JUSTIŢIE. “Ghid de bune practici” ca să nu mai avem dosare identice cu soluţii diferite

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Andrei Bordea, a anunţat, la Timişoara, că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va publica un “Ghid de bune practici”, pentru a se putea reduce diferenţele de apreciere ale judecătorilor în dosare asemănătoare ori în aceleaşi dosare.

Preşedintele CSM, Andrei Bordea, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, care a avut loc la sediul Curţii de Apel Timişoara, că ICCJ va publica un “Ghid de bune practici” şi că în acest moment se lucrează la acesta, transmite corespondentul MEDIAFAX.

“ICCJ este pe punctul de a finaliza un ghid pentru anumite fapte, pentru anumite prejudicii. Uneori constaţi anumite vinovăţii şi nu le poţi dovedi, alteori ai circumstanţele care te fac să iei alte hotărâri decât cea pe care ai luat-o cu câteva zile înainte. Totul depinde numai de aprecierea judecătorului. Dar şi independenţa judecătorului are riscurile ei. În momentul în care eşti prea independent, rişti să ieşi dintr-un cadru de normalitate. Tocmai de aceea, independenţa trebuie văzută cu mai multe nuanţe, iar critica asupra unei hotărâri judecătoreşti trebuie nuanţată şi ea, depinde cine o face şi cu ce interese. Dacă este fără rea-credinţă, atunci trebuie acceptată”, a declarat Bordea.

Preşedintele CSM a subliniat, de asemenea, că se încearcă şi o eficientizare a instanţelor de judecată, urmând să se decidă care sunt instanţele ce nu mai pot funcţiona şi care nu.

“Constatăm o diferenţă mare de efort pe care fiecare judecător îl depune. Este, de exemplu, o judecătorie care are 2.200 de dosare pe judecător anual şi altele care au mai puţin de 300 de dosare pe an pe judecător. Volumul de muncă este diferit, dar salariul este acelaşi”, a declarat Bordea.

Potrivit preşedintelui CSM, la nivelul întregii ţări sunt propuse pentru desfiinţare 32 de instanţe, fiecare cu unul, doi sau trei judecători.

Preşedintele CSM, Andrei Bordea, a participat, luni, la Timişoara, la şedinţa de bilanţ a Curţii de Apel Timişoara.

SURSA: mediafax.ro

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × 1 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
ASEDIAŢI DE EVENIMENTE. Garda Cetăţii în acţiune fitness în aer liber la Cetatea Deva         „SCÂRŢ-SCARŢ” PÂNĂ VINERI. Primarul Devei păsuieşte gunoierul cu trei zile         SĂRBĂTOAREA MOŢILOR. Sâmbătă începe Târgul de Fete de pe Muntele Găina         PARLAMENTUL EUROPEAN. Siegfried Mureșan cere aderarea României la spațiul Schengen         Castelul Corvinilor va intra în șantier în luna august         INVESTIȚIE Ce localități din Hunedoara vor fi racordate la noua rețea de gaze naturale         Sistem de supraveghere video pe străzile Simeriei         Autostrada Lugoj – Deva. Cele mai recente imagini aeriene de pe Loturile 3 și 4. Cât mai e de lucru         Emblema de onoare a M.A.I. conferită unui jandarm hunedorean         BINE CĂ N-A VENIT MADONA! Nedeia Vulcăneană l-a prins pe Ile Primarul cu closetul „pe vine”         Grădină urbană pe fonduri UE în zona Grigorescu         O tură de o zi, pe aici, pe-aproape: Deva – Râpa Roșie – Alba Iulia – Ampoița – Giardini di Zoe         Contracte de 15 milioane de euro. Cele mai vizitate monumente istorice din Hunedoara reabilitate pe fonduri UE         CJH PROMITE – PRIMĂRIA DEVA FACE. Chinezii deschid o fabrică de mobilă la Deva         Gara de poveste a municipiului Brad, în șantier de aproape trei ani. Lucrările nu sunt finalizate         Un motociclist a fost lovit de un autocamion pe șoseaua Deva – Lugoj         Ramona Mănescu, propunere ALDE pentru postul de ministru la Externe         Tragedie în Deva         Dosarul electronic la Tribunalul Hunedoara         Patru hunedoreni anchetați pentru braconaj