Handbalistele de la CSM Deva, lidere în Divizia A

461
S-a încheiat etapa a doua din Divizia A de handbal feminin. În seria C, CSM Deva s-a impus, cu 35 – 23 (16-8), pe terenul celor de la CSU Oradea. În urma acestui rezultat, devencele rămân lidere în serie și, chiar dacă diferența de scor pare a fi una mare, meciul nu a fost unul simplu, CSM având probleme de efectiv. „Vreau să îmi felicit jucătoarele de mai multe ori. În primul rând, le felicit pentru victoria obținută. Apoi le felicit pentru jocul prestat. Și, nu în ultimul rând, le felicit pentru că au dat dovadă de caracter în acest meci dificil de la Oradea, reușind să dea dovadă de o omogenitate exemplară, în contextul în care, din cauza problemelor medicale, noi ne-am deplasat la acest joc cu un număr redus de jucătoare. Sper să o ținem în continuare tot așa”, a declarat Daniel Gheorghe, antrenorul principal de la CSM Deva. În prologul etapei a III-a, handbalistele de la CSM Deva, club susținut de municipalitatea de la poalele Cetății și înființat la inițiativa primarului Florin Oancea, vor întâlni, pe teren propriu, în derby-ul rundei, pe partea clasată, CSU Reșița. Meciul cu echipa din Caraș, care, în etapa a doua, a câștigat, pe teren propriu, cu 43 – 27, în fața celor de la CSU Timișoara, se va disputa miercuri, 21 septembrie, de la ora 18.00, la Sala Sporturilor din Deva.
Sursa CSM Deva / Facebook
CSU Oradea – CSM Deva 23 – 35 (8-16)
Au arbitrat: Daniel Pavel și Radu Pentea (ambii din Zalău)
CSU ORADEA: Amelia Corha, Crina Pintea – Rafaela Duțu 5 goluri, Petruța Argyelan 4, Anamaria Hercuț 3, Raluca Bîșcă 2, Cornelia Vrabie 2, Daria Trantea 1, Arianne Zegrean 1, Jessica Snakovszki 1, Adela Bochiș 1, Alexandra Corondan 1, Andreea Preduca 1, Mădălina Horj 1, Maria Pălii, Alina Leș. Antrenori: Sebastian Tudor și Nicolae Bojidar.
CSM DEVA: Ana Inculeț, Andeeea Năstasă – Sylwia Lysewska 9 goluri, Diana Șamanț 7, Bianca Cherecheși 4, Alexandra Orșivschi 4, Mălina Petrescu 4, Daniela Toader 4, Dalia Cîmpean 2, Sahra Racho 1, Irina Croitoru. Antrenori: Daniel Gheorghe și Olivia Nanu.
Rezultate etapa a II-a
CSU Oradea – CSM DEVA 23-35
CNOPJ Baia Mare – ACS Turda 36-29
CNE Râmnicu Vâlcea – Arena Târgu Mureș 33-33
CSU Reșița – CSU Timișoara 43-27
Gloria 2 Bistrița – CSU Cluj 29035
Clasament
1. CSM Deva 2 2 0 0 76-57 6
2. CSU Cluj 2 2 0 0 73-61 6
3. CNE Rm. Vâlcea 2 1 1 0 65-60 3
4. CSU Reșița 2 1 0 1 70-59 3
5. CNOPJ B. Mare 2 1 0 1 70-70 3
6. ACS Turda 2 1 0 1 58-60 3
7. CSU Oradea 2 1 0 1 56-62 3
8. Arena Tg. Mureș 2 0 1 1 65-71 1
9. Gloria 2 Bistrița 2 0 0 2 53-64 0
10, CSU Timișoara 2 0 0 2 54-76 0
Etapa a III-a
Miercuri, 21 septembrie, ora 18.00
CSM DEVA – CSU Reșița
Sâmbătă, 21 septembrie
CSU Timișoara – CNE Rm. Vâlcea
CSU Cluj – CNOPJ Baia Mare
Arena Tg. Mureș – Gloria 2 Bistrița
Marți, 27 septembrie, ora
ACS Turda – CSU Oradea
Foto: CSM Deva / Facebook

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.