Caporalul Ioan Ion dezertase din armata cezaro-crăiască şi fusese condamnat la moarte
Pe 14 iulie, Franţa îşi sărbătoreşte Ziua Naţională a Republicii. Instituită oficial în anul 1880, această aniversare perpetuează memoria Revoluţiei Franceze, al cărei ideal de libertate a fost ilustrat simbolic prin Căderea Bastiliei, la 14 iulie 1889, dar şi restaurarea unităţii naţionale a Franţei, la 14 iulie 1790. În fiecare an, la Paris, se desfăşoară tradiţionala paradă militară, un moment de mare atracţie fiind, desigur, şi acela al defilării Legiunii Străine, pe sub Arcul de Triumf. Devenită deja legendară, graţie faptelor de arme din cei peste 180 de ani de existenţă, această unitate de elită a înrolat sub steagul ei şi soldaţi români.
Odiseea feciorului de cioban
La comemorarea unui veac de la izbucnirea Primului Război Mondial (1914-2014), dar şi la ceas aniversar pentru naţiunea franceză, suntem în măsură să oferim publicului hunedorean un mic crâmpei din odiseea unui român ardelean, ajuns să lupte în Legiunea Străină, între anii 1917-1918.
Unda de şoc a izbucnirii războiului, în iulie 1914, s-a propagat şi în lumea satelor transilvănene. Ordinele de chemare la armată urmau să smulgă, de la rosturile lor, zeci de mii de tineri. La început de august, „scrisoarea Împăratului” a ajuns şi la stâna din Tălmăcel a baciului Ioan. Mezinul familiei, Ioan Ion, din „contingentul 1894”, fusese încorporat la un regiment cezaro-crăiesc din Orăştie, iar după nici două săptămâni, trimis pe frontul din Serbia.
Abatorul războiului îl înspăimântă atât de tare pe soldatul Ioan Ion, încât, pe timpul bătăliei de la Şabaţ, se ascunde printre leşurile dintr-o groapă de obuz şi dezertează din armata cezaro-crăiască. Până în primăvara anului 1915, stă pe la stânele păstorilor din Munţii Balcani, reuşind să treacă Dunărea, în România, împreună cu turmele de oi.
Între 1915-1916, îl regăsim în munţii Gorjului şi ai Mehedinţiului, în serviciul Prefecturii din Turnu-Severin. Este perioada în care devine călăuza baronului haţegan Franz von Nopcsa, cunoscut spion de război.
După intrarea României în război, contraatacul armatei austro-germane îl surprinde, în zona Orşovei. La sfârşitul lui septembrie 1916, cade prizonier, dar reuşeşte să scape de la moarte, evadând din trenul cu deţinuţi. Trece din nou Dunărea şi, prin Bulgaria, ajunge în Grecia, la Salonic, unde se afla încartiruit un regiment al Legiunii Străine.
Încă din luna august 1914, mii de străini, ale căror ţări se aflau în conflict cu armatele austro-germane, s-au integrat în rândurile Legiunii. Se apreciază că, în cei patru ani de beligeranţă, Legiunea a primit un total de 42.833 voluntari, reprezentând 52 de naţionalităţi, care au luptat cu bravură la Verdun, Artois, Somme, dar şi în sudul Greciei, în operaţiunile de la Gallipoli. Din câte vom vedea, unul dintre „legionari” a fost şi pribeagul transfug Ioan Ion.
Din Grecia până în Algeria
La începutul anului 1917, staţiona în portul de la Salonic, Regimentul de Marş din Algeria al Legiunii Străine, ca parte a Armatei Orientului. România se afla, deja, ocupată de Puterile Centrale, iar regele şi guvernul rezistau, încă, în nordul Moldovei. Autorităţile Imperiului Austro-Ungar îl osândiseră pe Ioan Ion la moarte, pentru dezertare şi trădare. Prin urmare, a cumpănit că ar putea să servească sub arme interesele României, dacă se va înrola în armatele aliaţilor.
În ziua de 28 februarie 1917, se prezintă la oficiul Legiunii Străine, din Salonic, şi se angajează voluntar, cu gradul de caporal, în acest corp de elită al Franţei. După o instrucţie asiduă şi dură, la 1 iunie 1917, depune jurământul sub drapelul Legiunii Străine, la Sidi Bel Abbei, în baza principală a acesteia din Algeria.
Aşa cum o arată livretul său militar, până în 2 iulie 1918, Ioan Ion a luptat în Regimentul I al „Légion Étrangère”, în Campania din Orient, sub comanda unui alt român de origine hunedoreană, colonelul Ignat. Ulterior, unitatea este îmbarcată pe vasele sub pavilion francez, şi trimisă pe frontul de la Verdun, unde ajunge la 12 iulie 1918.
Însă, şi în aceste împrejurări, „legionarul” Ioan Ion găseşte o stratagemă birocratică, pentru a-şi salva viaţa. Evită plecarea pe front, reformându-se la partea sedentară, la depozitele de intendenţă din Lyon, ale Legiunii Străine. La 9 septembrie 1918, se prezintă la Legaţia României de la Paris, unde ataşatul militar, colonelul C. Ionescu-Munte, îl demobilizează, în virtutea unei convenţii româno-franceze.
Decorat de regele Ferdinand
A continuat să lucreze în armata franceză, ca angajat la compartimentul de intendenţă al Legiunii Străine. Un timp, locuieşte în Burgundia, la Beaune, unde staţionau şi trupele expediţionare americane. Aici, participă la manifestările din 14 iulie 1918, dedicate de aliaţii americani în onoarea Republicii Franceze. Apoi, îl regăsim la Paris, în „Căminul Soldaţilor Români în Permisie”, înfiinţat la 1 decembrie 1917, cu scopul de „a asigura soldaţilor români angajaţi în armata franceză, locaş şi hrană, dar încă de a le aminti de ţara depărtată”.
La sfârşitul războiului, în noiembrie 1918, caporalul din Legiunea Străină Ioan Ion este lăsat la vatră. Dar, din nefericire, mulţi dintre camarazii săi nu mai avuseseră norocul de a supravieţui Marelui Război. Statisticile militare ne arată că aproape 6.000 de legionari, de toate gradele, au căzut pe câmpurile de bătălie din Franţa şi Balcani. La propunerea generalului Henri Mathias Berthelot, în anul 1924, Regele Ferdinand al României îl decora pe fostul „legionar” român Ioan Ion cu medalia „Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1918”.
La parada militară de Ziua Naţională a Franţei, alături de soldaţi din Armata Română, Legiunea Străină a trecut din nou pe sub Arcul de Triumf, comemorând şi faptele de arme ale acestor eroi din Primul Război Mondial.
