HANDBAL FEMININ. Deva, la turaţie maximă

Liga I de handbal feminin, eşalon în care evoluează şi CSM Cetate Devatrans Deva, a ajuns la borna cu numărul nouă.

Sunt lidere

Într-un joc contând pentru etapa a IX-a a Ligii I de handbal feminin, al doilea eşalon valoric al ţării, CSM Cetate Devatrans Deva a învins, conform aşteptărilor, pe CSUV Timişoara, cu 36 – 17 (20-6). În partida desfăşurată la Haţeg, acolo unde Deva îşi dispută, cel puţin în acest tur de campionat, meciurile considerate acasă, pe teren, după cum arată şi scorul, a fost o singură echipă, Cetate. În jocul cu bănăţencele, aşa cum îşi dorea finanţatorul clubului devean, Marian Muntean, s-a îmbinat tinereţea cu experienţa, cel mai bun exemplu în acest sens fiind evoluţia remarcabilă ale celor trei campioane mondiale de junioare Polocoşer, Serafincean şi Abed Gaber, dar MVP-ul partidei a fost rutinata Malac. În urma acestui rezultat, Deva a trecut pe primul loc, fosta ocupantă a poziţiei de lider, CSM Bistriţa, stând în această etapă din cauza numărului impar de echipe înscrise în competiţie.

Vine derby-ul

Ca şi Bistriţa, Deva are punctaj maxim, 24, cu opt victorii din tot atâtea jocuri. Cele două echipe se vor întâlni, etapa viitoare, penultima, la Bistriţa, acesta fiind derby-ul campionatului. Devencele se duc la Bistriţa cu gândul la victorie, această partidă fiind, poate cu excepţia celei cu Slatina, singura în care Cetate întâlneşte un adversar serios. Sau, aşa cum susţin surse din anturajul clubului, până acum se putea juca şi fără antrenor, iar la Bistriţa Adrian Palko, un performant tehnician la nivel de juniori, provenit de la Baia Mare, îşi poate arăta valoarea. În ultima etapă a turului Deva va sta, dar echipa de la poalele Cetăţii mai are de disputat o restanţă, cu Naţional Braşov, pe teren propriu, data disputării acesteia nefiind încă stabiltă de Federaţia Română de Handbal, iar CSM Bistriţa va avea o deplasare tot la formaţia de la poalele Tâmpei.

 

Caseta

Handbal feminin, Liga I, seria B

Etapa a IX-a, rezultate

SCM Piteşti – Mureşul Târgu Mureş 37 – 25

Naţional Braşov – Sepsi SFântu Gheorghe 27 – 30

ACSAI Arad – CSM Slatina 18 – 44

CSU Oradea – CSU Reşiţa 29 – 41

Cetate Deva – CSUV Timişoara 36 – 17

CSM Bistriţa a stat

 

Clasament

1.Cetate Devatrans        8 8 0 0 301 – 176 24

2.CSM Bistriţa              8 8 0 0 238 –132 24

3.CSM Slatina               8 6 0 2 267 – 206 18

4.SCM Piteşti                8 6 0 2 259 – 226 18

5.CSU Reşiţa                 8 5 0 3 251 – 210 15

6.Naţional Braşov                   7 3 0 4 208 – 202 9

7.Mureşul Târgu Mureş           8 3 0 5 195 – 232 8*

8.CSUV Timişoara        8 2 0 6 197 – 234 6

9.Sepsi Sfântu Gheorghe 8 2 0 6 206 – 258 6

10.CSU Oradea            8 1 0 7 196 – 278 3

11.ACSAI Arad             8 0 0 8 110 – 274 -2*

*Echipele din Târgu Mureş şi Arad au fost penalizate cu un punct şi, respectiv, două, pentru nerespectarea cerinţelor de vârstă

Etapa a X-a (penultima a turului)

CSM Bistriţa – Cetate Devatrans

Sepsi Sfântu Gheorghe – CSU Oradea

CSUV Timişoara – Naţional Braşov

CSM Slatina – SCM Piteşti

CSU Reşiţa – ACSAI Arad

Mureşul Târgu Mureş – stă

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

doi × unu =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Ce măsuri s-au luat în Hunedoara, înainte de întoarcerea elevilor la școală         Un muzeu al trenulețelor se deschide în Hunedoara         Lemne expediate ilegal de o firmă din Orăștie         Povestea unui inel deosebit, descoperit la Micia         Coronavirus, situația la zi prezentată de Prefectura Hunedoara         RECOMANDĂRI ALE POLIȚIȘTILOR, PENTRU O MINIVACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ         Accident pe Bulevardul Dacia. Un șofer „și-a spart” bolidul într-o intersecție         Moment festiv la I.S.U. Hunedoara         6 pacienți confirmați „COVID-19” internați la SJU Deva         Ceremonie la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara         Mircia Muntean și-a găsit de lucru         CFR repune în circulație trenurile al căror trafic a fost suspendat         Aparatul RMN de la SJU Deva funcționează         Detalii noi în cazul scandalului care a cutremurat cartierul Micro 5 – Hunedoara         Polițiști trimiși în judecată într-un dosar de proxenetism și abuz în serviciu         Lucrările de reparații a rețelei stradale din Deva au fost scoase la licitație         Tăiere ilegală de arbori         Spărgătorul unui magazin, prins la Vulcan         Scandal monstru pe o stradă din Hunedoara         36 de pacienți suspecți „COVID-19” internați la Spitalul Județean de Urgență din Deva