Deşi şi-au dorit cel mai tare o primă victorie în deplasare handbalistele de la CSM Cetate Deva s-au întors cu mâna goală şi de la Zalău
Fetele de la Cetate Deva au plecat pline de optimism la Zalău – cel puţin la nivel declarativ – convinse că a venit vremea pentru primul succes extern în actualul campionat. Însă, nu a fost să fie victorie nici din a patra încercare.
În jocul care a contat pentru etapa a VIII-a a Ligii Naţionale de handbal feminin, HC Zalău a învins Cetate Deva la o diferenţă de 5 goluri, scor 27 – 22, la pauză 15-10.
Susţinute de o sală arhiplină de spectatori zalăuancele s-au instalat la conducerea jocului încă din primul minut iar până la final au privit peste umăr cursa de urmărire a devencelor care s-au apropiat cel mai mult la un singur gol în minutul 22, scor 10-9, când jocul a fost întrerupt timp de 5 minute deoarece o parte a instalaţiei de iluminat din sală a cedat.
Cea mai mare diferenţă de scor, 21-12, s-a înregistrat în minutul 40.
A fost a cincia înfrângere pentru Cetate Deva în actualul campionat – al patrulea eşec la rând în deplasare – care bate pasul pe loc pe locul 10 cu doar 7 puncte.
Etapa viitoare, duminică 19 octombrie, Cetate Deva va juca pe teren propriu cu nou promovata Unirea Slobozia.
CASETA TEHNICĂ
HC Zalău………………………. 27 (15)
Inculeț, Mureşan, Cheţa – portari; Ciuciulete – 10 goluri, Constantinescu (4), Maior-Pașca (3), Puiu 3), Trif (2), Pintea (1), Bardac (1), Rob (1), Țurcaș (1), Ciunt (1). Antrenor: Gheorghe Tadici
CSM Cetate Deva…………….. 22(10)
Miskovic, Şuba, Poenaru – portari; Cartaş – 7 goluri, Krnic (5), Simion (3), Mojoiu (3), Şovar (2), Stîngu (2), Oroşan, Nicu, Toth, și Petrija. Antrenor Grigore Czari.
HANDBAL FEMININ/LIGA NAŢIONALĂ
Rezultatele etapei a VIII-a
HCM Rm. Vâlcea-HCM Baia Mare…….. 22-31
CSM Bucureşti-Corona Braşov………… 25-19
Unirea Slobozia-CSM Ploiești…………..18-26
Mureșul Tg.Mureș-HCM Roman……… 22-27
HC Zalău-CSM Cetate Deva……………. 27-22
Universitatea Cluj-SCM Craiova……….21-25
Dunărea Brăila – “U” Neptun Constanţa.31-28