nunweiller III a jucat de 40 de ori pentru echipa națională, fără a înscrie, de la el și fratele său Lică, datorită culorii părului, venind porecla de „câinii roșii’ atribuită celor de la Dinamo. De asemenea, Nelu Nunweiller a evoluat și la Jocurile Olimpice din Japonia, din 1964, câștigând mai multe campionate și cupe cu Dinamo, ca jucător și antrenor, primind și primul titlu de cel mai bun fotbalist străini care s-a acordat vreodată în Turcia. Pentru echipa națională a urmat, pe 19 septembrie, încă o înfrângere, scor 1-3, în Cehoslovacia, într-un joc în care nu a evoluat niciun hunedorean, iar Anglia era din ce în ce mai departe. Totul s-a năruit pe 23 octombrie, când România a pierdut, surprinzător, pentru acea vreme, în Turcia, cu 2-1. În acel joc a evoluat, ca vârf de atac, Emil Dumitriu (foto jos), jucător care a debutat în prima divizie la Jiul Petroșani. Nichi Dumitriu II, cum mai este cunoscut în lumea fotbalului, a fost golgheter al României și campion național cu Rapid, și este fratele mai mare al lui Dumitru „Țiți” Dumitiu III și al lui Constantin Dumitriu IV, fost echipier al Corvinului Hunedoara. Dumitriu II a jucat de șapte ori pentru echipa națională, înscriind de trei ori, și a făcut parte din lotul deplasat la Jocurile Olimpice din 1964. În plus, Dumitriu II a fost selecționat, de la Jiul, alături de coechipierul său Cornel Pavlovici, la Viitorul București, echipa de juniori a României, care evolua, neofcial, în Divizia A, această formație, ce l-a avut în componenţă şi pe Vasile Suciu, portarul petroşănenilor la începutul anilor ’70, câștigând titul continental în 1963. Revenind la echipa națională, trebuie spus că aceasta a câștigat ultimul meci al grupei, fără importanță, însă, în clasament, învingând Portugalia, la București, pe 21 noiembrie, cu 2-0, în acest joc neevoluând niciun hunedorean. Grupa a fost câștigată de Portugalia, care avea să cucerească medaliile de bronz la CM din 1966, din Anglia, urmată de Cehoslovacia, România și Turcia.

Emil-Dumitriu-II

Începe drumul spre Mexic

În 1968 au început preliminariile pentru un nou CM, care s-a desfăşurat în Mexic, doi ani mai târziu. România a avut parte de o grupă foarte dificilă, în care s-a duelat, pentru calificare, cu Portugalia, din nou, cu Elveţia, prezentă la competiţia din Anglia, şi cu Grecia, care începuse să crească în valoare, dovadă fiind faptul că, în 1971, Panathinaikos Atena avea să joace în finala Cupei Campionilor Europeni. Debutul tricolorilor în aceste preliminarii, unul aproape dezastruos, s-a înregistrat pe 27 octombrie 1968. În acea zi, Portugalia, medaliată cu bronz la ediţia anterioară, a învins România cu 3-0, pentru tricolori evoluând Mircea Lucescu. Acesta a jucat de 70 de ori pentru echipa naţională, fiind şi căpitanul acesteia la CM din Mexic. Mai mult, Lucescu, care, din 1977, a jucat la Corvinul, a fost primul jucător legitimat la clubul hunedorean care a evoluat la echipa naţională. La ora actuală Lucescu este unul dintre cei mai bine cotaţi antrenori din lume, conducând, de peste zece ani, cu rezultate de excepţie, pe Şahtior Doneţk, iar cariera de tehnician şi-a început-o la Hunedoara. De asemenea, Mircea Lucescu a antrenat echipa naţională de fotbal a României, pe care a calificat-o la Campionatul European din 1984, în ţară mai pregătind pe Dinamo şi Rapid, iar în străinătate, în afară de ucrainienii de la Doneţk, pe Pisa, Brescia, Regianna şi Inter Milano, în Italia, şi pe Galatasaray şi Beşiktaş în Turcia.

Victoria dătătoare de speranţe

martinovici-florea

Pe 23 noiembrie 1968, după o remiză albă, memorabilă, cu campioana lumii, Anglia, pe teren propriu, România întâlnea, la Bucureşti, pe fostul “23 August”, Elveţia, în a doua partidă a preliminariilor CM din Mexic, Mircea Lucescu evoluând şi în acest joc. Reprezentativa ţării noastre îi învingea pe cei din Ţara Cantoanelor cu 2-0, rezultat dătător de speranţe, scorul fiind deschis de regretatul Florea Dumitrache, cel care avea să-şi încheie cariera de fotbalist în judeţul Hunedoara. Considerat, pe bună dreptate, de multă lume, cel mai valoroc vârf de atac pe care l-a avut vreodată România, a evoluat de 31 de ori în echipament tricolor, înscriind de 15 ori, de două ori chiar în Mexic, fiind, pe când evolua la Dinamo, în tandem cu Mircea Lucescu, golgheter şi cel mai bun jucător al ţării. După 1976, timp de aproape zece ani, Dumitrache a evoluat, întâi, la Jiul şi, apoi la Corvinul, încheindu-şi activitatea, ca antrenor-jucător, la Minerul Vulcan şi Mecanica Orăştie. De asemenea, în această partidă a evoluat şi Florea Martinovici (foto sus), dispărut, recent, dintre noi. Extremă de mare valoare, Martinovici a făcut furori la Jiul, făcându-şi debutul la echipa naţională pe când evolua la Petroşani. Florea Martinovici a evoluat doar de două ori în prima reprezentativă, ultimul joc fiind chiar acesta, cu Elveţia. Interesant este faptul că Martinovici a fost primul jucător legitimat la Universitatea Craiova care a evoluat la echipa naţională, formaţia din Bănie devenind, după aceea, o mare “donatoare” de jucători pentru prima reprezentativă a României. Tot în partida cu Elveţia a evoluat şi Radu Nunweiller, cel care, între 1976 şi 1979, a evoluat la Corvinul Hunedoara, iar apoi “a rămas“ în…Elveţia, fiind naş de cununie la nunta lui Bjorn Borg cu Mariana Simionescu. Nuweiller VI, aşa cum mai este cunoscut în lumea fotbalului, a evoluat de 42 de ori la echipa naţională, inclusiv în Mexic, la turneul final, marcând şi două goluri. În mandatul lui Angelo Niculescu, care a condus echipa naţională a României între 1967 şi 1972, Radu Nunweiller era om de bază, tehnicianul începând prezentarea formaţiei în vestiar cu numărul 10, care îi revenea fostului jucător al Corvinului.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *