11.3 C
Deva
vineri, martie 29, 2024

ACROBAȚIE AERIANĂ/Spectacol pe cerul Devei

Campionatul European de Acrobaţie cu Avionul în premieră în județul Hunedoara!

16-AEROMunicipiul Deva găzduieşte, în premieră naţională, cea de-a IX-a ediţie a Campionatului European de Acrobaţie cu Avionul. Pe Aerodromul Săuleşti, aparţinând Aeroclubului Teritorial Deva, se vor întrece cei mai titraţi piloţi de acrobaţie din Europa.

La concursul care se va derula în perioada 23 iulie – 2 august, vor participa echipaje din Marea Britanie, Belgia, Italia, Elveţia, Polonia, Luxemburg, Franța, Belarus, Ucraina, Rusia şi România.

Astăzi, 23 iulie, la ora 19:00, în Piaţa Unirii din Deva va avea loc deschiderea oficială a competișiei, printr-o paradă a echipelor competitoare. Reprezentanţii ţărilor participante vor defila pe traseul Piaţa Prefecturii – Piaţa Unirii.

În timpul paradei, dacă vremea este favorabilă, trei avioane Extra 300 ale Aeroclubului României vor survola zona. Tot astăzi, în Piaţa Unirii va fi expus Avionul Vlaicu II reconstruit în conformitate cu planurile originale.

Pe durata competiţiei de la Aerodromul Săuleşti, publicul are acces liber. Campionatul European de Acrobaţie cu Avionul se va încheia săptămâna viitoare, sâmbătă 1 august cu mitingul aviatic „DEVAir Show” cu durata de două ore.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/