11.3 C
Deva
vineri, martie 29, 2024

Airsoft. Medalii de bronz pentru echipa DAC Deva, la PARO Cluj-Napoca

Dac Deva a participat sâmbătă 29 07.2017 la Patrula Airsoft România (PARO) ediţia Cluj-Napoca în pădurea Baciu. Echipa din Deva a obţinut locul al treilea şi medaliile de bronz precum şi locul I la Plus Best Sniper şi Best Puşcaş. S-au întâlnit 41 de participanţi constituiţi în şase echipe din Alba, Braşov, Suceava, Bistriţa şi Sălaj.

A fost o competiţie obişnuită desfăşurată după regulamentul comun PARO. Primele două locuri au fost ocupate de Band of Brothers Alba şi CSABv Fagaras, apoi DAC Deva şi au urmat în continuare STAS Suceava, Battlefield Bistrita şi Squad 404 Zalau.
Traseul a fost lung şi dificil, aproximativ 4 kilometri, cu cele 10 probe PARO.

Best Sniper- cel mai bun ţintaş

Echipa DAC Deva a obţinut titlul de Best Sniper recent, la ediţiile de la Alba Iulia şi Făgăraş, ceea ce confirmă existanţa la Deva a unor Sniperi foarte buni. Sniper-ul reprezintă acea puşca cu lunetă cu încărcare manuală, iar proba constă în tragerea la ţintă la 25 de metri din picioare, la 30 de metri din poziţia în genunchi şi la 35 de metri din poziţia culcat câte 2 bile în fiecare ţintă. Din păcate acest sport în Deva nu are sponsori precum celelalte activităţi sportive la nivel naţional, iar promovarea lui este egală cu zero, excepţie mai fac unele cluburi din ţară care mai primesc mici fonduri doar când organizează unele evenimente. Cheltuiala o suportă fiecare sportiv în parte legat de deplasare şi dotarea cu materiale. Echipa din Deva a avut totuşi norocul de a primii fonduri nerambursabile pe legea 350 pe care le vor folosii în dotarea cu materiale şi echipamente cât de cât. O echipă de patrulă trebuie să fie formată din minim 6 membri, fiecare membru al echipei are o activitate separată în grup. Din echipa DAC Deva au făcut parte: Leczfolvi Alexandru Daktari, Tim Ovidiu, Florin Băneasa, Rat Valentin, George Cãlin Ghișa şi Besliu Marius.

Best Puşcaş- cel mai bun puşcaş

Este o probă în care puşcaşul plecă de la linia de start iar pe traseu el trebuie să doboare 10 popere (ţinte mai mici confecţionate din tablă) în mod obligatoriu şi doar după ce le-a doborât pleacă la următoarele două ţinte din carton în care va tage în mod obligatoriu trei “focuri” bile şi apoi revine la linia de finiş. În final se face un punctaj, scor obţinut cu cele două puncte. Punctajul este obţinut pe baza timpului şi a celor două ţinte din hârtie iar coeficientul scoate în evidenţă pe cel mai bun puşcaş

“Timpul a ţinut cu nou, vreamea în ciuda săptămânii care a fost cu vijelii şi altele a fost exact cum trebuie pentru airsoft, nici prea cald nici prea frig, a fost foarte bine. Băieţii de la Cluj organizatorii s-au descurcat foarte bine, probele au fost ok, totul s-a desfăşurat conform regulamentului. A fost o competiţie foarte frumoasă care a pus la încercare toate calităţiile ca şi membru şi ca ale echipei. Singur nu poţi face nimic, aici este vorba de munca în echipă. Fiecare membru al echipei are şi proba sa separată. Am fost contactat pentru a organiza şi la Deva pe Cetate un concurs asemănător să putem promova şi noi Cetatea Devei. Este păcat să nu avem şi noi asemenea evenimente, că ea merită promovată. În judeţ avem o grămadă de obiective turistice şi chiar pot fi promovate. Comunitatea de airsoft este foarte mare, la Deva când organizăm câte ceva vin din toată Transilvania, inclusiv Suceava, Drobeta sau Craiova. Clubul din Deva a primit sprijin considerabil din partea autorităţiilor locale şi pe această cale le mulţumim celor din primăria Deva şi Consiliul Local că ne-au ajutat. Noi vrem să facem altceva parcă, ceva mai mult, noi vrem să promovăm oraşul ăsta” a ţinut să precizeze Leczfolvi Alexandru Daktari.

Echipa DAC Deva va participa în data de 02 septembrie 2017 la ediţia de la Bucureşti a PARO, iar în 15 septembrie la Luduş. PARO a devenit o competiţie naţională şi sunt semnale şi din partea altor cluburi care îşi doresc organizarea acestor competiţii la ele în judeţ. Asta înseamnă un punct în plus pentru cei din Deva şi extinderea acestui sport la nivel de Champions League.

Știri Similare

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/