Ghinion sau declin pentru Bogdan Sitoianu la Europene

Atletul devean Bogdan Şitoianu nu a reuşit calificarea în finala probei de săritura în lungime din cadrul Campionatului European Under 20 (juniori I) de la Grosseto (Italia). Sportivul de la CNS Cetate Deva nu a reuşit să se claseze decât pe locul 19 în calificări, în condiţiile în care primii 12 au obţinut calificarea în ultimul act.

Este ştirea proaspătă apărută în mass-media locală, un subiect care merită discutat după Campionatul European de atletism pentru juniori I, care s-a desfășurat recent la Grosseto (Italia). Conform unora, cică atletul Bogdan Sitoianu nu pleca printre favoriţi şi de aici a avut până şi o zi proastă, dar ceva s-a văzut şi pe atitudinea şi pe chipul său încă de la plecarea de la aeroportul Henri Coandă (vezi foto). Sitoianu nu era pregătit pentru Europene, dar s-a aruncat singur în “cuşca cu tigri” în urma rezultatelor sale foarte bune pe plan intern şi atât. Interesant este faptul că cine ar trebuii să vadă aceste aspecte nu le vede, cei care fac selecţia se cramponează doar la rezultatele obţinute şi nu la starea de moment a sportivului. Ori antrenorii sau profesorii, precum şi federalii de la Bucureşti şi-au luat şi ei vacanţa odată cu elevii şi mai bifează în calendarul competiţional câte o activitate cum a fost şi cea de la europene. Să duci un sportiv în Italia la Grosseto te cam costă ceva bani referindu-mă la Federaţia Română de Atletism că în fond ea a achitat nota de plată a sportivului, bani bugetaţi fireşte. Titluri de genul, că nu a prins o zi fastă, nu prea stă în picioare. În schimb sportivul a fost sincer şi a recunoscut “Nu sunt mulţumit de rezultatul obţinut, sincer, nu ştiu ce s-a întâmplat. Traversez un sezon mai slab, dar îmi voi da seama de greşelile făcute şi nu le voi mai repeta. Sper să mă revanşez în finala naţională de la juniori I”, a spus imediat după concurs Bogdan Şitoianu.

Federaţia Română de Atletism e de negăsit în aceste zile

Dacă încerci să afli mai multe de la Federaţia Română de Atletism bineînţeles prezentându-te şi spunându-i în prealabil centralistei subiectul ce doreşti să-l abordezi ca să fi direcţionat către forul competent, ai ocazia să stai cu telefonul în mână minute în şir şi să tot repeţi apelul la nesfârşit că nimeni nu este dispus să vorbească. Nu acelaşi lucru îl întâmpini şi dacă iei legătura cu clubul sportivului. Directorul clubului sportiv din Deva Adrian Liga a fost foarte amabil cu presa şi optimist ca deobicei. El a explicat de ce numai locul 19 la europenele din Italia, pentru a spulbera cuvântul “eşec”. Şi într-o anumită măsură omul are dreptate, dar măsurile dacă ele au fost semnalate şi s-au luat împotriva celor implicaţi, astea deocamdată nu se văd.

“Bogdan a avut a 22-a performanţă pentru aceste europene şi a ieşit pe locul 19. El a avut tot timpul potenţial aici la noi la antrenamente, el putea să sară şi 7,50. Din păcate anul acesta faţă de anul trecut sau de ceilalţi ani, el nu a mai reuşit să-şi facă săriturile bune şi în competiţiile externe aşa cum a reuşit cu ele pe plan intern. Erau semnale mai de dinainte de bacalaureat, Bogdan nu a mai avut un comportament mulţumitor în ultima perioadă, poate şi examenul de bacalaureat şi-a pus amprenta pe acest aspect. Performanţă este faptul că a reuşit să participle cu a 22-a săritură. Faptul că depui un efort şi obţii rezultate cu aceşti copii de junori , ei trebuie încurajaţi şi motivaţi şi nici decum criticaţi” a declarat în exclusivitate directorul CNS Cetate Deva Adrian Liga.

Aur, argint și bronz pentru România

România a obţinut totuşi un aur un argint şi un bronz prin Andrei Dorin Rusu care a devenit campion european de juniori 1, în proba de 10.000 de metri și a luat bronzul la proba de 5.000 metri. La 5.000 m, Rusu a fost înregistrat cu timpul de 14.46:07 minute, sosind după norvegianul Jakob Ingebritsen (14.41:67) și spaniolul Tariku Novales (14.44:66). Andreea Mikloș a urcat și ea pe podium, reușind să cucerească argintul la proba de 400 metri. A fost cronometrată cu timpul de 52.31 secunde (personal best), fiind devansată în finală de ucraineanca Anastasia Brîjina (52.01). Pe locul al treilea s-a clasat britanica Hannah Williams (52.55 secunde). La săritura în lungime grecii au dominat competiţia, titlul european i-a revenit marelui favorit, Miltiadis Tentoglou (Grecia), cu 7,80 metri, urmat de Panayiotis Mantzouroyiannis (Grecia) cu 7,64 metri şi Enzo Hodebar (Franţa), cu 7,59 metri.
Urmează finala campionatului naţional de juniori I, care va avea loc în perioada 5-6 august, la Bucureşti, unde Sitoianu are şanse foarte mari să o câştige, este favorit pe plan intern şi atât.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × 3 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Calea ferată Simeria – Hunedoara, abandonată de doi ani         Turnul Alb al Castelului Corvinilor își recapătă strălucirea         Accident rutier pe Autostrada Lugoj – Deva         TIR-urile vor avea liber pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva         Teren sintetic de sport în curtea Școlii generale 7, din Hunedoara         Casa de cultură din Hunedoara va fi iluminată arhitectural. Reabilitarea mai așteaptă         Câte cazuri de Covid 19 mai sunt „active” în județul Hunedoara         Cadavrul unei femei, găsit în spatele unui bloc, din Hunedoara         Anchetă penală după ce o călugăriță l-a acuzat de hărțuire pe bărbatul care a întrerupt slujba la Mănăstirea Jieț         Covid 19. Situația la unitățile spitalicești și centrele rezidențiale din subordinea CJ Hunedoara         Măgura Călanului, cariera dacică uitată de autorități         Accident rutier la Ohaba, pe DN 68 A Deva – Lugoj. Un autotren s-a răsturnat         Încă un deces al unei hunedorence infectată cu noul coronavirus         Daria Călugăru, finalistă la „Românii au talent”. Eleva din Deva are nevoie de susținerea noastră         Minologhion din secolul al XVIII-lea, restaurat la Muzeul Civilizației Dacice și Romane         Accident rutier pe șoseaua Simeria – Hațeg         Contrabandă cu țigări în Petroșani         Bogdănel Nițu, lăsat fără mașina de lux. Mesajul fostului cap al lumii interlope din Deva         Reacția Patriarhiei, după scandalul iscat la biserica din Jieț         CJ Hunedoara a numit o conducere nouă la SJU Deva