15.8 C
Deva
vineri, martie 29, 2024

Campionatele naţionale de gimnastică: O nouă salbă de medalii pentru sportivele de la Cetate Deva

Fetele legitimate la clubul din municipiul de reşedinţă al judeţului Hunedoara s-au impus în concursul pe echipe şi au urcat de mai multe ori pe podium în întrecerile individuale

12 gimnastica

Sala Polivalentă din Bucureşti a găzduit o nouă ediţie a Campionatelor Naţionale de gimnastică. Pentru prima dată, concursul s-a desfăşurat pe podium, exact ca la marile competiţii internaţionale, iar gimnastele legitimate la CNS CSŞ Cetate Deva au fost, din nou, printre protagonistele întrecerii.

Opt clasări pe podium

Concursul pe echipe, care, ca şi celelalte finale individuale, s-a desfăşurat în sistem open, lucru ce a permis şi participarea junioarelor, a stâns la start 7 formaţii, Deva prezentându-se cu două garnituri. Conform aşteptărilor, prima echipă a Devei, în componenţa Andreea Munteanu, Andreea Iridon, Laura Jurcăşi Ştefania Stănilă, toate încă junioare, a câştigat concursul, devenind campioană naţională, devansând pe bucureştencele de la Dinamo şi Steaua – CSŞ 2 şi pe colegelele lor de la Cetate. În concursul individual compus, în absenţa Dianei Bulimar, accidentată, care va rata, din păcate, participarea la „mondiale”, în vreme ce Sandra Izbaşa făcut doar solul, primul loc a revenit Larisei Iordache (Dinamo), cu 58.550 puncte, urmată de junioarele devencele Andreea Munteanu, cu 57.300 puncte, deşi a efectuat doar o singură săritură, şi Andreea Iridon, cu 56.400, aceasta având cea mai bună notă din concurs la paralele. În finalele pe aparate, CNS CSŞ Cetate Deva a avut prezenţe pe podium în toate finalele. Mai mult, în finala de la sărituri, Ana Maria Ocolişan, din garnitura secundă a Devei, şi Laura Jurcă, din prima echipă de la poalele Cetăţii, au devenit campioane naţionale. Andreea Munteanu a obţinut o medalie de argint la bârnăşi una de bronz la sol, în vreme ce Andreea Iridon a fost a treia la paralele. În finalele pe aparate au mai evoluat Ştefania Stănilă, din echipa Deva I, precum şi Asiana Peng şi Ioana Nicoară, din garnitura secundă a celor de la CNS CSŞ Cetate. Pe total, gimnastele de la Colegiul Naţional Sportiv Clubul Sportiv Şcolar Cetate Deva au obţinut 8 medalii, dintre care trei de aur, două de argint şi trei de bronz.

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/