11.3 C
Deva
vineri, martie 29, 2024

O istorie nescrisă. Evreii hunedoreni (II)

Una dintre paginile nescrise ale istoriei hunedorene priveşte trecutul comunităţii evreilor de pe aceste meleaguri. Lucrări monografice, mai vechi sau mai noi, trec sub totală tăcere acest subiect. Fără a căuta raţiunile nemărturisite ale unor asemenea eschive istoriografice, în rândurile care urmează, oferim publicului cititor o succintă schiţă istorică

Menora şi Steaua lui David, simbolurile spiritualităţii evreilor hunedoreni - foto Dorin Petresc
Menora şi Steaua lui David, simbolurile spiritualităţii evreilor hunedoreni – foto Dorin Petresc

În veacul al XVIII-lea, baronul Kemeny publica legenda, potrivit căreia evreii ar fi venit în Dacia, spre a-i fi de ajutor lui Decebal, în războiul împotriva romanilor. Deşi este doar un mit, povestea în sine mărturiseşte dorinţa de legitimitate a integrării evreilor în societatea transilvăneană, aspect ilustrat, mai cu seamă, în perioada interbelică a secolului XX, împotriva oricăror vicisitudini. După Marea Unire de la 1918, prin Constituţia României din 1923, populaţia evreiască din Transilvania şi Banat dobândea, pentru întâia oară, recunoaşterea unor largi drepturi cetăţeneşti.

Din 212 de familii de evrei, 99 se ocupau de afaceri

La recensământul din 1920, în judeţul Hunedoara locuiau 4659 evrei, în localităţile: Deva, Petroşani, Orăştie, Haţeg, Hunedoara, Vulcan, Lupeni, Petrila, Brad, Simeria, Aninoasa şi Călan. Potrivit unei statistici, în 1929, la Deva, vieţuiau 212 familii de evrei, aparţinând următoarelor categorii profesionale: 1 mare industriaş, 2 negustori en gros, 96 comercianţi, 45 meseriaşi, 16 funcţionari publici, 20 funcţionari particulari, 9 avocaţi, 5 medici, 2 ingineri.

Familia Seiger, cel mai mare industriaş

Soarta evreilor deveni a fost îndrumată, mai bine de două decenii, de hahamul Adler Chune şi de tânărul preşedinte Lőrincz Eugen, amic al lui Wilhelm Fildermann. Mahler Ignazie propăşise în elita administrativă a judeţului, fiind arhitect şef şi consilier principal al prefectului. De departe, cea mai înstărită era familia lui Gottlieb Seiger, industriaş în domeniul cărnii, care colecta animale din întreg judeţul şi exporta produsele în toată Europa, dar şi în Turcia. Löbl era un mare comerciant de cereale, iar „Kohn şi Fiii”, afaceri cu alcool. Negustorii îşi grupaseră prăvălioarele, în principal, pe Strada Gării, ulterior str. Lenin. Cei bătrâni îşi mai aminteau cârciumile lui Hirsch, Goldstein, Ringvald sau Laufer, magazinele lui Sarkadi, Blum, Werner, Laufer, viile lui Steiner şi librăria fraţilor Hirsch. Cei din familia lui Gerstenbrein se afirmaseră pe piaţa regională ca maeştri sculptori în piatră, lucrări ale acestora ajungând până la Viena.

Evreii în unităţile “diribau”

După instaurarea regimului autoritar al lui Carol al II-lea (1938-1940), atitudinea faţă de minorităţi a fost una inegală. Cazul etniei evreieşti constituie un exemplu în acest sens. Potrivit dispoziţiilor legale, semnate de acest suveran, se interzisese recrutarea tinerilor de naţionalitate evreiască în unităţile combatante ale Armatei Române, aceştia urmând să fie încorporaţi, „fără arme“, în unităţile de muncă, fortificaţii şi construcţii căi ferate, aşa-zisele unităţi „diribau“. Astfel, o serie de tineri din comunitatea evreilor hunedoreni urma să-şi îndeplinească serviciul militar la amenajarea şoselei Deva-Brad şi adăpostului antiaerian din Cetatea Devei.

