Amical cu victorie pentru Cetate Deva

Sâmbătă Cetate a jucat în deplasare la Brad cu Aurul, echipă clasată pe locul 3 în Liga 4 Hunedoara, de care a dispus cu 3 – 1 (2 – 0).

Golurile devenilor au fost marcate de Marius Ion, reluare cu capul la o centrare a lui Filip (1 – 0, min. 7), Curescu, care a fructificat o pasă lungă a aceluiaşi Filip în spatele fundaşilor adverşi (2 – 0, min. 35) şi din nou de Marius Ion, tot cu o lovitură de cap la un corner executat de Velcotă (min. 56). Gazdele au redus diferenţa dintr-un penalty acordat în min. 86.

Ştefan Nanu a trimis pe teren un prim 11 cu Manea – Filip, Radak, Bogdanovici, Doboş – Ţoiu, Boldea, Herci – Curescu, M. Ion, Velcotă. În min. 55 în locul lui Bogdanovici a fost introdus Jude, iar după min. 65 la Deva au mai intrat pe rând Subţirică, Kelemen, Teodorescu, Târş şi Iovu, care i-au înlocuit pe Marius Ion, Doboş, Filip, Curescu şi Radak.

„Din nou am făcut o primă repriză bună, chiar foarte bună, ca şi în amicalul de săptămâna trecută (n. red.: victoria cu 3 – 1 de la Alba Iulia). Şi repriza a doua am început-o bine, după care am efectuat mai multe schimbări şi am încercat diferite formule de echipă. Am terminat meciul cu o linie de fundaşi complet schimbată, Teodorescu – Boldea – Jude – Kelemen, cu Iovu, Târş şi Velcotă în atac, Subţirică la mijloc şi Boldea stoper, câteva permutări pe posturi pentru mai multe variante de joc. Mă bucur pentru cele două goluri ale lui Marius Ion, aţi văzut cât ne-a lipsit în turul de campionat acel număr 9, am tot spus-o. Este un vârf de atac cu experienţă la 30 de ani, a evoluat şi în liga a doua, avem nevoie de un asemenea jucător pe acel post. Nu i-am putut folosi astăzi pe Iana – venit accidentat de la lotul naţional, are o problemă la tibie, Bîrzan – în continuare cu entorsă, nu a jucat deloc, Petresc – a acuzat o întindere şi l-am menajat astăzi. Vineri o să jucăm din nou la Alba Iulia cu Unirea, ultimul amical dinaintea începerii campionatului”, a declarat imediat după joc antrenorul principal al lui Cetate.

EXTRA 1

Unirea a bătut pe CS Hunedoara

CS Hunedoara a jucat sâmbătă primul amical pe teren propriu cu Unirea Alba Iulia, iar meciul s-a terminat cu scorul de 1 – 2 (1 – 0). Cele două formaţii s-au mai întâlnit şi în urmă cu o lună la Alba Iulia, meci câştigat tot de „unirişti” cu 3 – 2. Golul formaţiei hunedorene a fost marcat de Burlacu, în min. 22, la o fază de atac frumos construită colectiv şi finalizată cu un şut din 16 metri. Pentru oaspeţi au întors rezultatul pe final de meci Fetiţa (min. 74) şi Scrob (min. 83).

Antrenorul Raul Spătaru a trimis pe teren următorii jucători: Dumitrescu – Cr. Creciunesc, Ciucurescu, Ionică, Trăşcan – Iacob, Marinca, R. Cristian, Bloj – Burlacu, Babei. În partea secundă au mai intrat la hunedoreni Raţ – Kocsis, Chelemen, Bularda, D. Creciunesc, Radicof, Tiric şi Bujor.

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × trei =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Coronavirus. Peste 4.400 de cazuri înregistrate în România         Coronavirus. Situaţia actualizată pentru judeţul Hunedoara – 7 aprilie 2020         Donație de măști pentru instituții aflate în subordinea Consiliului Județean Hunedoara         PE SURSE. Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva se îndreaptă spre o conducere militarizată         Incendiile de vegetație au cuprins 160 de hectare         Un an de lucrări la modernizarea Drumului Județean Hunedoara – Călan         Noua conducere a Spitalului Județean de Urgență Deva a demisionat         Exponatul lunii la muzeul din Deva se mută on-line. O piesă rară din Ulpia Traiana Sarmizegetusa         Numărul pacienților decedați în județul Hunedoara, care au fost diagnosticați cu Covid 19, a ajuns la 16         REAL TIME – SINE DIE! Judeţul Hunedoara, incapabil să testeze Covid – 19 cu două aparate în dotare         Starea de Urgență prelungită cu o lună în România         Viorel Demean, șeful ISU Hunedoara, a fost externat din spital         Scrisoare deschisă Sindicatului Medicorul Honorem al medicilor de la Spitalul Județean din Deva         Coronavirus. Situaţia actualizată pentru judeţul Hunedoara – 06 aprilie 2020         Tâlhărie în Călan         Coronavirus, situația la zi în 6 aprilie. Câte cazuri sunt în Hunedoara         A murit istoricul hunedorean Ioachim Lazăr         16 incendii de vegetație în județul Hunedoara         Al 15-lea deces al unui pacient în județul Hunedoara, infectat cu coronavirus         PARLAMENTUL UE. Noi măsuri financiare pentru combaterea pandemiei