REZOLUŢIE. ALDE Hunedoara pledează pentru Tăriceanu, candidat unic al Coaliţiei la prezidenţiale

Liberalii ALDE Hunedoara au emis o rezoluţie prin care cer conducerii centrale a partidului să demareze negocieri la nivelul coaliţiei aflate la guvernare pentru desemnarea lui Călin Popescu Tăriceanu drept candidat din partea PSD-ALDE la funcţia de preşedinte al României

În opinia membrilor ALDE Hunedoara, Tăriceanu este singurul candidat care îl poate bate pe Iohannis în alegerile prezidenţiale ce se vor desfăşura la sfârşitul acestui an.

Argumentele liberalilor ALDE Hunedoara

„În România zilelor noastre, avem nevoie de un președinte care să simtă și să gândească românește, un român cu mult bun simţ care să nu-şi denigreze ţara şi poporul, care să pună valorile şi tradiţiile româneşti mai presus de persoana sa, care să unească, nu să dezbine, să ofere soluţii viabile pe termen scurt și în perspectivă. Avem nevoie de un președinte care să acţioneze demn și curajos în soluţionarea problemelor interne, iar pe plan extern să ne reprezinte cu onoare şi demnitate. Să nu accepte indicaţii şi condiţionări care altor state europene le sunt străine. Pentru considerentele de mai sus, Organizaţia Teritorială ALDE Hunedoara susţine candidatura dlui. Tăriceanu la alegerile prezidenţiale din luna noiembrie 2019 şi cere conducerii centrale a partidului să demareze de îndată negocieri cu partenerul de guvernare PSD, pentru stabilirea unui candidat comun în persoana dlui. Călin Popescu –Tăriceanu, singurul care-l poate învinge pe actualul preşedinte”, se arată în rezoluţia semnată de Mircea Ioan Moloţ, preşedintele Filialei Teritoriale ALDE Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




2 Răspunsuri la “REZOLUŢIE. ALDE Hunedoara pledează pentru Tăriceanu, candidat unic al Coaliţiei la prezidenţiale

  1. Nicolae

    Tariceanu are pregatite “dosarele “. Deranjeaza papusarii ! 🙁 ( nu ca ar fi guvernat bine -vezi faza cu salariile profesorilor 🙁 )

    Răspuns

Lasă un răspuns la Nicolae Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

14 − 10 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Hunedoreni arestați pentru trafic de persoane         DECLARAȚIA LUI CĂLIN POPESCU TĂRICEANU PRIVIND SIGLA ȘI DENUMIREA PARTIDULUI ALDE ROMÂNIA         Carmen Hărău: “Politica trebuie să fie soluţia, nu problema!”         Mașina Poliției implicată într-un accident în Hunedoara         Scene șocante s-au petrecut într-un supermaket din Deva         Data inaugurării „autostrăzii – muzeu” va fi decisă la sfârșitul lunii septembrie         DE CĂPĂTUIALĂ. Şefii PSD ai judeţului scot la concurs postul lui Sălan Jnior         ÎN ANUMITE CONDIȚII. Restanțierii din Deva pot scăpa de plata penalităților         Drumarii se întorc după trei luni pe șantierul șoselei Hunedoara – Călan         Accident soldat cu doi morți pe Autostrada A1, între Deva și Ilia         Accident cu mașina Poliției         Incendiu puternic la o casă din satul Baldovin         Razii ale Poliției TF în gările din județ         Spărgători de locuințe prinși în urma unor descinderi         Biciclist lovit de mașină, în Hunedoara         Concert de muzică rock în Parcul Cetăţii Deva         Prins la furat pe șantierul căii ferate         Arme confiscate în Lupeni         Prostituată jefuită pe centura Devei         Avram Iancu a renunțat la visul de a deveni președintele României