Priorităţile începutului de mandat la Densuş

Traian Bugari a fost ales în fruntea comunei pe 26 mai, după ce fostul edil a fost numit secretar de stat

Primar Desus

 

Cel mai recent scrutin electoral din judeţul nostru s-a desfăşurat, în urmă cu două luni, în comuna Densuş. Alegerile au avut loc deoarece fostul edil, Sorin Dumitru Ştefoni, a renunţat la funcţia de primar în comuna Densuş pentru a ocupa un post de secretar de stat în Ministerul Muncii.

Lucrări actuale

Noul primar al comunei este fostul viceprimar, Traian Bugari, care s-a impus lejer în alegeri, avânt un scor electoral de 83,25%. Cum este şi firesc, Traian Bugari are unele priorităţi pentru acest mandat, unul mai scurt decât celelalte, de doar trei ani şi nu patru, cum sunt de obicei. „În prezent se amenajează padocuri pentru animale, sau umbrare, cum se spune pe la noi, pe păşunile comunale din satele Peşteana şi Hăţăgel. La Hăţăgel lucrarea este una mai amplă, aici urmând a se asigura şi o sursă de apă, care nu există, aşa cum este în cazul păşunii din Peşteana. Noi preconizăm ca aceste operaţiuni să se finalizeze în cursul lunii viitoare. În zilele imediat următoare vom începe lucrări de plombare a unor drumuri comunale, în special pe relaţiile Ştei – Poieni şi Peşteana – Densuş. Acestea sunt asfaltate de multă vreme şi, cu trecerea timpului, s-au deteriorat, lucru la care se adaugă şi traficul auto cu maşini de mare tonaj, care fac transporturi de la pădure. În plus, vom amenaja drumurile în aşa fel încât gurile de canal să nu mai depăşească nivelul asfaltului. Noi ne-am dori să facem cât mai multe, dar nu stăm foarte bine cu banii, dar sperăm ca la viitoarea rectificare bugetară să ni se aloce mai multe fonduri. Legat de drumuri, doresc să menţionez că reabilitarea acestora în Peşteniţa am finalizat-o din perioada de când am preluat mandatul. În altă ordine de idei, mai precizez şi că va începe modernizarea căminului cultural din satul Poieni, singurul rămas nereabilitat în comună. Pentru început, fiind limitaţi de fonduri, va fi înlocuit acoperişul, celelalte lucrări urmând a se executa ulterior”, a spus primarul Traian Bugari.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

douăzeci + paisprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Lemne expediate ilegal de o firmă din Orăștie         Povestea unui inel deosebit, descoperit la Micia         Coronavirus, situația la zi prezentată de Prefectura Hunedoara         RECOMANDĂRI ALE POLIȚIȘTILOR, PENTRU O MINIVACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ         Accident pe Bulevardul Dacia. Un șofer „și-a spart” bolidul într-o intersecție         Moment festiv la I.S.U. Hunedoara         6 pacienți confirmați „COVID-19” internați la SJU Deva         Ceremonie la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara         Mircia Muntean și-a găsit de lucru         CFR repune în circulație trenurile al căror trafic a fost suspendat         Aparatul RMN de la SJU Deva funcționează         Detalii noi în cazul scandalului care a cutremurat cartierul Micro 5 – Hunedoara         Polițiști trimiși în judecată într-un dosar de proxenetism și abuz în serviciu         Lucrările de reparații a rețelei stradale din Deva au fost scoase la licitație         Tăiere ilegală de arbori         Spărgătorul unui magazin, prins la Vulcan         Scandal monstru pe o stradă din Hunedoara         36 de pacienți suspecți „COVID-19” internați la Spitalul Județean de Urgență din Deva         Florin Oancea: „Am intrat în linie dreaptă pentru achiziționarea imobilului Astoria”         Calea ferată Simeria – Hunedoara, abandonată de doi ani