…şi a fost dimineaţa de 14 iunie

            sanduEra o dimineaţă aparent normală, în care nu mă gândeam la nimic anume, în afară de un singur lucru – că în curând mi se va naşte copilul. Ceea ce s-a şi petrecut pe 25 iunie, fetiţa s-a născut în libertate, aşa cum o dorisem pe 22 decembrie. Libertate, atâta câtă se putea atunci şi în România. Între altele, libertatea de a vedea un campionat mondial de fotbal – atunci, cel din Italia, deşi nu-mi place fotbalul, sau serialul cu sclava Isaura, despre care nu ştiam că este o telenovelă, până nu am remarcat, după vreun an, că este interminabil şi că pentru a se petrece ceva notabil este nevoie de cel puţin zece episoade. Eram însă naivii libertăţii proaspăt cucerite.

            Mai aveam până să devin ziarist, dar savuram politică pe pâine. Eram dintre cei ce se implică, cu o doză serioasă de idealism. Votasem cu Radu Câmpeanu, nu-mi plăcea de Iliescu, iar Raţiu mi se părea prea bătrân şi prea vorbea el cu accentul englezesc, cu r-uri puternic rulate… Mă consideram de dreapta şi privisem, cu doar o zi în urmă, cum emisia Televiziunii Române Libere se întrerupsese pe motiv că preşedintele ei, Răzvan Theodorescu, era să fie „defhenestaat” (pronunţie asemănătoare cu a lui Raţiu…) – reputatul critic de artă (fără ironie, de acestă dată) era să fie aruncat de la fereastră adică, defenestrat, de golanii care atacaseră chipurile TVRL. Ardeau autobuze, poliţiştii timoraţi se repliau, un anume general cu nume preţios – Diamandescu – se dovedea incapabil să elibereze Piaţa Universităţii.

            Era dimineaţa de 14 iunie şi nu ştiam că nişte conjudeţeni de-ai mei, vreo câteva mii, plecaseră spre Bucureşti, doritori să pună ordine în haotica Românie. Românie care-şi permitea, prin vocea câtorva sute de oameni, să conteste rezultatul alegerilor de la 20 mai şi să proclame în Piaţa Universităţii o zonă liberă de neocomunism. O utopie, de altfel, dar frumoasă, aşa cum sunt utopiile – cu muzici, versuri, lideri charismatici cu figuri christice, ce vor deveni ulterior comercianţi de armament, pentru că aşa eşuează uneori utopiile, în pragmatism absolut.

            Conjudeţenii mei erau oameni hotărâţi, care înţelegeau repede lucrurile simple, mai ales dacă erau ajutaţi să o facă. Ăia sunt buni, ceilalţi sunt răi. Buni pentru că ţin cu Iliescu, răi pentru că nu ţin cu Iliescu. Şi vor să aducă regele şi moşierii care să ne pună botniţă. Ca să nu mâncăm merele din livezile moşierilor. (Nu a venit regele, nu avem nici botniţă şi nici livezi nu prea se mai găsesc, dar asta este o cu totul altă poveste).

            Televiziunea română ştia să prezinte faptele. Minerii ocupaseră Piaţa Universităţii după ce plantaseră panseluţe. Evident, o parte dintre cei răi se opuseseră activităţilor horticole, asta văzusem la televizor, drept pentru care fuseseră bine altoiţi cu furtunele sau bastoanele minereşti, trainice. Asta nu mai văzusem – sau nu văzusem încă, se practica cenzura. Apoi am început să văd, îngrozit de aspectul original al libertăţii în care speram să mi se nască copilul. Scriu aceste rânduri şi revăd, reluată la infinit, imaginea acelui om escortat de mineri şi urmărit de ortaci cu bâte. Ortacul şi bâta – emblema libertăţii, anul de graţie 1990, ziua 14. Ortacii erau scandalizaţi de imposibilitatea acelui om de a se apăra, drept pentru care se aruncau şi îl loveau cu mult curaj, în cap, peste spate, în abdomen, în timp ce era târât spre o dubă. Imaginea a făcut repede înconjurul planetei, developând o altă realitate românească, înlocuind eroismul lui decembrie cu vandalismul lui iunie. IMGB face ordine. Minerii hunedorenii aveau nevoie de aliaţi din Capitală, un alt detaşament de avangardă al clasei muncitoare, precum minerii.

            O zi importantă, 14 iunie 1990. Mai importantă decât am fi tentaţi să credem. Sfârşitul iluziei, plonjonul în realitate. În decembrie, s-a spus că ne-am luat raţia de libertate. Ca orice raţie, se terminase. Nadia Comăneci, Ilie Năstase şi Gheorghe Hagi trudesc din greu să schimbe imaginea României. De atunci s-a stricat, şi nu numai imaginea.

Cine nu crede sau nu-şi aminteşte are o şansă privind un material filmat aici: http://www.youtube.com/watch?v=UUt22_a_jwU

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

10 − zece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Alunecări de teren pe șoseaua Lacului Cinciș         Scandal în fața adăpostului de câini fără stăpân din Călan         Carmen Hărău: „Alarmă în primării: nu mai sunt bani!”         “Și tu decizi pentru Brad!” USR Brad îl obligă pe Cazacu să-i respecte pe brădeni         Povestea zidului uriaș de pe Autostrada Lugoj – Deva         Cele 11 brățări dacice de aur masiv rămase dispărute         ASEDIAŢI DE EVENIMENTE. Garda Cetăţii în acţiune fitness în aer liber la Cetatea Deva         „SCÂRŢ-SCARŢ” PÂNĂ VINERI. Primarul Devei păsuieşte gunoierul cu trei zile         SĂRBĂTOAREA MOŢILOR. Sâmbătă începe Târgul de Fete de pe Muntele Găina         PARLAMENTUL EUROPEAN. Siegfried Mureșan cere aderarea României la spațiul Schengen         Castelul Corvinilor va intra în șantier în luna august         INVESTIȚIE Ce localități din Hunedoara vor fi racordate la noua rețea de gaze naturale         Sistem de supraveghere video pe străzile Simeriei         Autostrada Lugoj – Deva. Cele mai recente imagini aeriene de pe Loturile 3 și 4. Cât mai e de lucru         Emblema de onoare a M.A.I. conferită unui jandarm hunedorean         BINE CĂ N-A VENIT MADONA! Nedeia Vulcăneană l-a prins pe Ile Primarul cu closetul „pe vine”         Grădină urbană pe fonduri UE în zona Grigorescu         O tură de o zi, pe aici, pe-aproape: Deva – Râpa Roșie – Alba Iulia – Ampoița – Giardini di Zoe         Contracte de 15 milioane de euro. Cele mai vizitate monumente istorice din Hunedoara reabilitate pe fonduri UE         CJH PROMITE – PRIMĂRIA DEVA FACE. Chinezii deschid o fabrică de mobilă la Deva