FOTBAL. Post-scriptum la barajul de promovare în Liga 3

Dacă anul trecut campioana din Liga 4 a județului nostru, CS Hunedoara, reușea, chiar și cu mari emoții, promovarea în cel de-al treilea eșalon fotbalistic al țării, în 2019 povestea nu s-a mai repetat.

Campioana Hunedoarei, Retezatul Hațeg, nu a reușit promovarea, fiind depășită de reprezentana județului Arad, Progresul Pecica.

Se putea

Cei de la Retezatul aveau șanse reale de promovare, pierzând priumul joc la Pecica la limită, cu 2-1, și pentru a ajunge în Liga 3 aveau nevoie de o victorie cu 1-0. La Hațeg însă, așa cum ați putut citi și în cronica meciului, apărută în numărul nostru de ieri, pe teren echipa din Pecica s-a dovedit a fi, din nou, mai bună, câștigând și manșa secundă, cu 1-0, iar Retezatul a pierdut o promovare care îi era la îndemână, lucru recunoscut chiar și de antrenorul formației hunedorene.  „S-a văzut în primul rând lipsa de experienţă a unor jucători de-ai noştri. Am primit gol la începutul jocului şi aici şi în meciul la Pecica. Spre dosebire de manşa tur, unde au existat mai multe ocazii de gol de ambele părţi, acum a fost un joc mai închis, specific acestor meciuri de calificare. Sigur că îmi pare rău de ratarea promovării, spun că se putea câştiga acest baraj cu Pecica. Ce să facem, asta este, continuăm în liga a patra şi anul viitor. Am format acest grup la Haţeg, avem o echipă, trebuie să continue însă să se investească constant la club pentru a avea şi rezultate”, spunea, după meci, Flaviu Itul, antrenorul – jucător al celor de la Retezatul Hațeg.

 

Bucurie mare la Pecica

De partea cealaltă, în mod firesc, a fost mare bucurie, mai ales că echipa arădeană, la începutul sezonului 2018 – 2019, nu avea în plan promovarea în Liga 3. „Sunt un antrenor fericit, mă bucur pentru băieţi, dar şi pentru conducătorii noştri şi ai oraşului Pecica. În planul iniţial nu am avut ca obiectiv promovarea în primul an, ci doar organizarea ca şi club şi formarea unui vestiar puternic. Au fost şi momente grele, totuşi după etapa a şasea am hotărât să atacăm promovarea încă din acest an. Şi iată-ne că am câştigat tot ce se putea câştiga la acest nivel, campionatul, cupa şi barajul de promovare. A fost o ultimă săptămână destul de grea. În meciul tur am avut multe faze de construcţie şi ocazii de poartă, dar nu am marcat decât două goluri, am primit unul şi ne-am expus destul de mult atacurilor adverse. Astfel s-a creat o presiune asupra băieţilor din partea suporterilor şi a trebuit să îi remontez psihic. Unii dintre ei nu au mai trăit aşa ceva, acum mă bucur enorm că au trecut cu bine peste acest moment. Am făcut un joc bun tactic, nu am oferit adversarilor spaţii în jumătatea noastră şi am promovat cu o dublă victorie”, a declarat, după jocul de la Hațeg, Dan Stupar, antrenorul principal de la Progresul Pecica.

Cine a mai urcat o treaptă

Din “zona” noastră, cele 42 de campioane fiind împărțite, încă din februarie, în 7 regiuni cu câte șase echipe fiecare, au mai provat Gilortul Târgu Cărbunești, din Gorj, care a întors rezultatul din tur, după 1-2 pe terenul celor de la CS Strehaia, din Mehedinți, câștigând acasă cu 3-0, și Fortuna Becicherecu Mic din Timiș, cu o dublă victorie, 2-0 în tur și 6-1 în retur, acasă, cu Voința Lupac, din Caraș Severin. De altfel, 6-1 a fost cel mai mare scor din returul barajelor, acesta mai fiind înregistrat în jocurile CS Blejoi (Prahova) – AS Mihai Bravu (Giurgiu), prima echipă câștigând și în tur, dar cu 3-0, și Viitorul Limanu (Constanța) – Pescărușul Sarichioi (Tulcea), trupa de la malul mării fiind victorioasă și în prima confruntare, cu 2-1, ambele formații învingătoare reușind promovarea.  Marea surpriză este ratarea promovării de către Carmen București, care, după 3-3 în deplasare, la Mostiștea Ulmu din Călărași, a pierdut returul de acasă cu 2-1.

