HANDBAL FEMININ/LIGA NAŢIONALĂ/ETAPA A XII-A/Au clacat pe final

713

Pe terenul lui CSM Ploieşti, astăzi, Cetate Deva a evoluat cu curaj trei sferturi din meci, dar a cedat fizic şi psihic pe final şi rămâne fără punct câştigat în deplasare în tur. VEZI REZULTATELE PENULTIMEI RUNDE A TURULUI!

11-CETATE

Cetate Deva a deschis scorul ieri la Ploieşti, a intrat în avantaj la vestiare şi s-a ţinut tare şi-n repriza secundă, a dat cele mai bune marcatoare, însă la final a părăsit terenul învinsă. Pentru a şasea oară la rând în meciurile disputate în deplasare.

Cu alte cuvinte, Cetate Deva reuşeşte contra performanţa de a nu câştiga niciun punct pe teren străin în turul campionatului 2014-2015.

La fel ca în precedentele două jocuri şi cu CSM Ploieşti rolul de antrenor al Cetăţii Deva a fost preluat de patronul Marian Muntean, inspirat în anumite momente şi fără soluţii pe banca tehnică pe care nu s-au regăsit Toth şi Petrijna – ambele gripate.

Înaintea ultimei etape din tur Cetate Deva ocupă locul 11 cu 10 puncte.

La finele săptămânii Cetate Deva dă ultima reprezentaţie pe teren propriu în acest an şi are şansa victoriei în disputa cu ultima clasată, Mureşul Târgu Mureş.

CASETA TEHNICĂ

CSM Ploieşti………………….28 (12)

Ifrim, Şerban – portari; Dincu şi Vlaskalic – ambele câte 5 goluri, Ştefan (4), Gherman (3), Roman (3),  Preda (3), Sheiko (2), Shutska (2), Ionescu (1). Antrenor: Goran Kurtes.

CSM Cetate Deva……………..23 (13)

Miskovic, Suba, Poenaru – portari; Krnic şi Cartaş – ambele 7 goluri, Malac (4), Simion (foto, 3), Rusu (1), Mojoiu (1). Delegat: Marian Muntean.

Aruncări de la 7m: 3/3, respectiv 1/1. Eliminări: 1 x 2 min., respectiv 5 x 2 min.

HANDBAL FEMININ/LIGA NAŢIONALĂ
  REZULTATELE ETAPEI A XII-A   SCOR
Unirea Slobozia – HCM Baia Mare 21-33  (12-14)
Dunărea Brăila – HCM Râmnicu Vâlcea  27-26  (12-13)
HC Zalău – HCM Roman  24-17  (13-12)
CSM Ploiești – CSM Cetate Deva  28-23  (12-13)
„U” Cluj-Napoca – Corona Brașov  24-35  (11-16)
 SCM Craiova – “U” Neptun Constanţa  29-24  (15-9)
Mureşul Târgu Mureş –  CSM Bucureşti  18-26   (9-13)

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.