Protejat antiplagiat. Blazonul a fost paşaportul de intrare a elitelor hunedorene în Europa

O temă rămasă aproape necunoscută marelui public hunedorean o reprezintă heraldica unor familii nobile de pe aceste meleaguri, o veritabilă carte de vizită a occidentalismului nostru, începând din Evul Mediu. Majoritatea tratatelor de specialitate consideră că „Blazonul este cheia istoriei”. Bineînţeles, afirmaţia devine validă atunci când prind să fie desluşite temeiurile ce au stat la baza înnobilării unor hunedoreni. Astfel, simbolurile heraldice trimit la ideea cavalerescă, potrivit căreia gloria pe pământ putea fi obţinută doar prin „merit, virtute şi renumele bun”.

În cazul nobilimii din ţinuturile hunedorene, este de remarcat construirea imaginii prin care aceste elite s-au impus lumii europene din secolele XIV-XVII: aceea de challengeri ai luptelor antiotomane, aflaţi mereu în serviciile voievozilor, regilor şi principilor. În universul Renaşterii, vitejia acestor „atleţi ai Creştinătăţii” constituia ea însăşi un blazon, la care se adăuga nobleţea meritului, odată cu statutul de nobil şi insigna dobândite de la suveran.

Pe o atare cale, informaţii vizuale venite din lumea hunedoreană au fost receptate în Apus şi prin intermediul insemnelor heraldice. Flamura de luptă, scutul, platoşa, veşmintele, rădvanul ori pecetea – purtătoare de blazon – au adus în raza privitorului occidental simbolurile identitare aparţinând unor înaintaşi ai noştri. Fiecare insignă de acest fel ilustra o legendă, o poveste întemeiată pe faptele excepţionale din istoria respectivei familii. Episoade eroice petrecute pe câmpul de luptă şi simboluri caracteristice unor comunităţi sau meserii fuseseră reunite în câmpul unor iconografii ale nobleţei de tip european. În acelaşi timp, blazonul avea menirea nu doar de a desemna identitatea individului, ci de a arăta locul şi rangul său social.

 

Precedentul corbului cu inel în cioc

O posibilă panoplie a heraldicii hunedorene ar avea la bază notorietatea emblemei familiei Corvinilor de la Hunedoara: corbul cu inelul în cioc, precum şi legenda asociată. Nu trebuie uitat nici fenomenul ridicării unei elite de nobili din rândul cnezilor haţegani. Ilustrativ este aici şi cazul familiilor Kendeffy – Kenderessi, purtători de blazon originari din Râu de Mori şi Sântămăria Orlea.

 

Viteazul de la Bretelin

Un deţinător de însemne heraldice a fost „nobilul şi vestitul” cneaz Teodor de Bretelin, răsplătit cu moşii în părţile Veţelului, pentru că îi salvase viaţa lui Iancu de Hunedoara, în bătălia de la Kossovopolje, din 19 octombrie 1448. Voievodul, „fiind doborât de pe cal şi căzut la pământ”, loialul cnez Teodor l-a ridicat şi i-a dat calul său, iar „prin aceasta a reuşit să scape din mâinile duşmanilor”.

 

Blazon pentru înţelepciune

Se cuvine a fi amintit şi baronul Ungur de Nădăştia şi Târnava, lider militar şi consilier de încredere al regelui Matia Corvinul. La rândul său, umanistul de origine orăştiană Nicolaus Olahus fusese înzestrat cu blazonerie, ce-i timbra corespondenţa către Erasmus de Rotterdam.

 

Pericolul turcesc, mijloc de propăşire

Ca şi în vremea Corvinilor, în perioada de existenţă a Principatului Transilvaniei (sec. XVI-XVII), ţinuturile Dobrei, Devei, Haţegului şi Hunedoarei, aflate la frontiera cu otomanii, au constituit „pepinierele” cu cele mai multe elite nobiliare din Transilvania. Această ambiţioasă componentă socială, de mici nemeşi, propăşise datorită utilităţii lor militare pentru apărarea propriilor comunităţi împotriva turcilor.

De aici, se va fi ridicat o pleiadă întreagă de mici nobili, dăruiţi de căpeteniile vremii cu „tituluş”, adică diplomă nobiliară şi „scrisoare de blazon”, în textul cărora erau evidenţiate meritele, faptele de arme, privilegiile, dar şi descrierea însemnului heraldic conferit.

 

Măsuri antiplagiat la 1600

Pe plan juridic, o Constituţie a Transilvaniei din 1653 stabilea măsuri de prevenire a  uzurpării acestor steme. În consecinţă, posibilul impediment al plagiatului heraldic era limitat prin obligativitatea publicării stemei, „la autoritatea locului de domiciliu a celui înnobilat”, iar în caz contrar, legea hotăra că „altfel blazonul va fi fără putere”.

