Autobergamo Deva a câștigat Supercupa României la futsal

Pentru al treilea an la rând, Autobergamo Deva își adjudecă Supercupa României la fotbal în sală. Hunedorenii și-au păstrat trofeul, după o victorie entuziasmantă , la un scor de tenis  6-1 (2-0), la Cluj, în fața campioanei City US Târgu Mureș.

 

Cu probleme financiare și de lot înaintea partidei , mureșenii nu au făcut față unei formații devene întărite serios în această vară și cu ambiții declarate la titlu. În tribunele sălii de la Cluj a fost o imagine cam dezolantă, puțini spectatori,  tribune aproape goale, un meci netelevizat, per total  nu a fost o acțiune reușită. Echipa din Tg. Mureș a venit totuși hotărâtă să nu se predea.

Prima repriză a fost mai echilibrată a fost numai 2-0 la pauză, o combinație frumoasă dintre Florin Ignat și Cristian Obadă (internațional din Republica Moldova) cel din urmă deschide scorul, era minutul 7. Golul al doilea a venit dintr-o lovitură directă de la 20 de metri fiind înscris de Ignat Florin antrenorul jucător al alb-vișiniilor. După pauză jucătorii din Deva au intrat mai hotărâți pe teren, iar în trei minute s-au mai înscris trei goluri, prin Nuno Coco Oliveira minutul 23, Ignat minutul 24 și Obadă  minutul 25. Apoi devenii au mai redus „motoarele”, permiţând adversarilor să înscrie golul de onoare, prin Cardenas, în minutul 32. În minutul 37 Paulo Ferreira mai înscrie un gol  pe un contraatac. Pentru Autobergamo au evoluat Iancu, Al-Ioani, C. Matei (cpt.), Nuno Coco, Paulo Ferreira. Au mai jucat: Ignat, Obadă, Tacot, Pânzaru, și Drăgoiu.

 

Supercupa României deschide oficial sezonul 2016-2017 în fotbalul de sală din România

 

Prima etapă va avea loc la finalul săptămânii viitoare și va programa întâlniri interesante pentru zona de vest: Informatica Timișoara – Autobergamo Deva și City US Târgu Mureș – Muncitorul Reșița. Meciul contra celor de la Informatica Timișoara din prima etapă se va desfășura luni 5 septembrie și va fi televizat.

 

„Pentru noi a fost un meci important, era bine să începem cu bine sezonul, era un joc nou și am mers să câștigăm. Cupa era la noi, am adus-o de la Deva cu noi și am adus-o din nou acasă. Tg. Mureș nu mai este echipa de anul trecut, dar noi am jucat, totuși au jucători de valoare, portarul Molina care a fost la noi anul trecut, un jucător adus din liga spaniolă plus un grup de copii adus de la naționala de tineret, o echipă bună bine legată, bine așezată în teren.  Urmează meciul cu Informatica Timișoara unde va fi un meci tare, vom vedea cum ne așezăm în teren, cum ne orientăm și trebuie să facem o partidă bună. Echipa gazdă va fi avantajată pentru că joacă pe teren propriu, forțele sunt relativ egale, au doar avantajul că joacă pe teren propriu.” (Dorin Popa, președintele clubului Autobergamo Deva)

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Un atelier de prelucrare a lemnului a fost mistuit de un incendiu         Carmen Hărău: ”Se ieftinește combustibilul și se renunță la supra-impozitarea muncii part-time!”         Razie la transportatorii de lemne         Cetatea Devei a primit peste 173.000 de turiști în 2019. Iarna rămâne „sezonul mort” pentru fortul medieval         CAD MINCIUNILE TALIBANILOR DE MEDIU Procurorii nevoiţi să admită: La Râul Alb, violenţele au izbucnit după tentativa de omor         Pădurar anchetat penal pentru transport ilegal de lemne         Primăria Hunedoara a mărit pragul de acordare a facilităților la transportul în comun         Un nou teren de sport, la Colegiul Național “Iancu de Hunedoara”         Și-a luat soarta în mâini. Un localnic a reparat singur un drum judeţean, cu roaba şi lopata         ADMINISTRAŢIE. Primarul Devei, tot mai implicat în problemele Termocentralei Mintia         EXPERTIZA IPTANA: Toate „defectele” Lotului 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva         De Ziua Naţională la mormântul lui Avram Iancu         PE EȘICHIER. “Cupa 1 Decembrie” la şah de la Deva         Patinoarul de la Deva se deschide marţi, 3 decembrie 2019         Accident pe DN 66: trei mașini s-au ciocnit, doi oameni sunt răniți         Accident mortal pe DN 66, în apropiere de Hațeg. Un polițist local din Deva a murit         Procesul retrocedării controversate a Retezatului împins în 2020         Accident soldat cu doi răniți în Defileul Jiului         LA UN PAS DE TRAGEDIE. Copil de 5 ani, rănit într-un accident produs de un pensionar`         Bărbat electrocutat pe calea ferată, la Orăștie