…dar voi începe cu Constituţia.
Oare de ce ne batem joc cu asiduitate de noi înşine, ori de câte ori avem ocazia? Cu ceva timp în urmă, colega mea Monalise Hihn numărase 34 de modificări ale Legii Educaţiei. Dar de atunci a mai trecut ceva timp, ehei, cam opt-nouă luni, taman bine pentru gestaţia altor câteva modificări, pentru că nimeni nu rămâne dator. România este ţara în care partidele îşi plătesc poliţe. Şi ştiţi de ce? Pentru că fiecare partid în parte sau fiecare coaliţie face tot posibilul, tot ceea ce depinde de el sau de ea pentru ca aceste poliţe să fie plătite. Exemplu: PDL a spus pas la dezbaterea parlamentară asupra aceleiaşi nefericite legi a educaţiei, preferând să o adopte – cum altfel? – prin asumarea răspunderii. Ceea ce s-a petrecut. Absolut previzibil, legea a fost modificată după ce PDL a părăsit scena guvernării. De ce să negociem, să discutăm, să cădem de acord? Mai bine forţăm nota, spre deliciul presei şi disperarea fraierilor.
Constituţia, lege fundamentală, da? Adică acea lege elaborată de cele mai luminate minţi juridice şi politice ale naţiunii – precum cea din 1923, considerată la vremea ei printre cele mai avansate din Europa. Minţi luminate? Hm… Ştiţi ce fac minţile luminate? Fac greşeala să gândească. În România anului de graţie 2013, a gândi devine un păcat capital, care intră în contradicţie cu o vorbă înţeleaptă, ce ţine de practicile bunei-guvernări: prost-prost, dar prostul nostru…! Prostul nostru este cel care elaborează constituţii pentru uzul unui deceniu – am făcut una, proastă, în 2003 (votată cu hei-rupul într-un referendum căruia nimeni nu i-a prea înţeles miza), aşa că de ce am face alta mai bună în 2013? O ţinem şi pe asta vreo zece ani, până când alt partid va fi adus la exasperare de prostiile ridicate la rang de lege supremă şi o va modifica, înlocuind prostiile lor cu prostiile lui, într-un sport naţional de auto-discreditare. Prevederile pompos-numitei legi supreme le-au scos peri albi în 2012 celor din PSD (care au propus şi supus referendumului Constituţia din 2003) şi PNL, sătui de ambiguitatea afirmaţiei conform căreia preşedintele numeşte prim-ministrul din rândul formaţiunii politice cel mai bine plasate după alegeri, şi care i-a dat practic dreptul preşedintelui (cum care preşedinte…?) să numească pe cine vrea el, de câte ori vrea el. Probabil că acum această prevedere va fi înlăturată, dar vor apărea altele, bune acum şi proaste peste câţiva ani. De urmărit…
Cât despre referendumul pentru parlamentul unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la 300, credeţi că ar fi mai înţelept? Ştiu că intoxicaţi cu populism şi sătui de politici partizane, mulţi îmi vor sări în cap, strigând asurzitor că ba da, vrem…! Nici nu mai contează ce – să fie unicameral, să fie 300, să fie 30, să nu fie deloc. Mă trec fiori gândindu-mă că acum câteva zile polemizam pe facebook cu un tânăr PR – adică un personaj cu o meserie foarte trendy, foarte modernă, foarte capitalistă, la o mare firmă locală, care a rulat fonduri europene şi s-ar afla în avangarda progresului tehnologic. Acest tânăr a postat fotografia lui Ceauşescu, proslăvindu-l – da, aţi auzit bine, proslăvindu-l, aruncând în derizoriu suferinţele populaţiei de până în 1989 cu o singură frază – cine îşi vedea de treabă, o ducea bine! Cu alte cuvinte, ciocul mic şi n-ai probleme, libertate? asta-i pentru fraieri, au murit 1000 ca fraierii şi alţii au luat ciomege prin Piaţa Universităţii, fraieri şi ăia…
Referendum-referendum, dar să ştim şi noi. Eu unul vreau să ştiu de ce musai parlament unicameral şi de ce musai 300! De ce nu 250? De ce nu 40 de judeţe şi Bucureşti X 5 parlamentari = 205. Cum a rezultat numărul de taman 300? de ce unicameral? Avem tradiţie? Nu ar trebui separate atribuţiunile Senatului şi Camerei deputaţilor mai bine? Nu ştiu, mă întreb şi eu… Până atunci, refuz categoric să îngroş rândurile celor mânaţi la referendumuri de voinţa prezidenţială, care a împărţit lumea în tâmpiţi şi filosofi. Prefer să o ascult pe profesoara universitară Mihaela Miroiu, care ne spunea că una dintre cauzele instabilităţii politice a României este că mergem la vot prea des. Tura asta eu o sar. Dumneavoastră faceţi ce doriţi.