 

Heraldica scenelor de luptă

Povestea meritelor şi virtuţii acestor elite este oglindită pe deplin de stemele hunedorene, din veacurile XVI-XVII. Cele mai multe blazoane au desenaţi luptători, oşteni pedeştri sau călări, înarmaţi cu săbii, flamuri şi lăncii, fapt de natură să confirme existenţa unei caste militare hunedorene şi meritele sale pe câmpul de luptă. Avem de-a face aici cu lideri ai unor mici comunităţi militare, cum va fi fost cazul „Ohabelor” din Ţara Haţegului şi Hunedoarei. Aşa au fost, bunăoară, cnezii cavaleri din familiile: Baia de Râu Bărbat, Bobikcsa de Chitid, Buda de Galaţ şi Ilia, Budai de Peştişul Mic, Bugyul de Bretea Streiului, Dragotă de Silvaşul de Sus, Fazakas de Ilia, Grecu de Cerna şi Hunedoara, Szölösy de Hunedoara, Popa de Veţel, Gaşpar de Veţel. Strămoşul Densuşienilor, Ioan Pop, primea un scut de acelaşi tip, la 1671, „pentru serviciile militare în bătăliile turceşti”. La fel, Puşcaşii cetăţii Deva, înnobilaţi în veacul al XVII-lea, pentru „a îndeplini serviciul cu arma”. După aceleaşi simboluri puteau fi identificaţi urmaşii cavalerului Iacob Köszegy de Deva, călăraş înnobilat de principele Bocskay, în anul 1606, pentru merite militare întru apărarea credinţei.

Uneori, cavalerii reprezentaţi pe blazoane poartă o ţeastă de turc sau tătar în chip de trofeu, înfiptă în ascuţişul armei. La 1626, principele Gabriel Bethlen recompensa cu un astfel de blazon pe credinciosul său slujbaş Petru Nagy de Brănişca. Pilduitor rămâne şi scutul familiei lui Andrei Grecul de Cerna, Hunedoara şi Bania lui Crai, care, la 1665, se afirmase în bătăliile cu otomanii.

Trimiteri la faptele de eroism în luptele cu turcii sunt insinuate şi de scuturile având gravate braţe ori mâini purtând ţeste turceşti în vârful unor lăncii şi săbii. După astfel de simboluri, puteau fi recunoscute insignele heraldice ale multor familii hunedorene, dintre care amintim aici pe: Mara de Sălaşul de Jos, Badea de Râu Alb, Balea de Sălaşul de Sus şi Măţeşti, Zeik de Strei, Iordan de Râu Bărbat şi Iordanvize, Simon de Bretea Română, Şuşman de Silvaşul de Jos. La fel şi nobilul Baila de Baia de Criş, căpitan de nădejde în oastea lui Sigismund Báthory. Un atare scut au primit, la 1634, Ioannes şi Luca Şaghi (Şuiaga) din Lăpuşnicul hunedorean, „pentru serviciul cu arma la război”, în luptele de la Rakamaz, din aprilie 1631.

 

Heraldica „zoo”

Alte blazoane prezentau felurite animale, cum vor fi fost, spre pildă: calul cătănesc, corbul preluat de la Corvini, leul, cerbul, ursul, lebăda, cocorul, porumbelul, dar şi oaia – asociată comunităţilor de păstori. Leul rampant, simbol al puterii şi generozităţii, apare pe sigiliul clanului familial Alsani de Peşteana, obţinut din cancelaria principelui Mihail Apafi I, dar şi pe cel al cnezilor Bucur şi Ştefan de Pui, ori al oştenilor din Ponor. Un cerb străpuns de o săgeată era aplicat pe blazonul fraţilor George, Nicolae, Ioan şi Petre din neamul Şindea de Roşcani, oşteni viteji onoraţi cu recunoştinţă şi drepturi de Mihai Vodă Viteazul, în cetatea Alba Iulia, la 16 februarie 1600. Cocorul pe scut albastru, cu gâtul străpuns de săgeată, era efigia lui Ioan Novac de Hunedoara, semn de nobilitate primit, în 1614, de la Gabriel Bethlen. Clericul eminent Ioan Para de Silvaş avea pe blazon un urs înarmat cu sabie, simbolizându-i pe vitejii strămoşi ai acestuia, ale căror merite militare fuseseră recunoscute de autoritatea regală. Un porumbel alb, cu un crin în cioc, era prezent pe scutul lui Balassi din Răcăştia, drabanţ la Castelul Hunedoarei.

