FUTSAL. Autobergamo Deva, încă o victorie

Autobergamo Deva a revenit pe teren în etapa a XIX-a a Ligii I de futsal duminică seara în Sala Sporturilor din Deva întâlnind pe Dunărea Călărași pe care a învins-o cu scorul de 6-1 (1-0).

Prima repriză a fost una echilibrată în care Deva a punctat doar o singură dată prin Sergiu Tacot. În partea secundă, Autobergamo a înscris de trei ori consecutiv, prin Nuno Cocol o dată, și Ique Ribeiro, în două rânduri. Profitând de o ușoară relaxare a devenilor, cei de la Dunărea Călărași au redus din handicap prin Robert Vârlan. Autobergamo a revenit imediat în joc grație punctelor reușite de Cristian Obadă și Paulo Ferreira, stabilind scorul final  la 6-1.

Într-o restanță din etapa a XIII-a, devenii vor juca, în deplasare, joi, 2 martie, de la ora 18.00, pe terenul campionanei naționale, Cityus Târgu Mureș apoi marți, 7 martie, de la ora 16.00, la Clujana Cluj. În clasament pe primul loc se află United galaţi cu 41 de puncte urmată de Politehnica Timişoara 39 de puncte, Odorheiul Secuiesc 38 de puncte şi pe poziţia a 4-a Autobergamo Deva cu 37 de puncte şi un meci mai puţin disputat.

Comentarii FB

comentarii




Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul Hunedoreanului