La 16 ani era pe front, în armata sovieticilor. În ’45, a fost între primii soldaţi care au ajuns la Reichstag şi şi-a scris numele pe clădirea ciuruită de bombardamente.
În ’69, l-a apărat pe preşedintele Richard Nixon, la Bucureşti. În ’71, a salvat de la moarte 800 de oameni – în catastrofa de la Certej.
Este povestea unui om care a supravieţuit celui mai mare şi mai ucigător război neîntrerupt din istoria omenirii
Cei mai mulţi ştim războiul doar din cărţi. Manualele de istorie vorbesc despre lupte, eroism, trădări, masacre, victorii şi înfrângeri – dar nu şi despre oameni, despre soldaţii care s-au întors vii din tranşee.
Oroarea de pe front o pot povesti doar ei.
Poveste despre război, din pacea de acasă
Sandu Costache are 84 de ani. S-a născut în comuna Tătăruşi, din judeţul Iaşi, iar din anii ’60 trăieşte la Orăştie.
Nu împlinise 16 ani când a îmbrăcat haina de soldat. A întâlnit moartea în fiecare zi, de la Budapesta până la Gyor şi apoi spre Viena şi Berlin. Îşi aminteşte primul contact cu frontul. Experienţa e greu de explicat în cuvinte, dar creierul i-o va păstra pe veci. La una cu coşmarul care a ucis peste 70 de milioane de oameni.
„M-a luat pe front un soldat basarabean şi am luptat în armata ruşilor. Mai aveam trei fraţi în război. Nu mă temeam decât să nu rămân rănit prin tranşee. Eram prea tânăr ca să-mi las oasele pe front. Am fost printre cei norocoşi. M-a ajutat Dumnezeu să scap viu. Mulţi n-au mai prins sfârşitul războiului. I-au măcelărit gloanţele înainte chiar să cunoască frontul. Mormanele de carne zăceau peste tot, iar obuzele răscoleau pământul. Când târâş, când în fugă, prin ploaie de gloanţe, din tranşee în tranşee, am ajuns până la Berlin”, îşi aminteşte hunedoreanul, după aproape 70 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.
Semnătura unui român pe Reichstag
Pe 6 mai 1945, Sandu Costache a ajuns în Berlinul ocupat, unde primea vestea victoriei. A fost ziua în care românul avea să intre în istorie.
„La Berlin s-a dat bătălia finală. Sovieticii au atacat oraşul pe direcţiile sud şi est. Înainte ca lupta să se încheie, Hitler s-a sinucis, iar la scurt timp, apărătorii oraşului s-au predat. Am fost printre primii soldaţi care au răzbit până la clădirea Reichstag-ului şi mi-am pus semnătura pe zidul ciuruit de gloanţe. ‘Sandu Costache, român, 6 mai 1945‘. Aşa am scris şi sunt singurul român care şi-a lăsat numele acolo. N-o să uit niciodată ziua aceea”, este convins veteranul.
Semnătura lui Sandu Costache se află alături de alte graffiti lăsate de sovietici pe clădirea care găzduieşte astăzi sediul Parlamentului German. Majoritatea scrierilor includ sloganuri ca „Hitler kaputt” şi numele unor soldaţi – „Kilroyski a fost aici” sau „Din Leningrad la Berlin. Iakovlev”, iar fotografii ale acestora sunt păstrate la Muzeul Central al Forţelor Armate din Moscova.
La sfârşitul lui 1945, Sandu Costache a fost delegat să ducă la Moscova drapelul ultimei unităţi de luptă. A fost distins cu patru medalii de război şi a fost trimis la Viena, ca soldat în termen, de unde s-a întors acasă în 1949.
În garda preşedintelui Nixon
La începutul anilor ’50, a absolvit Şcoala de Ofiţeri MAI, de la Bucureşti, iar câţiva ani mai târziu, Academia Militară. Din Capitală, a ajuns la Constanţa, la Craiova şi, în final, la Unitatea Militară din Orăştie – de unde s-a şi pensionat, în 1976.