1940 – Începutul terorii

Rabinul, pictura de hunedoreanul Liviu Lazarescu inchinata memoriei evreilor hunedoreni
Rabinul, pictura de hunedoreanul Liviu Lazarescu inchinata memoriei evreilor hunedoreni

                Un nou apogeu al dramei evreilor era atins în anii ‘40, la începutul dictaturii antonesciene, odată cu adoptarea legislaţiei antisemite. Prin două decrete-lege, proprietăţile evreilor din mediul rural şi urban au fost trecute în patrimoniul statului. Astfel, s-a procedat la confiscarea terenurilor agricole, inventarului animalier, caselor şi utilajelor agricole. De asemenea, bunurile industriale şi magazinele deţinute de evrei urmau să fie expropriate, în această categorie încadrându-se: fabricile, rafinăriile de spirt, magazinele, morile, pădurile. Asemenea măsuri legislative vizau excluderea evreilor din viaţa economică.

                Surse de istorie orală arată că, la începutul lui decembrie 1940, începuseră să fie concediaţi salariaţii evrei de la întreprinderile din judeţ. În acelaşi timp, toţi negustorii acestei comunităţi etnice au fost convocaţi la primării, unde li s-a comunicat ultimativ să-şi vândă prăvăliile. Dar, puşi în faţa unor atari persecuţii, majoritatea evreilor hunedoreni au avut inspiraţia de a ieşi din impas. Găsiseră următoarea stratagemă: trecerea afacerii, prin asociere, pe numele unor români de încredere, ceea ce, dincolo de orice legislaţie vitregă, punea în evidenţă bunele relaţii dintre evrei şi români.

Taxă de protecţie plătită poliţiei legionare

Aurel Vlad, omul politic care a salvat evreii hunedoreni de legionari Enciclopediaromaniei.ro
Aurel Vlad, omul politic care a salvat evreii hunedoreni de legionari Enciclopediaromaniei.ro

Nu de puţine ori, reprezentanţii extremei drepte au conturbat bunul mers al vieţii unor comunităţi evreieşti. Aşa cum o arată unele mărturii documentare din Arhiva Istorică a Academiei Române, în toamna anului 1940, omul politic hunedorean Aurel Vlad îi sesiza pe cârmuitorii ţării asupra faptului că, la Orăştie, comercianţii evrei erau supuşi la nenumărate şicane din partea Gărzii de Fier. Potrivit acestuia, legionarii din oraş „au lipit pe vitrinele unor prăvălii evreieşti placarde cu inscripţia «Atenţiune, nu intra !»“, oprind accesul cumpărătorilor. Aurel Vlad lua apărarea acestei comunităţi, cerând autorităţilor restabilirea ordinii sociale şi pedepsirea legionarilor care se dedaseră la astfel de excese. La Deva, liderul comunităţii mozaice, Lőrincz Eugen, plătea imunitatea conaţionalilor, achitând poliţiei legionare sume colectate de la evreii deveni.

Detaşamentele de muncă

                După intrarea României în război, pe frontul antisovietic, evreii cu vârsta între 18-60 ani au fost excluşi de la serviciul militar şi concentraţi în formaţiuni de muncă. Aşa cum o atestă mărturiile din arhive, în perioada august-decembrie 1941, la nivelul judeţului Hunedoara, au funcţionat 4 „detaşamente de muncă”. Principala colonie de muncă se afla la Nevoieş-Fizeş, pentru lucrul la amenajarea căii ferate Deva-Brad. Timp de trei luni, aici au muncit 255 evrei hunedoreni, între care 37 minori, cu toţii înghesuiţi în bordeie, barăci şi vagoane. Li se plătea doar 35 lei/zi, iar contactul cu populaţia din zonă sau cu prizonierii ruşi din lagărul de la Crăciuneşti le era strict interzis. Un număr de 232 evrei din Valea Jiului fuseseră trimişi la construcţia de drumuri, în coloniile de muncă de la Cîmpu lui Neag, Peştera Bolii şi Pui-Baleia. La începutul lunii decembrie 1941, toate detaşamentele de muncă forţată erau desfiinţate, iar evreii, folosiţi la lucru în interes obştesc, în oraşele de reşedinţă.

                Pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial, populaţia evreiască de la sate şi oraşe a fost dislocată de la domiciliu, în trei „Centre de evacuare”, înfiinţate la: Deva, Ilia şi Haţeg-Nălaţi. Datorită fluxului de evrei evacuaţi din Valea Jiului, comunitatea mozaică din Deva crescuse la cca. 1300 oameni, încorteluiţi la conaţionalii din oraş sau în interiorul sinagogii. În proximitatea templului, s-a înfiinţat o şcoală confesională neoficială pentru copiii evreilor, eliminaţi din şcolile de stat. (va urma)

Știri Similare

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/