MOTOENDURO/Volny a făcut dubla la EnduroPanorama 2014

Enduristul Martin Volny din Cehia este marele câştigător al EnduroPanorama 2014, la fel ca în 2013. Doar 49 de concurenţi au ajuns la finish!

FOTO: MAREK VINCIK PHOTO

FOTO: MAREK VINCIK PHOTO

Martin Volyn (foto) s-a impus la Clasa A – experţi – el a parcurs cei peste 200 de kilometri de traseu, împărţiţi în trei etape  în 6 ore, 38 de minute şi 53 de secunde.  Locul doi a fost ocupat de Philipp Schloz (Germania), membru al echipei de Extrem Enduro a KTM-ului iar Andy Noakley (Marea Britanie) a avut un parcurs constant şi s-a ţinut aproape de primii doi, asigurandu-şi un binemeritat loc trei. 551500_537051856337473_1597787531_n

Cel mai bine clasat endurist român la Clasa A a fost Kovacs Ervin (BGS Motorsport Bucureşti) – locul 4 -care a luptat duminică în cea de-a treia zi a EnduroPanorama 2014 şi a ajuns primul la Finish, recuperând timp preţios din zilele precedente. Nu mai lipsea mult si i-ar fi putut lua locul pe podium lui Noakley.

Podiumul la Clasa B – hobby-  a fost ocupat de Peter Nagy (Ungaria), care a terminat competiția în 7 ore, 36 minute şi 29 secunde, urmat de Jacek Pisiuc (Polonia) și Nicolae Daniel (Jitsu Zărneşti, România).

La cea de-a VI-a ediţie a EnduroPanorama 2014 care sa desfăşurat în perioada 2-4 mai, în Ţinutul Pădurenilor din Munţii Poiana Ruscă, în judeţul Hunedoara au luat startul 333 de concurenti însă doar 49 au terminat concursul! Startul şi sosirea au avut loc la Ghelari.

Organizatorii – Moto Club Haita Deva – au oferit concurenţilor care au urcat pe podiumul premii în valoare de peste 5.000 de euro.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Centrul Județean pentru Managementul Situațiilor de Urgență împlinește 6 ani de la primul apel. Bilanțul instituției         Focar de pestă porcină africană. Mai mulți mistreți au fost găsiți morți         Greva muncitorilor de la SEWS R Deva a încetat. Oamenii au obținut o victorie uriașă         Medicii și conducerea spitalului din Deva se contrazic pe meniul bolnavilor: „Este o situație extrem de gravă”         Șofer inconștient, manevră criminală pe DN 7. Scena șocantă înregistrată de o cameră de bord         BIROCRAŢIA, ETERNA BOALĂ A SPITALELOR. Prefectul judeţului Hunedoara intervine în criza tomografului de la Deva         DESCOPERIRE. În “patria” Dinozaurilor Pitici. Ciorile erau exagerat de mari         Angajații SEWS-R Deva au intrat în grevă, fabrica e în fierbere. Conducerea companiei încearcă să oprească protestul         Arestări în cazul prostituatei de lux din Deva snopită în bătaie după ce a refuzat un italian         Tânără prostituată snopită în bătaie într-un apartament din Deva, la comanda unui italian         Ce suprafață de pădure va fi regenerată în 2020, în Hunedoara         Activitatea Poliției Locale în ultimul trimestru din 2019         Eminescu cel veșnic         Fraude pentru obținerea de fonduri UE prin APIA Hunedoara         ANI a găsit-o în incompatibilitate pe Delia Bada, fosta șefă a spitalului din Deva         PIAȚA MUNCII. Rata șomajului din județ a crescut         ÎN AJUTORUL OAMENILOR. Şase ani de funcţionare a CJMSU Hunedoara fără nicio secundă e întrerupere         Castelul Corvinilor a adus venituri de 1,6 milioane de euro         Situația regretabilă remarcată de un istoric, despre salariile polițiștilor locali: „Mi-au trebuit 40 de ani de cercetări şi publicaţii ştiinţifice ca să le ating pragul salarial”         2020, AN ELECTORAL. Ruinele Devei în vizorul Primăriei