EURO 2016. Romulus Gabor: “Avem prima şansă la ocuparea locului doi în grupă

Tragerile la soţi pentru grupele turneului final al Campionatului European de fotbal de anul viitor s-au efectuat, dar comentariile legate de componenţa grupelor, în special cea a României, continuă.

Echipa României a fost repartizată în grupa A a Campionatului European de fotbal, care se va desfăşura în Franţa, în perioada 10 iunie – 10 iulie 2016. “Tricolorii” vor evolua chiar în meciul de deschidere al competiţiei, în compania ţării organizatoare, Franţa, pe 10 iunie, de la ora 22.00, la Saint Denis, următoarele jocuri urmând a le susţine pe 15 iunie, de la ora 19.00, la Paris, cu Elveţia, şi pe 19 iunie, la Lyon, de la ora 22.00, cu Albania. Despre componenţa grupei şi şansele de calificare ale României în faza următoare a competiţiei a vorbit şi Romulus Gabor, fost internaţional, care a evoluat la turneul final din 1984, unde reprezentativa ţării noastre a evoluat în premieră. „Consider că avem prima şansă la ocuparea locului doi în grupă şi să ne calificăm în optimi. Cred că putem depăşi Elveţia în meciul direct. De asemenea, după părerea mea, faptul că jucăm în meciul de deschidere cu Franţa ne avantajează pentru că, de obicei, aceste meciuri se termină la egalitate. Apoi pe Albania ar trebui să o învingem fără mari probleme. Sunt optimist în ceea ce priveşte evoluţia băieţilor”, a declarat Gabor.

Remember
În vârstă de 54 de ani, împliniţi pe 14 octombrie, Romulus Gabor s-a născut în comuna Pui şi a început fotbalul la juniorii Jiului Petroşani. Apoi a ajuns la Corvinul Hunedoara, unde a ajucat 17 ani, din 1976 până în 1991 şi între 1994 şi 1996. În cariera sa Romică a mai jucat la Diosgyor, în Ungaria, la Universitatea Cluj şi la Unirea Alba Iulia, iar cariera şi-a încheiat-o la Inter Sibiu. În 1981 a fost declarat cel mai bun jucător al Campionatului Mondial de juniori din Australia, titlul precedent revenindu-i lui Maradona, la competiţia de la Antipozi România ocupînd locul al treilea, cea mai bună performanţă din toate timpurile din fotbalul autohton. La echipa naţională Gabor a evoluat în 35 de jocuri şi a înscris două goluri, între anii 1981 şi 1986. „Cangurul”, aşa cum este poreclit Romolus Gabor, a evoluat atât în preliminarii, cât şi la turneul final de la EURO 1984, care a reprezentat prima participare a României la o astfel de competiţie. La cârma echipei naţionale era Mircea Lucescu, care plecase acolo din postura de antrenor – jucător al Hunedoarei, iar la turneul final au mai evoluat, pe lângă Gabor, şi Michael Klein, cei doi fiind legitimaţi la Corvinul atunci, dar şi Mircea Rednic şi Ioan Andone, plecaţi la Dinamo de sub furnale. Totodată, în 1984 au mai jucat, în Franţa, Aurel Ţicleanu, născut la Teliuc, Ionel Augustin, care s-a remarcat la Jiul, şi Nicolae Negrilă, acesta încheindu-şi cariera la Petroşani. În preliminarii au mai evoluat Gheorghe Mulţescu, jucător de legendă al Jiului, corviniştii Ioan Petcu şi Ioan Bogdan, dar şi Florea Văetuş, hunedorean get – beget, legimat atunci la Dinamo. De asemenea, au fost convocaţi la lot, dar fără să joace, Iosif Cavai, de la Jiul, şi Florin Dubinciuc, de la Corvinul, deşi valoarea acestora le-ar fi permis să aibă măcar o prezenţă în echipamentul tricolor. Totodată, în meciurile de pregătire pentru turneul final au mai fost folosiţi Dorin Mateuţ, de la Corvinul, şi Zoltan Crişan, ce avea să fie antrenor la Aurul Brad. La „europenele” din 1984, România a fost eliminată din faza grupelor, după un egal, 1-1 cu Spania, şi două înfrângeri, 1-2 cu RFG şi 0-1 cu Portugalia. „Tricolorii” se află înaintea celei de-a cincea participări la un Campionat European, cea mai bună performanţă fiind calificarea în sferturile de finală, în turneu de 16 echipe, în 2000, în Belgia şi Olanda, România trecând de o grupă cu Portugalia, Anglia şi Germania, pentru a fi eliminată de Italia, viitoarea finalistă.

Campionatul European de fotbal Franţa 2016
Componenţa grupelor
Grupa A: Franța, România, Albania, Elveția
Grupa B: Anglia, Rusia, Țara Galilor, Slovacia
Grupa C: Germania, Ucraina, Polonia, Irlanda de Nord
Grupa D: Spania, Cehia, Turcia, Croația
Grupa E: Belgia, Italia, Irlanda, Suedia
Grupa F: Portugalia, Islanda, Austria, Ungaria

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18 + unsprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Accident rutier pe șoseaua Hunedoara – Deva         Tânăr acuzat de înșelăciune         Hoți prinși în urma unei razii         Clădirea Primăriei Hunedoara intră în renovare         CĂLARE PE MONUMENTUL UNESCO. Promovează monumentul sau obiceiurile proaste?         LIBERALII STRÂNG RÂNDURILE. Primarul Devei face lobby pentru Termocentrala Mintia         Palatul Administrativ va fi scos din bălării         LA ÎNTRECERE CU TELESCAUNUL DIN PARÂNG. Provocare pentru cei mai buni alergători montani din România         SPECTACOL. „4 (for) stand up”, super-show de comedie la Deva         Drumul spre Poiana Pelegii, din Retezat, a fost blocat         Razii ale polițiștilor de la Transporturi Feroviare: doi hoți de pe calea ferată au fost prinși         Noapte de coșmar pentru hunedoreni. Vijeliile au făcut ravagii         TOP 15 lucruri pe care NU trebuie să le uiți când pleci cu mașina în lunile geroase!         FIRMA MERGE GREU ŞI POTICNIT. Protest la Termocentrala Mintia pe tema majorărilor salariale         Adolescentă tâlhărită în Petroșani         Centenar Alexandru Vlahuță         Dezastrul anunțat la Sarmizegetusa Regia         Clădirea fantomă din Parcul Corvin a fost pusă la pământ într-o săptămână         Comunicat de presă – SC KRYSTAL TURISM SRL: ,,CONSTRUIRE VILĂ TURISTICĂ ȘI FILIGORIE”         ALEGERI. PSD a câștigat în Valea Jiului și la Brad, dar a pierdut la Hunedoara și Orăștie