Astăzi, Sandu Costache este Cetăţean de Onoare al Orăştiei şi al judeţului Hunedoara.
Despre cariera militară povesteşte mai cu drag ca de război.
În 1969, a făcut parte din garda care a asigurat securitatea preşedintelui american Richard Nixon, în timpul vizitei în România. Înainte de a da mâna cu puternicii lideri de la Beijing şi Moscova, Nixon a considerat că trebuie să vină la Bucureşti, ca să-l cunoască pe Nicolae Ceauşescu. Era prima vizită a unui preşedinte al SUA în România şi, în acelaşi timp, prima vizită într-o ţară socialistă după cel de-al Doilea Război Mondial.
De la coborârea din avion şi până la plecare, Nixon a făcut baie de mulţime. A ascultat răbdător explicaţii pe o machetă despre un viitor cartier, a mâncat struguri în Piaţa Obor, unde se sărbătorea Ziua Recoltei, şi a jucat periniţa la Muzeul Satului.
„Au fost chemaţi militari din toată ţara pentru paza lui Nixon. Vreo 2.000 de oameni, în total. Eu am stat chiar în spatele lui. După ce a plecat, Nicolae Ceauşescu mi-a strâns mâna şi mi-a mulţumit personal”, povesteşte Sandu Costache despre ziua în care l-a întâlnit pe omul care a rămas în istorie drept primul preşedinte american obligat să demisioneze.
800 de oameni salvaţi de la moarte
În 1971, hunedoreanul a salvat viaţa a peste 800 de oameni – în timpul catastrofei de la Certej, când s-a rupt un dig şi muntele de steril a alunecat în iazul de decantare al Exploatării Miniere. 89 de vieţi au fost îngropate atunci sub 300.000 de metri cubi de steril. Dezastrul a avut loc pe 30 octombrie – într-o sâmbătă dimineaţa, la ora 4.55.
„Eram în cazarmă când s-a întâmplat tragedia. Am aflat primele date dintr-o radiogramă şi am plecat la Certej fără să mai aştept aprobarea Bucureştiului. Am luat aproape 1.000 de jandarmi cu mine şi am reuşit să salvăm cel puţin 800 de oameni. Unii spuneau că o să fiu sancţionat, pentru că am plecat de capul meu, dar n-a fost aşa. Dimpotrivă. Ilie Verdeţ (membru în CC al PCR – n.red.) m-a făcut colonel”, rememorează Sandu Costache, cam trist – spune el – pentru că nu s-a gândit nimeni să-l invite la comemorarea de anul trecut a tragediei de la Certej.
În Siberia, după mormântul fratelui
Acum câţiva ani, a plecat în Siberia, să-şi împlinească un vis care îl chinuia de mult.
„Trebuia să găsesc mormântul unui frate care nu s-a mai întors niciodată din Rusia. A fost prizonier într-o mină de cărbuni din Irkutsk, la 70 de kilometri de lacul Baikal. A lucrat 18 ani sub pământ şi tot acolo şi-a găsit sfârşitul. Mi-au trebuit 20 de ani ca să-i găsesc rămăşiţele. Mama mi-a lăsat cu limbă de moarte să-l caut şi să văd dacă are cruce la cap. Avea şi am plâns când am văzut ce scria pe ea – „Costică, să nu mă uiţi aici”. Am coborât şi în mina unde a lucrat, dar n-a fost chip să trec de jumătatea ei. Nici nu mai vreau să-mi amintesc prin ce-am trecut”, se întristează bărbatul.
Rusia l-a văduvit de un frate şi i-a furat tinereţea, dar astăzi îl preţuieşte. Ambasada Rusiei la Bucureşti în invită adesea la diferite evenimente.
„Pentru ei, sunt doar istorie!”, mai spune românul care şi-a scris numele pe Reichstag, în 1945.
