Barem îndeplinit pentru Campionatul European de Juniori I Grosseto Italia de Bogdan Sitoianu

Deşi baremul de calificare la Campionatul European Juniori I, 20-23 iulie, Grosseto, Italia la săritura în lungime este de 7,35 metri sportivul Bogdan Sitoianu a sărit 7,42 metri în cadrul finalei campionatului naţional de atletism în sală, competiţie dotată cu trofeul “Cupa de Cristal” şi s-a calificat. Au participat 313 atleţi din care 198 fete şi 115 băieţi de la 84 de cluburi din ţară

Doi sportivi şi două medalii  de aur

Sportivii Bogdan Sitoianu, de la CNS Cetate Deva şi Andrei Deliu, de la SCM Deva, au cucerit medalii de aur în cadrul finalei campionatului naţional de atletism în sală, competiţie dotată cu trofeul „Cupa de Cristal”. Sitoianu a cucerit titlul naţional la tineret în proba de săritura în lungime iar Deliu a devenit campion naţional de seniori, la săritura cu prăjina.

“Acuma stăm liniştiţi şi ne vedem de treabă pentru campionatele europene din Italia. Bogdan a fost cam obosit, numai ce a venit de la Balcaniadă din Turcia. Cât am stat la Bucureşti în pregătire a fost cam obosit acolo, dar am sosit luni acasă iar marţi am făcut recuperarea la Deva şi în trei zile de masaje şi saună şi-a revenit ” a precizat antrenorul prof. Mihai Luca CNS Cetate Deva

Vineri dimineaţa antrenorul Mihai Luca împreună cu atletul Bogdan Sitoianu vor pleca din nou spre Bucureşti unde se va ţine finala campionatului naţional de juniori I.

După argintul balcanic la juniori I, Bogdan Sitoianu şi-a adăugat încă o medalie în palmaresul său, devenind campion naţional de tineret la săritura în lungime, stabilindu-şi totodată un nou record personal. Sitoianu a sărit 7,42 metri în finala de la Bucureşti, clasându-se pe locul 4 în ierarhia generală a probei, după Adrian Vasile (CSM Bucureşti – Rapid Bucureşti), cu 7,70 metri, Ionuţ  Neagoe (Farul Constanţa – CSU Portul Constanţa), cu 7,67 metri şi Ionuţ Grecu (CSA Steaua Bucureşti), cu 7,42 metri, cel din urmă având mai puţine sărituri ca Sitoianu. Cum însă toţi cei clasaţi înaintea sa sunt seniori, deveanul a cucerit medalia de aur la categoria tineret. În clasament la tineret au urmat pe locul 2 Ioan Andrei Melnicescu CSM Oneşti  7,35 metri, iar locul 3  Andreas Samuel Bucşa CS Dinamo Bucureşti 7,07 metri.

În proba masculină de săritura cu prăjina, Andrei Deliu s-a clasat pe prima treaptă a podiumului, devenind campion naţional de seniori cu o săritură ce a măsurat 4,90 metri. Atletul de la SCM Deva a fost urmat pe podium de Valentin Stanciu (Rapid Bucureşti), cu 4,80 metri şi Bogdan Popa (Rapid Bucureşti), cu 4,70 metri

.Un tur de pistă “suplimentar”

Semifondista Maria Claudia Florea atletă legitimată la SCM Deva a cucerit două medalii la categoria tineret, adjudecându-şi argintul în proba de 800 de metri cu timpul de 2 minute.10 secunde 60 şi bronzul în cea de 1.500 de metri cu timpul de 04.39. 54. Ultima probă a fost însă una cu scandal organizatorii, din neatenţie, au adăugat un tur în plus la cursă, astfel că atletele au alergat 1.700 de metri în loc de 1.500. Pe ultimul tur de pistă “suplimentar” atleta deveană a fost depăşită de alte două sportive şi în loc de medalia de aur, pe care o avea asigurată la 1.500 de metri s-a ales doar cu cea de bronz.  Un rezultat bun pentru antrenorii prof. Emerson Toma şi Florin Bucur de la CSM Deva

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

6 + 2 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
A fost găsit trupul fetei de 6 ani, înecată în canalul Streiului         Motociclist lovit de mașină pe DN 7, la Simeria         O CATARAMĂ DIN FIER DESCOPERITĂ LA ARDEU         Fetiță de 9 ani lovită de mașină         Guvernul României a alocat 34,1 milioane lei pentru acoperirea pagubelor produse de inundații în județul Hunedoara.         Căutările fetiței dispărute în canalul de fugă al Streiului, reluate vineri dimineață         Accident mortal pe Autostrada A1, între Deva și Ilia         Recomandări I.T.M. Hunedoara privind prevenirea răspândirii noului coronavirus         Bărbat rătăcit în pădure, găsit de jandarmi         Jandarmii montani, pregătiți în Cheile Tăii         2800 de recoltoare oferite de Asociația de Prietenie China – România au ajuns la două instituții din subordinea CJ Hunedoara         Casa de cultură din Hunedoara intră în șantier         Accident pe DN 76, în zona Brad. Tânără la un pas de tragedie după ce a pierdut controlul mașinii         Momente cumplite pe râul Strei. O fetiță a dispărut în apele canalului de derivație         Tavanul s-a prăbușit peste biroul lui Costel Avram, din Consiliul Județean Hunedoara         27 de noi cazuri de Covid 19 în județul Hunedoara, într-o singură zi         Când vom vedea rapoartele anuale de activitate ale aleșilor locali din Orăștie?         Microhidrocentrală plănuită pe barajul lacului de acumulare Poiana Ruscă         Cum ar trebui gândită, denumită și predată educatia sexuală în scoli         Constructori acuzați că au decontat ilegal lucrări finanțate de UE în Lupeni și Băile Herculane