Transalpina Ski Resort! Pe scurt, TSR.
Nu mă gândesc să bag de vină celor ce au preferat resort pentru staţiune. Personal, sunt mai cosmopolit. Dar ca să fie clar, iată ce spune wikipedia ca este resort: A resort is a place used for relaxation or recreation, attracting visitors for vacations and/or tourism. Resorts are places, towns or sometimes commercial establishment operated by a single company. Sau pe româneşte, resort este un loc utilizat pentru relaxare sau recreere, care atrage vizitatori pentru vacanţe şi/sau turism. Sunt locuri, oraşe sau stabilimente comerciale operate de o singură companie.
Clar, da?
Este al doilea an consecutiv când mă duc să schiez în staţiunea Vidra – impropriu numită staţiune – pe drumul spre Voineasa, de la Petroşani prin Cheile Jieţului. Vidra sau TSR, cum spuneam. Staţiune nu prea pare că este, sau cel puţin nu aşa cum avem noi ideea de staţiune. Deci rămâne resort.
Îmi place să schiez acolo. Pârtii diverse, lungi, cu grade de dificultate diferite, pentru toate gusturile. Instalaţii moderne şi diversificate – telegondolă, telescaun, servicii bune. Nu am ce să bag de vină, poate puţin prea scump, dar mă rog, nu risc să zic, schiul e un sport destul de scump.
Ce se petrece însă până la a ajunge să stai în telegondolă (telecabină) este o bătaie de joc. Cunosc şi cauzele. Le veţi afla la final de editorial. Sâmbătă, de exemplu, un poliţist mi-a spus că trebuie să opresc – mai sus (adică spre staţia de telecabină) – totul fiind ocupat. Totul fiind marginea drumului. Ca să ştim ce ne aşteaptă, ne-a spus amabil, fără urmă de cinism, că avem de mers pe jos cam un kilometru. Şi că în partea cealaltă, coada are doi kilometri. Avem deci noroc! Un kilometru nu e mult, mai ales dacă-l parcurgi în clăpari şi cu schiurile în spate! Ceea ce am făcut! La dus ca la dus, dar la întors, obosit după o zi de schi, a fost o reală plăcere. Aşa-mi trebuie, cine mă pune să schiez? La urma urmei, aş putea juca şah…
Parcarea – să zicem că e parcare – din faţa staţiei de telecabină este exact ca acum un an – adică neschimbată! Un teren cumva viran, cu un drum noroios care-mi aduce aminte de înnămolirile armatei germane prin stepele ruseşti! Maşini de şmecheri şi schiori în clăpari străbat glodul gros (noroi sună prea domnesc!), turişti ne-schiori încearcă în zadar să scape cu încălţămintea murdară rezonabil. Nici o şansă! Aşa că alegi să nu-ţi mai pese, te bălăceşti vesel în glod, fleşcăind spre staţia telecabinei sau invers, stropit din când în când de cei care au prins locuri în – parcare? Nu, într-o porţiune mai dreapta şi la fel de noroioasă.
Pe marginea drumului, oameni întreprinzători şi-au deschis tonete ba cu închirieri de echipament sportiv, ba cu gogoşi, ba cu mici şi chestii din astea. Fiecare gheretă e foarte românească – adică arată altfel, cu grad mare de improvizaţie, că nu se ştie când vine vreo reglementare pentru resort şi îi alungă de acolo! Schiorul sau turistul se bălăcesc din nou, cu micul în mână, într-un melanj alb-gri-maroniu de zăpadă şi noroi.
Pe scurt, o mizerie de nedescris. Albul pârtiei este un refugiu, dar ca să ajungi acolo, şi ca să pleci de acolo, străbaţi purgatoriul infrastructurii.
Convinşi fiind că avem o ţară frumoasă, cu oameni iubitori de frumos, în care perfecţiunea face casă bună cu dorinţa de a prospera, a ne dezvolta, a intra în rând cu ţările civilizate, este clar că totul ni se trage de la cei care nu vor ca România să ajungă din urmă Austria, Italia, Franţa sau mai nou – aţi ghicit! – Bulgaria, la capitolul schi. Aşa că foarte probabil vinovaţi pentru aspectul jalnic al resort-ului sunt UE şi SUA!