Rar întâlnită, himera grifonului împăunat mobila, odinioară, emblema familiei lui Ladislau Feir de Boroşineu, nobil cu posesiuni în părţile Bradului, Ciunganiului, Târnavei de Criş, Ocişorului şi Basarabasei, remarcat „pentru faptele vrednice dovedite în toate ocaziile şi în împrejurările vitrege”. Un inorog fantastic, sprijinit pe stâlpul cunoaşterii (arborele sephirotic), apare pe blazonul ecleziastului Georg Fennessy de Deva, care, pe la 1685, ajunsese episcop şi profesor la Erlau.

 

Matia Corvinul, inconjurat de steme heraldice, in Cronica lui Johannes Thurocz

Matia Corvinul, inconjurat de steme heraldice, in Cronica lui Johannes Thurocz

Heraldici speciale: fluiere, munţi, călugări şi carte

De asemenea, întâlnim şi o sumă de plante, dintre care – spicele de grâu şi frunzele de arbuşti, ceea ce denotă valenţa de agricultori a acestor oşteni hunedoreni, cum va fi fost Dragotă din Silvaşul de Sus.

Pe unele blazoane, regăsim elemente ale reliefului hunedorean, precum muntele cu trei vârfuri de pe stemele familiilor Prodan de Livadia şi Nopcea din Silvaşul de Sus, ambele cu posesiuni sau arendări în zona munţilor Poiana Ruscăi şi Retezat.

În mod cu totul insolit, vom remarca prezenţa fluierului ciobănesc, indicându-ne, spre pildă, că nemeşii din Grid aveau ocupaţii legate de transhumanţă.

Cartea, simbol al cunoaşterii şi răspândirii credinţei, o vom afla reprezentată pe blazonul voievodului Ştefan Dobó de Rusca, baron rezident în cetatea Deva, între anii 1553-1556, care se autointitulase în manieră renascentistă: „stăpân peste dacii şi geţii din munţi”.

Cu totul aparte era stema lui Mihail Papp de Rapolt, ridicat la nemeşug de Leopold I de Habsburg. Simbolistica blazonului îi atribuie meritele de apărător al comunităţii: un păstor care îşi apără turma de mioare, în faţa lupului ameninţător. Una dintre cele mai rare piese heraldice hunedorene este cea a pastorului reformat Pap Peter de Orăştie, dăruit cu „Scrisoare de blazon”, la 1644, având pe scut desenat un călugăr care calcă victorios peste un balaur, ceea ce sugerează triumful credinţei.

Scurtul nostru periplu heraldic demonstrează că blazoanele pot fi o cheie a istoriei multiculturale hunedorene. Chiar dacă, în perioada comunistă, emblemele heraldice au fost martelate de pe majoritatea monumentelor istorice, totuşi, izvoarele documentare depun mărturie că iconografia acestor steme evidenţiază existenţa unei elite locale, afirmată prin „merit, virtute şi renumele bun”, care se aliniase pe deplin realităţilor din Apusul european, în veacurile XV-XVII.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

9 + unu =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Hunedorean acuzat că a jefuit un cabinet medical din spital         Carmen Hărău : „Este greu dar foarte onorant să lupți acum pe frontul anti-PSD!”         11 ani de la tragedia din Mina Petrila         Accident rutier pe șoseaua Hunedoara – Deva         Tânăr acuzat de înșelăciune         Hoți prinși în urma unei razii         Clădirea Primăriei Hunedoara intră în renovare         CĂLARE PE MONUMENTUL UNESCO. Promovează monumentul sau obiceiurile proaste?         LIBERALII STRÂNG RÂNDURILE. Primarul Devei face lobby pentru Termocentrala Mintia         Palatul Administrativ va fi scos din bălării         LA ÎNTRECERE CU TELESCAUNUL DIN PARÂNG. Provocare pentru cei mai buni alergători montani din România         SPECTACOL. „4 (for) stand up”, super-show de comedie la Deva         Drumul spre Poiana Pelegii, din Retezat, a fost blocat         Razii ale polițiștilor de la Transporturi Feroviare: doi hoți de pe calea ferată au fost prinși         Noapte de coșmar pentru hunedoreni. Vijeliile au făcut ravagii         TOP 15 lucruri pe care NU trebuie să le uiți când pleci cu mașina în lunile geroase!         FIRMA MERGE GREU ŞI POTICNIT. Protest la Termocentrala Mintia pe tema majorărilor salariale         Adolescentă tâlhărită în Petroșani         Centenar Alexandru Vlahuță         Dezastrul anunțat la Sarmizegetusa Regia