HANDBAL FEMININ/LIGA NAȚIONALĂ/ETAPA A XXIII-A/Victorie legată  

CSM Cetate Deva a învins și pe Universitatea Cluj-Napoca și a urcat un loc în clasament. Gazdele au dat cea mai bună marcatoare a jocului. VEZI DESPRE CINE ESTE VORBA!

16-CETATEPentru prima data în retur și în acest sezon handbalistele devence au legat două victorii. Într-un joc care a contat pentru etapa a XXIII-a disputat aseară Cetate Deva a învins, la o diferență de două goluri, scor 29 – 27, pe Universitatea Cluj-Napoca. La pauza tabela de marcaj indica o diferență mai consistentă pentru gazde, scor 18 – 13.

Cu interul stânga Cristina Malac în mână bună Cetate Deva a început în forță meciul! A marcat patru goluri la rând în primele cinci minute, scor 4-0!

De altfel, Cetate Deva a condus în permanență ostilitățile pe teren dar și pe tabela de marcaj care a indicat cea mai mai mare diferență de scor în minutul 13, 9 – 3.

Repriza secundă a fost mai echilibrată iar în două situații gazdele au fost puse în dificultate, însă au fost salvate de intervențiile oportune ale portrtăriței Laura Poenaru care la scorul de 20 – 16 (33), a avut o dublă intervenție în situația în care Cetate era în doar patru jucătoare de camp și de extrema Ana Maria Simion care în ultimele secunde a recuperat o minge în propiul teren și pe contraatac a marcat un gol care a rispit orice emoție în ceea ce privește deznodământul jocului.

Runda trecută Cetate Deva a obținut prima victorie externă, scor 29-28, la Unirea Slobozia. Cu trei etape înainte de finalul campionatului regulat CSM Cetate Deva ocupă locul 10 cu 24 de puncte.

CASETA TEHNICĂ

CSM Cetate Deva………………………………..29 (18)

Suba, Poenaru – portari; Malac – 11 goluri, Simion (7 – 1 din 7m), Ani-Senocico (5-3 din 7m), Krnic (4), Tasic (1), Sovar (1) – jucătoare de câmp. Antrenori: Ioan ANi-Senocico și Cosmin Hendrea.

“U” Cluj-Napoca……………………………….27 (13)

Măzăreanu, Enache – portari; Chintoan – 7 goluri, Laslo (6), Ivan (5), Tetean (4-2 din 7m), Popa (1), Cârjan (1) – jucătoare de câmp.

Antrenor: Carmen Amariei.

Lovituri de la 7 metri: 4/4 respectiv 3/2.

Eliminări: 3X2min. respective 2X2min.

Sala Sporturilor din Deva. Spectatori: 700.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

unu × 4 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
O mocăniță pentru județul Hunedoara         L-ați văzut?         ISTORII HUNEDORENE. Dealul Cetății Deva în administrarea Societății de Istorie și Arheologie a Comitatului Hunedoara         Oamenii din Sântandrei au ajuns la capătul răbdării, din cauza penelor de curent         ACCIDENT. Mașină lovită de tren la trecerea peste calea ferată, din halta Geoagiu         Accident grav, cu șapte răniți, produs de un șofer teribilist de 23 de ani         Accident produs de un șofer de 82 de ani         Hoț capturat de polițiști         Traseul spre Lacul Zănoaga în atenția Salvamont Hunedoara         Psaltire din 1751 restaurată la Muzeul Civilizației Dacice și Romane – Deva         Bilanțul pagubelor materiale produse de inundații în județul Hunedoara         Cele două turnuri locuință ale Cetății dacice Costești din Munții Orăștiei vor fi protejate și reabilitate         Accident grav pe șoseaua Hațeg – Petroșani, produs de o tânără de 18 ani. Motociclist în stare gravă la spital         Astăzi începe campania de dezinsecție terestră la Deva!         Gospodării inundate în Silvașul de Sus         Pentru unii mumă, pentru popor ciumă         Piesa săptămânii, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva         Elevii primesc bursele sociale pe două luni         Copilă de nouă ani lovită de mașină, în Hunedoara         Accident pe Strada Horea, din Deva. Un tânăr a fost rănit