-0.1 C
Deva
marți, martie 19, 2024

ECHIPELE HUNEDORENE DIN LIGA 3, SUB LUPĂ. La fotbal suntem pe linia de plutire

Ținând cont de faptul că drumul spre promovarea în Liga a II-a al celor de la U Craiova 1948 este aproape perfect, restului echipelor din seria a IV-a a Ligii a III-a, printre care și CS Hunedoara și LPS Cetate Deva, le-au rămas ca obiectiv o clasare cât mai sus.

Laurenţiu Borca

Foarte probabil nici Deva, şi nici Hunedoara, nu vor avea probleme cu retrogradarea, în condiţiile în care nu va retrograda nicio echipă de pe locul 12, şi asta pentru că Daco Getica Bucureşti, din Liga 2, s-a desfiinţat.

Cei de pe Cerna au câştigat jocul de la poalele Cetăţii

De asemenea, din seria noastră” este ca şi retrasă Naţional Sebiş, ACS Poli Timişoara şi Gilortul Târgu Cărbuneşti au zestre extreme de slabă de puncte, şi cum dinspre ACSO Filiaşi vin veşti că ar fi rămas fără finanţare, problema retrogradării pentru echipele hunedorene nu se mai prea pune. Făcând o analiză a turului. Se poate constata că, la jumătatea campionatului, cele două formații hunedorene au îmbinat unele jocuri foarte bune cu evoluții lamentabile, hunedorenii terminând turul pe locul 7, în vreme ce devenii sunt pe 12. În meciul direct, la finele lui octombrie 2019, LPS Cetate a pierdut pe teren propriu, scor 1-2.

Hunedoara, la mijlocul clsamentului

După prima jumătate a campionatului, hunedorenii sunt pe un călduţ loc şapte, cu 22 de puncte şi un liniştitor +1 la “adevăr”. CS Hunedoara a încheiat turul cu două succese: 4-3 la Dumbrăvița și 2-0 ”acasă” cu Ghiroda și Giarmata, însă trei din primele patru echipe ale seriei au plecat cu toate punctele de la Hunedoara: U Craiova, Crișul Chișineu Criș și Progresul Pecica. Elevii lui Raul Spătaru au două meciuri fără să primească gol, două jocuri fără gol marcat, iar cea mai severă înfrângere a fost 0-3, pe terenul Flacărei Horezu. În primul joc al returului, hunedorenii, care au o medie de 1,87 goluri/meci, vor primi replica celor de la Viitorul Dăești.

Deva, ceva mai jos

În ceea ce priveşte pe LPS Cetate Deva, aceasta a terminat turul pe locul 12, cu 17 puncte şi -4 la “adevăr”. Dacă parcurgem rezultatele din prima parte a întrecerii, putem lesne observa faptul că Deva a izbutit mai multe puncte în deplasare decât în fața propriilor suporteri. ”Acasă” au dispus doar de Gilortul Tg.Cărbunești și Progresul Pecica. Două victorii, patru rezultate de egalitate și două eșecuri la limită (0-1 la Filiași și Horezu) reprezintă palmaresul realizat pe terenuri străine de formația pregătită de Ștefan Nanu. Pentru LPS Cetate pauza de iarnă a venit în momentul în care au legat cinci meciuri fără înfrângere! A existat, ce-i drept, și o perioadă mai neagră, cu patru eșecuri la rând. Devenii au trei jocuri fără gol primit, șase meciuri fără gol marcat, iar cel mai sever insucces a venit pe teren propriu, 0-4 cu Ghiroda și Giarmata. Primul adversar al celor de la Cetate este Dumbrăvița, la Deva, pe 7 martie.

EXTRA 1

CS Hunedoara

locul 7 15 7 1 7 28-28 22 p (+1)

acasă 7 4 0 3 15-11 12

deplasare 8 3 1 4 13-17 10

Rezultate din tur

2-4 (d) Viitorul Dăeşti

4-2 (a) Naţional Sebiş

0-1 (d) Şoimii Lipova

2-0 (a) Gilortul Cărbuneşti

2-1 (d) ACSO Filiaşi

2-4 (a) U Craiova

0-3 (d) Flacăra Horezu

1-2 (d) ACS Poli

3-1 (a) Gloria Cermei

2-1 (d) Cetate Deva

1-2 (a) Crişul Chişineu

2-2 (d) Fortuna Becicherec

1-2 (a) Progresul Pecica

4-3 (d) ACS Dumbrăviţa

2-0 (a) CSC Ghiroda

EXTRA 2

LPS Cetate Deva

locul 12 15 4 5 6 15-18 17 p (-4)

acasă 7 2 1 4 7-11 7

deplasare 8 2 4 2 8- 7 10

Rezultate din tur

2-1 (d) ACS Dumbrăviţa

0-4 (a) CSC Ghiroda

1-1 (d) Viitorul Dăeeşti

1-3 (a) Naţional sebiş

1-1 (d) Şoimii Lipova

2-0 (a) Gilortul Cărbuneşti

0-2 (d) ACSO Filiaşi

0-1 (a) U Craiova

0-1 (d) Flacăra Horezu

1-2 (a) CS Hunedoara

3-1 (d) Gloria Cermei

1-1 (d) ACS Poli

0-0 (a) Crişul Chişineu

0-0 (d) Fortuna Becicherec

3-1 (a) Progresul Pecica

 

EXTRA 4

Clasament

1.

U Craiova 1948 SA

15

13

2

0

38-7

31

41

2.

CS Şoimii Lipova

15

8

4

3

30-13

17

28

3.

CS Crişul Chişineu Criş

15

8

3

4

21-19

2

27

4.

ACS Progresul Pecica

15

7

4

4

25-18

7

25

5.

ACS Flacăra Horezu

15

7

3

5

19-15

4

24

6.

CSC Dumbrăvița

15

6

4

5

31-22

9

22

7.

CS Hunedoara

15

7

1

7

28-28

0

22

8.

CSC Ghiroda şi Giarmata Vii

15

6

2

7

26-22

4

20

9.

AS Fortuna Becicherecu Mic

15

4

8

3

22-18

4

20

10.

CS Gloria Lunca-Teuz Cermei

15

5

5

5

25-26

-1

20

11.

CS Viitorul Dăeşti

15

5

4

6

32-36

-4

19

12.

LPS Cetate Deva

15

4

5

6

15-18

-3

17

13.

CS Naţional Sebiş

15

4

2

9

20-36

-16

14

14.

ACSO Filiaşi

15

3

3

9

23-36

-13

12

15.

ACS Poli Timişoara

15

3

2

10

15-34

-19

11

16.

CS Gilortul Târgu Cărbuneşti

15

3

2

10

14-36

-22

11

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/