Poliţiştii îi caută pe ciobanii care şi-au lăsat oile în gura ursului

Prefectura Hunedoara a cerut sprijinul poliţiştilor hunedoreni pentru a-i descoperi pe ciobanii care au abandonat oile moarte în Retezat. În plus, va fi sesizată şi APIA pentru a lua măsurile care se impun.

oi.sfasiate2Au anunţat foarte târziu ce s-a întâmplat în munte, punând astfel în pericol chiar şi vieţile turiştilor, iar acum sunt căutaţi de poliţiştii  hunedoreni. Este vorba despre ciobanii ale căror oi au murit săptămâna trecută în Retezatul Mic şi din leşurile cărora se înfruptă urşii, la nici 300 de metri de un traseu turistic. “Poliţia a fost sesizată pentru a descoperi ciobanii care trebuiau să ne anunţe ce s-a întâmplat, nu pentru vreo altă infracţiune. Noi facem acum munca pe care ei ar fi trebuit să o facă. Am fost anunţaţi după 10 zile de către administraţia Parcului Naţional Rezetat şi am considerat că se impune întrunirea Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă”, a declarat prefectul de Hunedoara, Sorin Vasilescu, care spune că incidentul din retezat ar fi trebuit raportat imediat, dată fiind dimensiunea lui. De asemenea, în acest caz va fi sesizată şi APIA, pentru a lua măsurile care se impun. Sorin Vasilescu spune că, în afara de subvenţia primită pentru  oi, crescătorii de animale beneficiază şi de pachete de agromediu, în baza cărora au obligaţia să întreţină păşunile, numai că în acest caz numai de întreţinerea păşunilor nu mai poate fi vorba.

Reamintim că un traseu turistic din Retezat a fost închis, după ce în zonă s-a semnalat prezenţa mai multor urşi. Fiarele sălbatice au fost atrase de oile moarte dintr-o râpă, din care se înfruptă de aproximativ o săptămână,  iar pericolul pentru turişti este foarte mare.

Decizia de a închide traseul turistic Pârâul Pleşii – Vf. Pleşa – Vf. Piula – Cabana Buta a fost luată de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, care s-a întrunit la solicitarea prefectului de Hunedoara şi a analizat situaţia din Retezat. Sunt sute de oi moarte, iar ciobanii au spus spun că oile au fost atacate de un urs, s-au speriat şi efectiv s-au călcat în picioare încercând să scape. Atraşi de mirosul de sânge, urşii au dat imediat atacul, constituind un pericol major pentru turiştii care trec prin zonă. De asemenea, în zona Pleşa – Piula sunt alte aproximativ 214 oi moarte, care au fost lovite de un trăznet, iar leşurile animalelor au rămas pe poteca turistică.

Joi seara, informaţia despre dezastrul din Retezat a ajuns la prefectul de Hunedoara, Sorin Vasilescu, iar acesta a dispus constituirea unui grup de lucru format din reprezentanţi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara, Serviciul Salvamont Hunedoara, Direcţia Silvică Hunedoara, Agenţia pentru Protecţia Mediului şi Administraţia Parcului Naţional Retezat, care să verifice în teren aspectele sesizate şi să evalueze situaţia, pentru ca ulterior să fie luate măsurile ce se impun. Având în vedere aspectele prezentate şi propunerile specialiştilor, CJSU a hotărât ca zona respectivă să fie ecarisată în mod natural şi a aprobat propunerea Administraţiei PNR ca traseul turistic Pârâul Pleşii – Vf. Pleşa – Vf. Piula – Cabana Buta să fie închis temporar pentru protejarea turiştilor. În prezent, echipele de jandarmi montani, salvamontişti, silvicultori şi rangeri  desfăşoară activităţi preventive de informare a turiştilor pentru a evita să se deplaseze pe traseele montane din zonele în care se află cadavrele animalelor”, au spus reprezentanţii CJSU Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “Poliţiştii îi caută pe ciobanii care şi-au lăsat oile în gura ursului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Bărbat întors din Scoția, rătăcit în Ținutul Pădurenilor, după ce căutase Moldova cu GPS-ul         Tragedie în satul Totești. Un bărbat a murit strivit de o conductă de gaz         A murit Costel Alic         Centrul cultural, clădirea IPH și bisericile din Deva – iluminate arhitectural         Cetatea Deva și Centrul Cultural ”Drăgan Muntean”, iluminate în culorile Tricolorului, de ziua Unirii!         Bilanțul Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara pe anul 2019         Hora Unirii la Biblioteca Județeană         Marius Surgent, președinte ALDE Hunedoara: Legea privind preluarea personalului SMURD de către ISU va fi supusă din nou dezbaterii parlamentare         Acţiune cu efective mărite a poliţiştilor rutieri, în vederea reducerii riscului rutier         Atenție pe ce puneți toporul! Poliția a descins la tăietorii de lemne         Magistrați nemulțumiți. Decizie importantă luată de Adunarea Generală a Judecătorilor din Tribunalul Hunedoara         Primarul Devei, ţinta unei manipulări ordinare de tip ONG         Percheziţii în județul Hunedoara, la suspecți de proxenetism         Povestea tezaurului cărbunarilor, comoara din Sarmizegetusa Regia         Cursa „nebună” a unui tânăr pe bulevardele Devei. Șoferul era drogat și nu avea permis         Lăpugiu de Sus – 580 de ani de la prima atestare documentară         Carne de curcan suspectă de gripă aviară, pe galantare din județ         Cei mai buni dintre cei buni în competiție         Dezbatere publică pe bugetul municipiului Hunedoara         Hoții au făcut praf o biserică din Vulcan. Alte două lăcașuri au fost călcate de spărgători