FUTSAL Autobergamo Deva a pierdut la Timișoara

Autobergamo Deva nu a reușit, așa cum speram cu toții, să obțină calificarea în finala campionatului național de futsal, așa cum promiteau jucătorii formației, după eșecul  de pe teren propriu, când Deva a pierdit cu 1-0 în ultimele secunde ale partidei.

 Miercuri însă, timișorenii au fost de departe cei care au dominat partida și au câștigat  cu 5-3 , chiar dacă la pauză Autobergamo conducea cu 3-1.Cu acest rezultat, Informatica  merge  în finală iar devenii vor juca pentru locurile 3-4 cu  echipa din Odorheiul Secuiesc pe 20 mai.

 Imediat după partida de la Timisoara, a fost  postat pe pagina de facebook a clubului devean un comunicat semnat de către președintele Autobergamo deva,  Doru Poa, pe care îl redăm mai jos:

      Președintele clubului devean, Doru Popa a făcut un comunicat pe site-ul clubului, imediat după această partidă:

           “În aceste momente vreau să-mi cer scuze în numele clubului FC Autobergamo tuturor suporterilor şi susţinătorilor noştri care au umplut sala din Deva şi ne-au fost alături în aceşti 5 ani. De asemenea să-mi cer scuze şi celor care au investit în noi material şi sentimental. Prin înfrângerea din seara aceasta am compromis un sezon întreg cu echipa de seniori ratând toate obiectivele. S-a încheiat un ciclu în existenţa acestui club. Vreau să le mulţumesc tuturor jucătorilor care au jucat “doar” pentru culorile clubului nostru în acest ultim sezon. Pentru majoritatea dintre ei meciul din seara aceasta a fost ultimul în care au îmbrăcat tricourile vişinii ale lui Autobergamo. Spun asta deoarece contractele se sfârşesc în scurt timp iar locul 3 pentru noi nu este o provocare. În jocurile pentru locul 3 vom alinia o echipa formată din tineri deveni promiţători de la echipa U19 proaspăt câştigătoare a Cupei României şi din tineri de la lotul de seniori care au fost mai puţin folosiţi. Vom da atenţie în acest sfârşit de sezon echipei de juniori U19 angrenată în fazele finale ale campionatului naţional.

           De asemenea vom purta în perioada imediat următoare discuţii pentru numirea unui antrenor (director tehnic) care va avea drept sarcină reconstrucţia echipei de seniori şi care va avea drept obiectiv în sezonul viitor cucerirea Cupei şi Campionatului Naţional”, se a arată în acest comunicat.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

16 + șapte =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Sărbătoare la Mănăstirea Prislop         Accident rutier grav. Șoseaua devastată a Lacului Cinciș face victime         Cele mai recente imagini de pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva         Vestea mult așteptată de hunedoreni. A intrat în șantier drumul județean Hunedoara – Călan         Carmen Hărău, senator PNL: “Va cădea guvernul Dăncilă?”         WINKLER DESPRE PRIORITĂȚILE PPE. Finanțarea corespunzătoare a Politicii Agricole și celei de Coeziune         SĂNĂTATE “Donăm sânge pentru oamenii orașului”         Ștrandul Municipal din Deva își deschide porțile         Ministrul Răzvan Cuc pe șantierul Autostrăzii Lugoj – Deva. Când vor fi gata Loturile 3 și 4         Mai puțini turiști în Retezat, după închiderea drumului spre Poiana Pelegii         O viperă uriașă găsită în Sarmizegetusa Regia, pe Soarele de Andezit         Tânăr de 17 ani înecat într-o baltă din Orăștie         TALIBANII ECO DATOREAZĂ SCUZE. APM Hunedoara a scos Râul Alb din aşa-zisul „pericol de moarte”         Exponatul lunii iunie 2019 la muzeul din Deva         Lansare de carte Dumitru Constantin Dulcan         Ce despăgubiri poate primi muzeul pentru matrița antică din Sarmizegetusa Regia         Ce s-a întâmplat cu zimbrii din Germania eliberaţi în Munţii Poiana Ruscă         Comunicat de presă Marius Surgent, deputat ALDE         Accident mortal pe DN 66 în apropiere de Hațeg: doi oameni au murit         Lecție de voluntariat: 200 de elevi și profesori de la ”Transilvania” curăță străzile de gunoaie!