 

Sunt și nume cunoscute

 

Printre promovate apar și nume cunoscute sau orașe cu tradiție în fotbal, fiind vorba despre Universitatea Galați, fostă finalistă a Cupei României, care a trecut, după 2-1, acasă, și 3-0 în deplasare, de Fotbal Team Săgeata din Buzău,  CSM Bacău (5-0 și 1-1 cu Viitorul Albești din Botoșani), CSM Satu Mare (tot 5-0 și 1-1, dar cu Minerul Rodna din Bistrița Năsăud) sau CSM Târgu Mureș (6-0 și 3-2 cu Sportul Petrești din Alba). Cele mai dramatice promovări le-au obținut Tractorul Cetate din Dolj, 0-0 afară și 1-0 pe teren propriu cu Unirea Brânceni din Teleorman, punctul victorios fiind înscris în minutul 90, și Stărunița Zagon din Covasna, după 2-1 acasă și 2-3 pe terenul adversarei de la Olimpic Zărnești din Brașov, grație golurilor în plus marcate în deplasare.

 

Două jocuri nedisputate

 

În returul barajelor nu a fost nevoie de prelungiri sau de lovituri de la 11 metri, dar au fost două partide câștigate, la “masa verde”, cu 3-0, de Hușana Huși, din Vaslui, ca și în meciul, considerat acasă, deorece adversarii de la Moldova Cristești, din Iași, nu au obținut Certificatul de Identitate Sportivă, care este obligatoriu, și Viitorul Ianca, din Brăila, învingătoare pe teren propriu în primul joc cu 5-1, pentru că la meciul secund oponenții de la Mausoleul Mărășești, din Vrancea, nu au asigurat asistența medicală. În sezonul viitor vor mai evolua în Liga 3 Ozana Târgu Neamț din Neamț (1-2 acasă, cu Viitoriul Liteni, din Suceava, dar și 4-1 în tur), Unirea Mirșid din Sălaj (2-2 afară, la Viitorul Ulmeni, din Maramureș, în primul meci, și 2-0 pe teren propriu), CSC Sânmartin din Bihor (care a reeditat succesul cu 2-0 din prima manșă de la CS Florești din Cluj), Viitorul Șelimbăr din Sibiu (3-2 în tur, în deplasare, și 2-1 cu CS Gheorgheni, din Harghita), Viitorul Dăești din Vâlcea (3-0 acasă, după 2-1 în turul de la Real Bradu, din Vâlcea), CSM Slatina din Olt (2-1 în manșa secundă și 2-0 în primul joc de pe teren propriu cu Gloria Cornești din Dâmbovița) și Recolta Gheorghe Doja din Ialomița (0-0 în deplasarea din retur de la Viitorul Pantelimon din Ilfov, după 2-0 acasă).

 

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

20 + 5 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Teribilism la volan. Un tânăr a produs dezastrul pe DN 68 A Deva – Lugoj         Accident grav în Hunedoara. O ambulanță a lovit un biciclist         Accident mortal. Un bărbat s-a prăbușit cu mașina în râul Cerna         Accident grav în apropiere de Brad         Momente traumatizante pentru mama unei fetițe de cinci luni, după ce a adus bebele la spital         Politicienii care râvnesc la primăriile celor mai mari municipii hunedorene         Laureatul Premiului Internațional „Leonardo Da Vinci – Artist Universal” 2019. Romeo Dobrotă (Romi) din Toronto – Artistul plastic din vecini         Au fost scoase la licitație lucrările la Casa de Cultură din Hunedoara         Primarul Marcel Goia nu va mai candida la Hațeg         Seceta și MHC-ul au transformat Lacul Cinciș. Ce se întâmplă la bisericile părăsite         Accident produs de un tânăr de 18 ani         Cum este „chinuită” o angajată a CFR, în fața barierelor de pe DN 7, la Simeria         Elev atacat și buzunărit pe holurile unei școli din Deva         Lucrări de modernizare la Stadionul Municipal Deva         Buget 2020. Proiectele Primăriei Hunedoara pentru acest an         AICI SUNT BANII DUMNEAVOASTRĂ. Cum a fost drămuit bugetul Devei         Investiții în fabrica de clăpari din Orăștie         Bărbat lăsat fără bani într-o parcare din Deva         Sportivi din Deva, campioni la o competiție națională de karate         Clipe de groază trăite de o femeie, în scara unui bloc din Hunedoara