FOTOGALERIE/HANDBAL FEMININ/LIGA NAŢIONALĂ/ETAPA A XVIII-A/Va fi play-out!

Cetate Deva a pierdut la limită jocul de pe teren propriu cu Dunărea Brăila şi odată cu el orice speranţă de a se califica în play-off. Poate la anul…

12-OUT

Ultima fază a meciului din această seară dintre Cetate Deva şi Dunărea Brăila a fost privită din picioare de cei aproape de 1.000 de spectatori deveni care au sperat că favoritele lor vor scoate măcar un punct dintr-un joc în care au alergat în continuu după egalare. Însă, nu a fost să fie. Cartaş a aruncat mingea pe deasupra porţi iar tabela electronică a rămas blocată la 24-25. Poate a fost mai bine aşa. Egalul nu ajuta pe nimeni poate doar dădea bine în tribună printre suporteri care încă odată au fost de Liga Naţională.

Revenind pe parchet jocul dintre Deva şi Brăila a fost unul spectaculos în ciuda faptului că startul a fost unul anevoios: doar 10 goluri s-au marcat în primele 15 minute, scor 5-5 – a fost 0-1 în minutul 03:30! Altfel, cu Ada Moldovan în mână bună brăilencele au condus ostilităţile pe teren dar şi pe tabelă în prima repriză pe care au încheiat-o în avantaj.

Oaspetele şi-au făcut jocul bun în apărare – portarul Gabriela Dobre a avut nenumărate intervenţii salvatoare – şi a punctat pe contraatac şi după pauză. Cea mai mare diferenţă de scor, 5 goluri, în favoarea oaspetelor a fost înregistrată în minutul 43, 15-20 şi 17-22 (47’)! Ghidate de Melinda Toth (foto la minge), devencele  au avut o tresărire de orgoliu care a provocat o serie de 4 goluri consecutive cu care au revenit în joc, scor 21-22 (51’)! În zadar.

[box border=”full”]

CASETA TEHNICĂ 

CSM Cetate Deva…………………………..24 (10)

Poenaru, Miskovic – portari; Toth – 9 goluri, Cartaş (6 – 2 din 7 metri), Simion (3), Krnic (2), Rusu (2), Petrinja (1) şi Din (1). Antrenor: Ioan Băban.

Dunărea Brăila……………………………. 25 (12)

Dobre, stan – portari; Ada Moldovan – 9 goluri (4 din 7 metri), Perianu (6), Horjea (3), Safta (2), Brot (2), Farcău (2), Irimia (1). Antrenor: Alexandrina Soare.

Lovituri de la 7 metri:2/2 şi 5/4. Eliminări: Moldovan, Perianu.

Arbitri: Valentin Călina (Piteşti) şi Claudiu Belean (Târgu Mureş). Sala Sporturilor din Deva. Spectatori: 900.

[/box]

[wzslider autoplay=”true”]

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

șase − 5 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Tragedie la intrarea în Petroșani. Două autoturisme s-au ciocnit violent         Aniversarea Zilei Pompierilor din România la Deva         Carmen Hărău (PNL) – „Modificarea de către PSD a Programului de guvernare nu are nici legitimitate politică și nici electorală!”         Campanie educativă derulată de polițiști         Canalizarea ajunge în zona turistică de pe malul Lacului Cinciș         Blocul ANL construit în Hunedoara așteaptă o nouă investiție         Răfuială între interlopii din Valea Jiului         SE ÎNTÂMPLĂ ÎN HUNEDOARA. Prima locuinţă protejată pentru victimele violenţei domestice         Ştrandul Municipal din Deva îşi închide porţile         Consiliul Județean cumpără un autocar la un preț uriaș         Angajații de la Castelul Corvinilor acuzați de discriminare         Primăria Deva cumpără teren pentru relocarea romilor din Grigorescu         Primăria Deva cumpără 12 autobuze la mâna a doua         Deva a început încă o campanie de dezinsecţie şi deratizare         SĂNĂTATE. Consiliul Judeţean a alocat Spitalului de Urgenţă peste 300.000 lei         Asistenta tv în ipostaze provocatoare, în curtea mănăstirii Prislop         Cum arată, de fapt, zona în care CNAIR a reclamat fisuri uriașe în Autostrada Lugoj – Deva         Autostrada Lugoj – Deva nu se deschide în septembrie. Probleme grave pe Lotul 3         Un nou episod în dosarul „matriței de la Sarmizegetusa Regia”. Expertiza a stârnit controverse         DUPĂ CINCI ANI, FĂRĂ JUDECATĂ. Procurorii DNA au clasat dosarul preşedintelui Mircea Moloţ pentru abuz în serviciu