FOTBAL. Luptă strânsă la vârf în Liga 5 Hunedoara

În Liga 5 de fotbal Hunedoara s-au disputat partidele contând pentru etapa a XI-a, antepenultima a turului de campionat.

Runda, în care a stat a patra clasată, Agrocompany Băcia, cu 19 puncte, a fost una extrem de disputată, cu mai multe meciuri-derby.

Trei echipe, despărțite de doar două puncte

La vârf situația a rămas neschimbată, primele trei clasate fiind despărțite de doar două puncte. Pe primul loc se menține campioana Măgura Pui, cu 24 de puncte, care, într-un derby al Țării Hațegului, a învins, cu 2-1, în deplasarea de la Unirea General Berthelot. Deținătoarea titlului a condus la pauză cu 1-0, prin reușita lui Cristian Mailat (min. 38), gazdele, care sunt pe șapte, cu 14 puncte, au egalat la începutul mitanului secund, prin Ștefan Varga, pentru ca finalul să fie unul incandescent, golul victoriei fiind înscris la ultima fază a partidei, de Daniel Albu. Pe doi rămâne, cu 23 de puncte, nou înființata Retezatul Țăra Hațegului, care, într-un alt derby zonal, a câștigat, cu 2-0, pe terenul celor de la Sargeția Bretea Română, locul opt, cu 14 puncte, după o prima repriză albă, prin golurile înscrise de Flavius Lăcătuș (min. 58) și Ilie Bălușă (min. 70). Podiumul este completat de AS Sântămăria Orlea, cu 22 de puncte, care a reușit, în disputa cu Victoria Dobra. locul 11, cu șase puncte, scorul etapei, 3-0, prin golurile înscrise de Alexandru Duță (min. 24), Denis Iovănescu (min. 50) și Ovidiu Boroleanu (min. 90).

S-a schimbat “lanterna roșie”

Pe cinci este CSC Ilia, cu 19 puncte din 11 meciuri, celelalte echipe având, cu o excepție, zece meciuri disputate, după o victorie obținută, cu scorul de 2-1, într-un meci cu scântei, pe terenul celor de la Universitatea Petroșani. Echipa din Vale a condus la pauză prin golul lui Mihail Bânceanu (min. 30), același jucător fiind eliminat, ca și Mircea Căsălean, de la oaspeți, în minutul 38. Oaspeții au egalat prin Adrian Pârvu (min. 56) și au mai avut un eliminat, pe Ionel Igna (min. 75), însă, deși aflați în inferioritate numerică, au reușit victoria prin golul rezervei Caius Popa (min. 81). În urma acestei înfrîngeri, Universitatea, cu 5 puncte, a căzut pe ultimul loc, 13 cu 5 puncte, preluând, din cauza golaverajului mai slab, “lanterna roșie” de la Ponorul Vața, care, într-un derby al Țării Moților, a reușit un surprinzător egal, 2-2, pe terenul celor de la Zarandul Crișcior, locul 6, cu 19 puncte. Cei de la Vața, care nu au avut rezerve la acest meci, au condus la pauză, prin reușita lui Alexandru Almășan (min. 12) și și-au dublat avantajul în partea secundă, prin Petru Vraciu (min. 65), însă gazdele au revenit pe final și au reușit să restabilească egalitatea, prin golurile înscrise de Robert Deoancă (min. 77) și Cristian Dîlv (min. 79). În fine, Aurul Certej, cealaltă echipă cu 11 meciuri disputate, se menține pe 9, cu 12 puncte, după victoria de acasă, cu 3-1, în fața următoarei clasate, cu 8 puncte, Metalul Crișcior. Gazdele au deschis scorul prin Paul Isac (min. 13), dar la pauză s-a intrat cu 1-1, egalarea fiind adusă de Flavius Torockay (min. 31). În partea a doua Marius Cozmoiu (min. 66) aduce gazdele în avantaj, Aurul, rămâne, apoi, în inferioritate, după eliminarea, în minutl 69, a autorului primului gol, dar, deși cu un om în minus, cei de la Certej au stabilit scorul final prin Cristian Petra (min. 83).

Ce urmeză în penultima etapă

Meciul – șoc al etapei viitoare, penultima a turului, în care va sta CSC Ilia, este cel dintre Măgura Pui și AS Sîntămăria Orlea, cu implicații majore la vârf, dar se va desfășura și derby-ul ultimelor clasate, Ponorul Vața și Universitatea Petroșani. Celelalte meciuri ale rundei, care se vor disputa, ca și partidele menționate anterior, duminică, 24 noiembrie, de la ora 11.00, sunt Retezatul Țara Hațegului – Zarandul Crișcior, Victoria Dobra – Sargeția Bretea Română, Metalul Crișcior – Unirea General Berthelot și Agrocompany Băcia – Aurul Certej, toate anunțându-se a fi echilibrate.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 + șaisprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Bărbat lăsat fără bani într-o parcare din Deva         Sportivi din Deva, campioni la o competiție națională de karate         Clipe de groază trăite de o femeie, în scara unui bloc din Hunedoara         Atenuatori de impact noi pe autostrăzile din vestul țării         Poliţia Locală Deva – bilanţul activităţii pe anul 2019         Cenaclul „Amurg sentimental”. Interviu cu Gabriela Alef         Bătaie de joc pe seama unui copilaș de patru luni. Tatăl l-a părăsit, iar mama s-a spălat pe mâini de el         Au trecut 52 de ani de când Deva, Hunedoara și Petroșani au devenit municipii         Eleva de 16 ani din Deva a fost găsită… departe         BUGETARE PARTICIPATIVĂ 2020. Primele 3 idei de îmbunătățire a calității vieții în Deva         DUPĂ INTERVENŢIA PREFECTULUI. Ceferiştii, amendaţi cu 60.000 de lei pentru mizeria de la Ilia         Tragedie pe DN 66, în comuna Pui         Povestea emoționantă a lui Darius, elevul premiant îngrijit de bunici         Primăria Deva premiază performanţa la învăţătură şi în sport         GICĂ POPESCU: “Tremurau chiloții pe noi când aveam deplasare la Hunedoara”         Zona Monumentului Lupeni ’29, reabilitată și modernizată         Singurul centru public din județ pentru copii cu autism funcționează la Orăștie         Dramă într-o familie din Deva. Fiica de 16 ani, dispărută fără urmă. Cine a văzut-o?         Suspiciunea de coronavirus la o femeie din Deva a fost infirmată         Copil de patru luni abandonat de propriul tată, la Poliție